Huff Post despre relațiile interetnice la Cluj: „Greu de imaginat acum 20 de ani”

Unul dintre experții în politică externă ai Huffington Post, John Feffer, a scris sâmbătă despre normalizarea relațiilor interetnice în Transilvania, cu un accent pe Cluj. Pornind de la o vizită pe care a făcut-o în 1993 la Cluj, când relațiile între românii și maghiarii din oraș erau „tensionate”, editorialistul american ajunge la concluzia că lucrurile au evoluat mult spre bine de atunci.

„Este semnul unei transformări remarcabile a Transilvaniei. Mai există încă unele tensiuni între diferitele comunități etnice, dar există și un amestec vibrant, care era dificil de imaginat în urmă cu 20 de ani”, scrie John Feffer.

Publicistul american  a intervievat o activistă pentru înființarea Universității Bolyai, cu care a stat de vorbă și în urmă cu 20 de ani și scoate în evidență importanța pe care o au Zilele Culturale Maghiare, care se desfășoară în fiecare august la Cluj și proiectarea, pe parcursul acestora, a operei-rock „Regele Ștefan”, cu semnificații profunde pentru maghiarii de pretutindeni.

„Tensiunile interetnice nu au dispărut cu totul. Meciurile de fotbal pot deveni niște lucruru urâte, dar schimbarea este palpabilă”, mai scrie jurnalistul american. Puteți citi aici textul integral, în engleză

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu