Herbfest este în plină desfășurare la Cluj-Napoca

Foto: Dan Bodea

Herbfest, Festivalul de Toamnă al Economiei Germane de la Cluj, este în toi în acest week-end. Evenimentul a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție. După cum era de așteptat, primarul municipiului, Emil Boc, a fost cel care a dat startul distracție, nu înainte de a le mulțumi nemților pentru tot ceea ce fac pentru economia românească și de a promite că va face tot ce îi stă în putință pentru asigurarea unui mediu de afaceri transparent. Boc a mărturisit că îi apreciază pe germani pentru că știu să muncească, dar și să se distreze. După un scurt discurs, berea a început să curgă, pe ritmurile Fandarei Foieni. A urmat apoi un concert de muzică clasică susținut de Filarmonica de Stat Transilvania, care a încheiat programul artistic al primei zile de festival.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Programul de astăzi este mult mai variat, astfel încât fiecare clujean, indiferent de vârstă, să plece acasă cu zâmbetul pe buze. Și nu neapărat din cauza berii, ci datorită activităților desfășurate în Piața Unirii. Astfel, în centrul orașului, localnicii sau turiștii pot achiziționa diferite produse tradiționale sau pot învăța să le pregătească singuri, în cadrul unor workshopuri ce au loc pe parcursul întregii zile. Roata olarului, Război de cusut, Podoabe de sticlă fiind doar câteva nume de „cursuri” ținute în aer liber de profesioniștii târgului. Copiii, la rândul lor, au avut ocazia să participe la diferite ateliere de creație: baloane modelate, origami, pictură. De asemenea, cei mai îndrăzneți micuți, s-au lăsat pe mâna artiștilor, la propriu, mergând acasă cu fața pictată în culori viu colorate.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

De la eveniment nu au lipsit nici câinii ciobănești germani, care au făcut o demonstrație de dresaj: disciplină și pază. Câinii Asociației „Câini de Salvare Transilvania” nu s-au lăsat mai prejos, arătându-le copiilor, în mod special, cum anume se desfășoara o acțiune de căutare în situații de criză.

Trupa Sirius a impresionat și în acest an cu un spectacol de jonglerii cu foc.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Herbfest va continua până duminică seară și va cuprinde concerte de muzică folk, târguri ale meşteşugarilor, standuri ale firmelor germane, un cort special cu activităţi pentru copii şi bineînţeles bucate tradiţionale nemţeşti însoţite de nelipsita bere.

Urmăriți, în continuare, o galerie foto realizată de fotoreporterul Dan Bodea.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu