Iluminat cu “energie verde” pe drumurile județene din Cluj

Consiliul Judeţean Cluj intenţionează să demareze un proiect pilot pentru creşterea eficienței energetice a iluminatului public pe drumurile județene.

“Împreună cu colegul de alianță Horațiu Cătărig – vicepreședinte al CJ Cluj și directorul RAADPP Cluj, Mircea Avram, am discutat etapele unui proiect prin care dorim să atragem fonduri europene pentru a produce energia necesară iluminatului public pe drumurile județene prin celule fotovoltaice și generatoare eoliene. Proiectul pilot pe care l-am creionat împreună, vizează echiparea pentru alimentare cu energie verde, inițial a 50 de kilometri din drumurile județene, a stâlpilor de iluminat care vor fi echipați cu leduri – urmând ca, ulterior, odată demonstrată eficiența acestui proiect, să îl extindem la toată rețeaua județeană de drumuri”, se arată într-un comunicat trimis de Seplecan.

Prin implementarea în județ a iluminatului public prin cele două tipuri de sursă de energie alternativă se doreşte reducerea cheltuielilor pe care administrațiile locale prin care trec drumuri județene  le au cu asigurarea iluminatului public.

Distribuie:

Postaţi un comentariu