Încă o amânare în cazul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Acesta își va afla sentința vineri

Foto: ziuanews.ro

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au amânat astăzi, din nou, pronunţarea sentinţei în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, vicepreşedinte al PSD, trimis în judecată de DNA în iunie 2006, pentru fapte de corupţie. Sentința va fi pronunțată vineri, conform președintelui Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, citat de Mediafax. Judecătorul de caz a precizat că mai are nevoie de timp pentru a delibera, aceasta fiind a doua amânare a pronunțării sentinței.

Ultimul termen în acest dosar a avut loc la Judecătoria Cluj-Napoca în 22 ianuarie, când judecătorul de caz a anunţat că va pronunţa sentinţa cel mai devreme după şapte zile, dar în 29 ianuarie aceasta a fost amânată cu încă o săptămână pe motiv că la dosar nu ar fi fost depuse concluziile avocaţilor şi procurorilor la acel termen.

La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprişan (PSD) a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, în dosar au mai fost inculpaţi vicepreşedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.

Procurorii au susţinut că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1, 9 milioane de dolari, viraţi de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului unor firme neeligibile.

Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la „Căprioara” şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila „Rucăr” şi „Hanul dintre Vii”, situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5, 2 miliarde de lei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu