Incendiul de la rampa de gunoi din Pata Rât, lichidat după 19 ore

Incendiul izbucnit la rampa temporară de gunoi din Pata Rât, județul Cluj, duminică seara a fost lichidat luni, după 19 ore de intervenție. O anchetă penală este desfășurată în această cauză de către IPJ Cluj, în timp ce Agenția pentru Protecția Mediului a trimis la București probe din atmosferă pentru a stabili dacă aerul a fost poluat cu substanțe toxice.

Pompierii clujenii au avut nevoie de 19 ore pentru a lichida incendiul izbucnit duminică seara la groapa temporară de gunoi de la Pata Rât.

„Intervenția a durat aproximativ 19 ore și am intervenit cu șase autospeciale, plus două buldoexcavatoare. A fost o intervenție dificilă deoarece focarele au fost în profunzime. Au intervenit la fața locului 20 de pompieri care au au folosite câteva sute de tone de apă pentru a lichida incendiul. La fața locului va mai rămâne au autospecială pentru a supraveghea situația”, a explicat Andrei Biriș, purtător de cuvânt al ISU Cluj.

Deșeurile menajere de pe o suprafață de pe 1500 de metri pătrați au ars toată noaptea, iar fumul gros a ajuns până la terminalele Aeroportului Internațional Cluj, aflat la mai puțin de un kilometru de rampă.

groapa de gunoi2

Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului s-au deplasat la faţa locului atât duminică seară cât şi luni dimineaţă pentru a lua probe, declarând că nu există un pericol iminent de poluare a aerului.

Dorin Mureşan, administratorul rampei de gunoi, a explicat că deşeurile nu sunt toxice, dar că are suspiciunea că focul a fost pus intenţionat, în condiţiile în care recent a interzis accesul persoanelor neautorizate în acest loc, mulţi localnici venind să caute prin deşeuri.

Rampa temporară de gunoi de la Pata Rât are o suprafaţa totală de 5.000 de metri pătraţi, iar pe ea se află 13 tone de deşeuri menajere, strânse din 25 de comune. În luna mai, un alt incendiu a izbucnit în zona Pata Rât, pompierii intervenind mai bine de 36 ore pentru lichidarea focului, fără să fie înregistrate victime.

Distribuie:

Postaţi un comentariu