Gustul amar al Nokia trece cu o cafea bună: „Am venit aici pentru un maraton. Suntem ca un vin care va deveni tot mai bun”

Fabrica DeLonghi din Jucu produce espressoare pe care grupul italian le distribuie clienților aflați în 75 de țări de pe întreg mapamondul (FOTO: Dan Bodea)

Când existența meteorică a companiei Nokia în Jucu s-a încheiat cu un boom pe care puțini l-ar fi anticipat, în halele lăsate în urmă de producătorul finlandez de telefoane părea că va urma o nouă domnie a înghețului economic. Anul 2012 a adus însă la Jucu un miros plăcut de cafea și o oportunitate aproape nesperată pentru sute de șomeri lăsați cu ochii în soare de magia telefoanelor mobile. Printre noii investitori s-a numărat și compania DeLonghi, care astăzi are peste 900 de angajați și exportă electrocasnice în toată Europa. În ciuda provocărilor cu care Clujul și România se prezintă în calea oricărui investitor,   italienii promit că, spre deosebire de predecesorii lor nordici, ei se află la Jucu pentru un maraton al producției de aparate de cafea.

Pe locul din care, cu o scrisoare în limba engleză, finlandezii de la Nokia își luau adio de la peste 2.000 de angajați, astăzi se află sediul italienilor de la DeLonghi. Mai puțin celebri și, din proprie inițiativă, mai feriți de lumina reflectoarelor, investitorii din Cizmă au venit la Cluj la mai puțin de un an de la șocul economic provocat de Nokia în localitatea Jucu și de altfel în toată România. Cu o investiție care până la această oră depășește 35 de milioane de dolari, DeLonghi a inaugurat în 2012 la Cluj un punct de lucru care să completeze un portofoliu format din 30 de subsidiare și fabrici în Italia și în China. Italienii au achiziționat în ultimii ani licența pentru producția de electrocasnice de bucătărie a companiei Braun, licențele Kenwood și au inițiat un parteneriat cu elvețienii de la Néstle. Cresc an de an, fac angajări și promit să nu dezamăgească. O poezie care cel puțin la Jucu a mai fost spusă, cel puțin o dată. Care sunt deci diferențele?

Universul cafelei italienești din Jucu

Compania DeLonghi este o afacere de familie care a început în Treviso, la începutul secolului trecut, în 1902. Până să ajungă în Jucu, italienii au adus în casele din peninsulă obiecte inovatoare precum aparatele portabile de aer condiționat. Astăzi, grupul are peste 6.500 de angajați, vinde espresoare și electrocasnice de bucătărie în 75 de țări, este listat pe piața bursieră din Italia.

La Cluj, fabrica din Jucu este condusă de Massimo Paronitti. Nu este un fan al expunerii în mass-media a activității companiei pe care o conduce și recunoaște că interviul pentru Transilvania Reporter este primul pe care îl dă de când a ajuns în România. Prima impresie după câteva minute în birourile DeLonghi este că fabrica, deși una cu proprietar italian, nu are legătură cu legendele urbane: angajații nu vorbesc gesticulând energic, nu mânâncă cu toții paste și, chiar dacă mobilierul este încârcat cu electrocasnice DeLonghi, locul nu este înecat în miros de cafea.

Massimo Paronitti, directorul fabricii DeLonghi din Jucu (Foto: Dan Bodea)

Massimo este și el un șef atipic. Relaxat și amabil, directorul italian are biroul la parter, în mijlocul angajaților săi, majoritatea români. De altfel, dintre cei peste 900 de angajați, doar doi sunt italieni. Unul dintre cei doi este chiar Massimo, care explică logica acestei mișcări.

„Din respect pentru țara în care am venit, lucrăm doar cu doi italieni. Față de alte companii, în care toată echipa managerială este formată din oameni ai corporației, noi am venit aici pentru a lucra alături de români, așa că suntem doar doi italieni. Eu și un coleg, dar această strategie ne-a ajutat să ne integrăm mai bine în comunitate, deorece angajații simt că lucrează <<alături de noi>>, nu „pentru noi”. Încurajăm o cultură în care oamenii se simt parte a proiectului, astfel că un procent foarte mic de anagajați au părăsit compania până acum. Ne respectăm, nu avem birouri separate, suntem la același nivel și ușa mea este tot timpul deschisă, la propriu”, explică directorul fabricii din Jucu.

Curățenie după finlandezi

Fabrica de la Cluj realizează espresoare și toate producția este exportată către piețele în care DeLonghi este prezentă. La fiecare 15 minute, o mașină de făcut cafea iese de pe linia de producție ce seamănă cu o cameră în care se realizează piese din lego: fiecare angajat are de făcut un anumit lucru, iar instrucțiunile îi sunt afișate pe un ecran aflat în fața sa. Simplu și rapid.

„Când lucrezi cu oameni care nu au studii de specialitate, ca firmă, te poți plânge că nu au studii, poți să îi instruiești sau poți face procesul industrial foarte simplu. Am dezvoltat un proces foarte simplu, cu micro-activități care trebuie realizate rapid și eficient. Nu ne putem permite să nu avem calitate și, tocmai de aceea, angajații trebuie să facă operațiuni foarte simple și totul merge foarte, foarte rapid, respectând niște principii simple”, explică Massimo.

Până să înceapă producția însă, italienii au avut multe piedici în calea lor. Plecarea Nokia a produs peste 2.000 de șomeri, dar efectele negative erau chiar mai profunde: piața muncii privea cu scepticism orice investitor străin care bătea la ușile parcului Tetarom realizat la Jucu.

„Pe noi chiar ne-a încurajat ceea ce știam că s-a întâmplat. Ce facem noi și ce făcea Nokia sunt două afaceri diferite. Spre deosebire de alte companii, noi nu urmărim creșteri rapide, spectaculoase, ci creșteri constante. În fiecare an creșterea este reprezentată, procentual, de un număr format din două cifre. Asta se întâmplă pentru că avem subsidiare peste tot, pe continente diferite, astfel încât putem menține un echilibru. Ne-a plăcut fabrica rămasă aici și am decis să scoatem ceva bun din toată drama creată după plecarea Nokia. Am văzut partea bună: dacă 3.000 de oameni au rămas fără locuri de muncă după ce Nokia a plecat, asta însemna pentru noi că aici vom găsi 3.000 de oameni cu cunoștințe tehnice foarte bune și pregătiți să lucreze pentru noi”, spune directorul fabricii din Jucu.

Lupta pentru încredere a fost una grea și continuă chiar și după patru ani de la venirea italienilor la Jucu. Fabrica angajează anual, exporturile merg bine, investițiile continuă și vindecarea golului lăsat de Nokia pare pe drumul cel bun.

„Când ai un accident de mașină, data viitoare când mai urci într-o mașină nu o să te simți prea în largul tău. A fost aceeași problemă și atunci când am ajuns noi aici. Oamenii au avut încredere în Nokia și a durat mult să explicăm oamenilor de ce am venit aici, de ce am venit atât repede, dacă plecăm, ce vrem de la ei. Dar noi nu suntem oportuniști. Am venit aici pentru un maraton. DeLonghi este ca un vin roșu. Dacă ai răbdare cu el și îl păstrezi în butoaie bune, va deveni în fiecare an un vin tot mai bun. În Italia, o strângere de mână este mai importantă decât un contract. Mă bucur că am reușit să câștigăm  încrederea oamenilor”, spune Massimo Paronitti, care de mai bine de patru ani deja este și el clujean.

Un espressor la fiecare 15 minute. Aceasta este viteza cu care lucrează cei peste 900 de angajați ai fabricii. (Foto: Dan Bodea)

„Problema infrastructurii”, episodul ∞

Afacerea a rezistat și chiar s-a dezvoltat inclusiv datorită vecinătății cu alte companii, prilejuită de parcul Tetarom III. Însă viața într-o zonă industrială și în vecinătatea unui oraș mare precum Clujul nu este tot timpul roz. Chiar dacă universitățile produc anual mii de ingineri și manageri, companii precum DeLonghi au în primul rând nevoie de oameni care să presteze muncă fizică. Aceștia sunt în general de găsit numai în satele de lângă orașe, dar și pentru aceștia bătălia este destul de mare.

„E important să faci parte dintr-un parc industrial sau o zonă industrială. Universitățile oferă tehnicieni și chiar dacă infrastructura rutieră nu este atât de bună, mâna de lucru este pregătită bine. Pe de altă parte, să fii într-o zonă industrială poate fi și un dezavantaj. Creșterea cererii din industria automotivelor are consecințe în piața muncii și a fost greu să găsim forță de muncă. Este o luptă foarte aprigă pentru oameni. Migrația din alte orașe nu face față cererii companiilor, așa că trebuie să găsim soluții. Nu folosim roboți, ci avem nevoie de forță de muncă, de oameni care să lucreze fizic. Singura soluție este să stimulăm oamenii de la țară să vină mai aproape de oraș și să lucreze în fabrici ca ale noastre. Din păcate nu este un plan al administrației care să îi ajute pe oameni să vină de la sat la oraș pentru a munci, astfel că trebuie să ne ocupă noi de transportul lor”, subliniază directorul italian.

Iar problemele nu se termină aici. Semn că nu este vreun soi de paranoia specifică investitorilor străini, Massimo este și el nemulțimit de infrastructura pe care a găsit-o în România.

„Infrastructura ne face cele mai mari probleme, desigur. Ca să ajungem din Cluj la granița cu Ungaria durează aproximativ șase ore. Acest lucru reprezintă pentru noi un mare dezavantaj în lupta cu competitorii, în condițiile în care noi oricum trebuie să livrăm la timp, iar acest lucru ne obligă să lucrăm și să producem mult mai rapid. Nu văd nicio investiție care să rezolve problema transportului. Amazon, un client foarte improtant pentru noi, de exemplu, livrează produsele noastre într-o oră. Și Amazon nu face stocuri, așa că Amazon cere și noi trebuie să livrăm poate în Germania, lucru imposibil atâta timp cât nouă ne ia șase ore să ajungem la graniță. Birocrația este parte a jocului și asta nu ne-a deranjat. Am fost ajutați și sprijiniți de îndată ce am ajuns aici și suntem sprijiniți și acum de către autorități. Pe termen lung însă și la nivel macro sunt lucruri de rezolvat. De exemplu, codul muncii care nu ne permite flexibilitate cu angajații noștri. Se pune uneori problema să producem mai mult atunci când cererea este mai mare, dar codul muncii nu îți permite să ai angajați care lucrează mai mult într-un anumit moment al anului și să stea mai mult acasă în alte momente ale anului. Pentru noi, în primele trei-patru luni ale anului cererea nu este atât de mare, dar eu nu mă pot adapta pieței din cauza că avem un cod al muncii foarte rigid”, explică Massimo.

Chiar și-așa, viitorul DeLonghi pare unul la fel de plăcut precum mirosul de cafea proaspătă. Piața ajută și ea, mai ales că espresoarele sunt, în rândul electrocasnicelor, abia la început.

„Sperăm la lucruri foarte bune pentru viitor. Avem branduri și produse bune într-un business care se dezvoltă lent, dar constant. Vrem să fim aici și să dezvoltăm această fabrică. Vrem să deschidem altele, în alte locuri. Pe piață, aparatul de făcut cafea este ceva ce lipsește. Nu e ca un telefon sau o mașină de spălat. Produsele noastre se adresează unei piețe care, până de curând, nu exista și acest lucru este încurajator pentru noi”, spune plin de încredere Massimo Paronitti, directorul fabricii DeLonghi de la Jucu.

Foto: Dan Bodea