Guvernul Grindeanu a fost demis . Moţiunea de cenzură a trecut cu 241 de voturi

Parlamentarii au votat astăzi moţiunea de cenzură depusă de PSD-ALDE împotriva Guvernului Grindeanu. Din numărul total de senatori şi deputaţi, 464, au fost prezenţi la şedinţa reunită a celor două camere 329 de aleşi.

Potrivit anunţului oficial, au fost exprimate 251 voturi valabile, din care voturi pentru adoptarea moţiunii 241 şi 10 împotrivă. 

Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj ne-a  împărtășit  impresiile sale în chiar timpul votului: „Ceea ce am văzut la vot este cumplit. O gașcă de hoți care tremurau să nu defecteze în tabăra altor hoți. Pe filmare se poate vedea cum și- au bătut joc de ideea de vot secret. Strigau unii la alții să voteze cu bilele la vedere. Disperarea era uriașă. Cred că moțiunea va trece, am ca indicator transpirația lui Ponta. PSD va continua procesul de autodistrugere, România însă va plăti scump acest război. Unii pesediști au încercat să îmi smulgă telefonul din mână, nu doresc să fie filmați în acest moment intim pentru ei, de bătaie generală. Păcat că peste 60% dintre români au stat acasă. Noi rămânem să luptăm aici, într-o încleștare inegală cu un sistem mafiot. Vom face  opoziție la orice formă de PSD. Trebuie să strângem rândurile să ne apropiem de Platforma 100 și să oferim o alternativă viabilă la ciuma roșie.„ Iar la sfârșitul convorbirii noastre s-a anunțat rezultatul. Era cel anticipat de deputat: Moțiunea a trecut cu  241 de voturi.

De menţionat că doar parlamentarii PSD, ALDE şi cei ai minorităţilor naţionale şi-au exprimat votul la moţiunea de cenzură. PNL şi USR au stat în plen, dar nu au votat, în vreme ce senatorii şi deputaţii UDMR şi PMP nu au fost prezenţi la şedinţă.

Fostul premier Dacian Cioloş a postat pe contul său de facebook un mesaj dur după ce moţiunea de cenzură a fost votată de parlamentari: „Prin adoptarea moțiunii, PSD și ALDE au recunoscut oficial, prin vot, că nu au capacitatea să guverneze țara. Demiterea lui Sorin Grindeanu este o premieră europeană, imposibil de explicat oricărui partener străin.  Nu este numai sfârșitul unei aventuri politice periculoase, continuă fostul premier, ci creează condițiile unei guvernări a cărei principală legitimitate este voința președintelui PSD. Minciuna, lupta pentru putere și pentru rezolvarea problemelor penale ale unor lideri politici, vor ține loc de bună guvernare, bunăstare, credibilitate și transparență. Valorile democrației și interesul țării nu vor trece dincolo de pofta șefului de partid  Criza politică creată artificial de liderii PSD și ALDE are deja un impact negativ vizibil asupra economiei – cursul leului se apropie de un maxim istoric, ca să nu mai vorbim de semnalele transmise de mediul de afaceri, de investitori și de partenerii internaționali care urmăresc cu mirare agitația politică de la București. Mai grav, discuțiile lansate de Liviu Dragnea cu UDMR, adică tocmai de liderul partidului care își asuma anul trecut apărarea românismului împotriva celor pe care, aberant, îi numeau „tehnocrați vânduți lui Soroș” a stârnit ieri pasiuni și discursuri pe care le speram apuse. Îi invit pe liderii celor două partide de guvernare, dar mai ales pe membrii lor de partid și pe oamenii cinstiți și muncitori care i-au votat sperând într-o viață mai bună, să se gândească serios la cine poartă responsabilitatea acestei crize, ale cărei costuri vor fi plătite de România și de fiecare dintre noi. Alegerile viitoare trebuie să fie între partide politice responsabile, conduse de oameni cinstiți, responsabili, profesioniști, care lucrează pentru binele public și prioritățile țării. ”

Ce urmează din punct de vedere procedural:

  • Partidele politice vor organiza consultări interne în forurile de conducere pentru a încerca să formeze o majoritate parlamentară cu care să se prezinte la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. Cea mai mare şansă pentru o coaliţie de guvernare o au PSD şi ALDE.
  • Partidele şi coaliţiile îşi vor formula in interior propunerile de premieri desemnaţi.
  • Preşedintele Klaus Iohannis va avea luni consultări cu partidele parlamentare. El va lua act de propunerile partidelor pentru funcţia de premier.
  • Iohannis va face anunţul oficial privind nominalizarea unui candidat de premier. ( Dacă Iohannis respinge propunerea făcută previzibil de PSD şi ALDE şi desemnează un candidat de premier care nu va conveni majorităţii care există acum poate apărea o nouă criză politică) 
  • Premierul desemnat îşi va construi echipa şi programul de guvernare.
  • Parlamentul va vota propunerea de guvern. Daca propunerea trece, noul Guvern va depune jurământul la Cotroceni şi va fi investit. 
  • Dacă Parlamentul va respinge propunerea de Guvern, se reia procesul de la pasul 1 şi se ajunge la încă un vot in Parlament. Dacă şi acesta pică, se declanşează alegeri anticipate.
Distribuie:

Postaţi un comentariu