În ciuda Brexitului, studenții români își doresc să studieze în Marea Britanie

Numărul elevilor care doresc să studieze în străinătate crește de la an la an. Grupul Educativa oferă servicii de consultanță pentru studii în străinătate, iar conform statisticilor realizate din cadrul programelor de consiliere și a evenimentelor educaționale desfășurate, printre care se numără RIUF – The Romanian International University Fair, cel mai mare târg internațional de universități din Europa de Sud Est, reiese faptul că destinațiile de studiu favorite ale românilor sunt Marea Britanie (62%), Danemarca (32%), Statele Unite ale Americii (42%), Germania (42%), Olanda (31%) și Franța (24%).

Pentru anul academic 2014/2015, universitățile din Marea Britanie au primit 2.285 de aplicații din România pentru anul întâi de licență, conform HESA (Higher Education Statistics Agency). La fel ca anul precedent, Coventry University a fost universitatea preferată a românilor, numărând 140 de candidați, în timp ce The University of Essex s-a aflat pe locul trei (125 de dosare) și University of Greenwich pe locul șase (80 de aplicații).

Grupul Educativa organizează anual ediția clujeană a târgului RIUF.

„Pentru ediția de primăvară, la RIUF Cluj au participat 3.434 vizitatori. Județele din care provin cei mai mulți vizitatori sunt: Cluj, Maramureș, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năsăud, Bihor și Sălaj. Târgul a fost vizitat de 1667 de clujeni, potrivit statisticelor. Cele mai căutate programe de studiu de către clujeni sunt: business și economie, științe sociale, științe umane, IT, inginerie. Pe lângă RIUF, clujenii și cei din orașele apropiate au avut ocazia de a participa și la alte evenimente dedicate studiilor în străinatate. De exemplu, pe 27 aprilie, Coventry University a organizat la Cluj Coventry University Experience Day, unde cei interesați să vadă cum se țin cursurile la facultate în UK, au avut ocazia să participe la o serie de cursuri care simulează o zi de la facultate”, a transmis Simona Lungu, Marketing&PR în cadrul Educativa.

Citiți și: Brexitul nu îl oprește să își urmeze visul

Admitere cu răspuns pe loc la opt universități britanice

În perioada 19 – 20 iulie, opt universități din Marea Britanie organizează admiteri pe loc pentru tinerii interesați să își continue studiile în străinătate. Admiterile au loc în trei centre universitare din România (București, Iași și Timișoara) și online. Candidații vor putea aplica pentru surse de finanțare pentru acoperirea studiilor și, totodată, vor beneficia de bursele puse la dispoziție de către universitățile prezente la eveniment.

Anglia Ruskin University, Birmingham City University, Coventry University, University of Essex, University of Greenwich, University of Hull, University of Northampton și University Campus Suffolk sunt instituțiile care vara aceasta fac concurență marilor centre universitare românești și care vor emite oferte pe loc celor care se înscriu la interviurile de admitere.

Admiterile pe loc se desfășoară în trei orașe, la sediile Edmundo:

–         19-20 iulie la București (unde vor fi prezente șapte universități din Anglia)

–         19 iuile la Iași (în exclusivitate – Coventry University)

–         19 iulie la Timișoara (în exclusivitate – Coventry University)

Cei care nu pot ajunge la sediile Edmundo, pot susține interviurile pe Skype cu reprezentanții universităților. Participarea este gratuită, pe baza completării formularului de înscriere disponibil aici.

Consilierii Edmundo pot oferi mai multe informații despre aplicarea în Marea Britanie, precum și asistență personalizată gratuită pe tot parcursul procesului de admitere.

„Cu toate că în urma referendumului, Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană, universitățile britanice ne-au asigurat că cei care aplică anul acesta vor beneficia de împrumutul oferit de stat, pe perioada studiilor, fie că sunt de licență sau de masterat. Admiterea cu răspuns pe loc se organizează tocmai pentru a le oferi tinerilor care doresc să studieze în U.K. o șansă în plus. Cei care nu ajung la unul dintre cele trei centre, pot da admiterea pe Skype, de acasă”, a precizat Simona Lungu.

Taxele de școlarizare nu se vor schimba pentru studenții admiși la facultate în 2016/2017

Taxele de școlarizare nu vor crește față de nivelul cu care fiecare student a început programul de studii la care se află. Coventry University chiar a emis un comunicat în care garantează înghețarea taxei de școlarizare anuale la nivelul actual pentru următorii 5 ani. Contractarea împrumutului guvernamental la începutul programului de studii garantează continuarea acordării acestuia pe toată durata programului, indiferent dacă statutul Marii Britanii se schimbă în cadrul Uniunii Europene.

Aceste măsuri sunt vești extrem de bune pentru cei peste 8.000 de studenți români care studiază în momentul de față în Marea Britanie și pentru cei aproximativ 2.000 care au aplicat pentru admitere anul acesta academic. Viitorul lor academic nu se va schimba.

„Prioritar este să convingem guvernul Marii Britanii să facă pașii necesari pentru a se asigura că atât angajații, cât și studenții din țările ce aparțin Uniuinii Europene pot să continue să lucreze și să studieze în universitățile britanice și pentru a promova Marea Britanie ca o destinație primitoare pentru cele mai bune și mai strălucite minți întrucât aduc o contribuție semnificativă cercetărilor universitare, precum și predării, având astel un impact pozitiv asupra economiei și societății britanice”, declară Julia Goodfellow, președinte al Universities UK, organizație ce reprezintă numeroase universități importante din Regatul Marii Britanii,   pentru publicația Times Higher Education.

Astfel, cei interesați să devină studenți în UK în anul 2016/2017 sunt sfătuiți să continue demersurile academice. Din păcate, însă, nu există o certitudine în ceea ce privește condițiile de acordare a împrumutului guvernamental pentru tinerii care vor aplica în următorii ani academici (începând cu Septembrie 2017) la facultate în Marea Britanie. În momentul de față, aceasta pare a fi ultima generație care are siguranța de a studia în spațiul britanic și beneficia de serviciile Student Loans Company și aceleași privilegii pe care le au actualii studenți români din UK, urmând ca pe parcursul anului 2017 să se dezvăluie mai multe detalii despre cum vor fi afectați viitorii studenți.

Deși brandul Educativa a luat naștere în 2007, nucleul echipei a început să se formeze încă din 2004. Atunci, nevoia unei mai bune informări privind studiul în străinătate a devenit evidentă.

RIUF, primul târg internațional de universități din România, a luat naștere din cauza lipsei unui spațiu în care cei interesați de studii în străinătate pot afla răspunsuri la întrebările pe care le au și pentru care nu ar găsi informații prin mediile clasice de informare. RIUF a adus pentru prima oară față în față mediul academic internațional cu studenții români, care pot beneficia de un contact direct și personal cu reprezentanți ai instituțiilor de top din străinătate.

Prima ediție RIUF s-a desfășurat în 2005, iar doi ani mai târziu a fost creat brandul Educativa.

Câteva luni mai târziu, cel de-al doilea proiect Educativa ia ființă. Pentru că RIUF avea loc o singură dată pe an atunci (din 2010 există două ediții, una de primăvară și una de toamnă) și persoanele interesate de studii internaționale au nevoie de informații continuu, s-a născut Edmundo, serviciul gratuit de consiliere pentru studiile în străinătate. Acesta a ajutat, de-a lungul timpului, sute de elevi să devină studenți internaționali, urmând ca în anul 2012 să fie depășit pragul de 1.000 de studenți consiliați de Edmundo, care studiază la cele peste 60 de universități partenere din Europa și SUA.

Au urmat Admitere Online (în 2010), sistemul care vine atât în ajutorul universităților cât și al viitorilor studenți, facilitând procesul prin care aceștia aplică la facultate,   Universalio (în 2011)-serviciul de consiliere care ajută studenții să aplice la orice facultate din lume și Reviro (sfârșitul anului 2011) serviciul de recrutare care își dorește să readucă în România tinerii cu studii internaționale, oferindu-le aici oportunități de carieră.

Citiți și: Raul își dorește o carieră militară: „Nu mi-am dorit niciodată să studiez în afară”

Admitere la UAD

USAMV măreşte numărul de locuri pentru doctoranzi

Clujul universitar nu simte criza

UTCN produce angajaţi pe bandă rulantă


Publicitate

Postaţi un comentariu