Hodor din Game of Thrones, DJ la Untold Festival: Un rol în care nu ai replici, nu îți dorești să îl repeți

Foto: Dan Bodea

DJ-ul Kristian Nairn, interpretul personajului Hodor din celebra serie Game of Thrones (Urzeala Tronurilor), a ajuns sâmbătă în Cluj pentru concertul pe care îl va susține la Untold Festival. Înainte de reprezentația pe care a avut-o pe scena Stormkeep by Red Bull din Parcul Central,  artistul a răspuns întrebărilor ziariștilor legate de cariera sa pe scenă și pe platourile de filmare. Originar din Irlanda de Nord și devenit celebru prin rolul pe care l-a avut în seria Game of Thrones începând cu anul 2011, artistul a precizat la Cluj că în momentul în care a început filmările pentru cunoscuta producție HBO obișnuia să mixeze în cluburi până la ora opt dimineața și mergea apoi pe platourile de filmare.

„Un rol în care nu ai replici, nu ți-ai dori să îl repeți. Deși la început nu înțelegeam personajul, a ajuns totuși să îmi placă și cred că îmi va lipsi”, a spus Kristian Nairn cu referire la personajul Hodor, care își încheie apariția în sezonul șase al seriei, fără a avea o replică în afara repetării numelui Hodor. „Va fi ciudat să urmăresc serialul fără mine în el, dar mă bucur că nu se vor întinde prea mult cu numărul sezoanelor. Cred că opt sezoane, cât este anunțat acum, este suficient. Îmi va lipsi foarte mult. Nu știu ce va înlocui Game of Thrones. Eu, personal, particip la multe audiții, încep filmările pentru o producție la începutul anului viitor și un show TV pentru Netflix. Încerc să mă ocup și de muzică între timp”, a precizat actorul. Cu o statură impresionantă, având o înălțime de peste doi metri,  Kristian Nairn a vorbit inclusiv despre dificultatea rolului său care a constat în a-l purta în spate sau pe brațe pe actorul Isaac Hempstead Wright, interpretul lui Bran Stark. „Spatele meu este aproape distrus, dar sunt foarte bun prieten cu Isaac, îmi este ca un frate”, a spus artistul, amintind și despre avantajele pe care le-a avut ca DJ în urma rolului care l-a făcut celebru.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Tocmai mi-am cumpărat o casă în Belfast, dar toate lucrurile îmi sunt împachetate încă. Viața mea personală este pe repaus în acest moment, dar îmi place ceea ce fac, călătoresc în toată lumea și fac muzică pentru cei care vor să o asculte. La Untold îmi doresc să îi ascult pe cei de la Pendulum și pe Dr. Kucho!. Mi-ar fi plăcut să îi văd și pe Faithless. Trebuie să spun că festivalul are un lineup impresionant, unul dintre cele mai bune”, a spus artistul.

În ceea ce privește cariera muzicală, artistul a spus că a studiat pian încă de la vârsta de trei ani, iar în adolescență a început să cânte la chitară. „Muzica a fost un mod de exprimare, dar nu am planificat să devin DJ sau actor. Mi-aș fi dorit să fiu chitarist. Dintotdeauna mi-a plăcut să fiu pe scenă și când am devenit DJ a fost un moment de tranziție pentru mine. Totul a început în momentul în care am înlocuit un DJ care se îmbolnăvise”, a declarat artistul, spunând că,  de obicei, nu își planifică setlistul înainte de a urca pe scenă dar, evident, are în minte o listă de melodii din care ar putea alege. Dintre mentorii săi în cariera cinematografică,  Kristian Nairn l-a amintit pe Dylan McDermott, în timp ce în domeniul muzical a fost inspirat de trupa Faithless. „În sufletul meu sunt însă un fan heavy metal și cred că Steve Vai și Joe Satriani sunt cei mai reprezentativi pentru mine ca și chitariști”, a precizat artistul glumind că nu este foarte mare fan al DJ-ilor și, ca urmare, nu trebuie idolitrizați. Provocat să aleagă cu cine și-ar bea cafeaua dimineața,  Kristian Nairn a spus că ar alege-o pe Elizabeth Taylor, dar categoric nu pe Donald Trump.

Distribuie:

Postaţi un comentariu