Gunoaiele clujenilor vor fi depozitate pe o rampă provizorie lângă Pata Rât

Foto: Dan Bodea

Soluția la criza gunoaielor, care afectează Clujul din cauza întârzierilor repetate la construirea noului centru ecologic de depozitare a deșeurilor, este o rampă privată temporară care funcționează tot în zona Pata Rât. Consilierii locali au aprobat astăzi protocolul de colaborare cu Consiliul Județean și Salprest Rampă S.A. prin care depozitarea gunoaielor se va face pe terenul deținut de Salprest până la deschiderea primei celule a viitorului centru ecologic pentru deșeuri.

”În acest protocol avem prevăzute și niște termene până la care se va face autorizarea rampei temporare? Pentru că în proiectul de hotărâre apare nu mai târziu de 31 decembrie 2015, dar în protocol nu e inclusă această dată”, a spus în plen consilierul local PSD, Claudia Anastase.

”Acest protocol este produsul unor întâlniri de lucru timp de 10 zile între cei din Consiliu Local, primărie, cei de la Consiliul Județean și Salprest. Soluția temporară pentru a gestiona o situație aproape imposibilă în care am ajuns din cauză că nu s-a finalizat depozitul de deșeuri, este această rampă temporară. Rampa este privată, aparține singurului operator autorizat din zonă, cu care noi de fapt încheiem și acest protocol. Prin protocol operatorul își sumă multe obligații între care și cele ce privesc monitorizarea, levigatul, autorizarea. Sunt șase puțuri de levigat pe care Salprest le face pe cheltuiala proprie, iar noi ne obligăm ca, dacă apar anumite probleme pentru că pe această rampă se aduc gunoaie din tot județul, să suportăm eventuale cheltuieli suplimentare care pot apărea dacă acel levigat va curge. Practic noi mergem aici pe singura soluție legală pe care o avem, adică o extindere pentru că a autoriza un depozit nou durează între 6 luni și 1 an. E singura soluție pe care am găsit-o ca să avem garanția că gunoaiele clujenilor continuă să se ridică pe termen scurt, e o soluție temporară însă”, a precizat primarul Emil Boc.

”Cum putem însă aproba ceva ce nu e autorizat încă, pentru că vorbim de două rampe, cea existentă și încă una tot temporară care e în curs de autorizare”, a insistat Claudia Anastase.

Secretarul municipiului, Aurora Roșca a explicat că acest protocol propune de fapt mai multe etape. În primă fază gunoaiele vor fi depuse pe rampa temporară care este în funcție în prezent, după care, când aceasta va fi plină, se va trece la o altă rampă provizorie deținută tot de Salprest S.A. pentru care societatea a început deja demersurile de autorizare. Dacă și această nouă rampă se va umplea și între timp nu va fi gata depozitul de deșeuri, va fi necesară identificarea unui nou teren limitrof pentru altă rampă temporară.

La vot consilierii PSD s-au abținut, dar hotărârea a trecut totuși cu votul majorității.

Construirea depozitului ecologic de deșeuri ar fi trebuit finalizată încă de anul trecut, dar proiectul a înregistrat întârzieri repetate. În prezent autoritățile au de rezolvat probleme cu alunecările de teren din zonă și cu nerespectarea proiectului de către constructor, care pune în pericol întreaga viitoare zonă de depozitare a deșeurilor. Autoritățile județene care gestionează acest proiect nu au putut preciza noul termen până la care va fi gata depozitul.

Distribuie:

Postaţi un comentariu