George Jiglău, analist politic: ”Nici Dăncilă, nici Barna, și nici Diaconu, nu au personalitatea politică de a genera super-dezbateri în societatea românească”

Analistul politic George Jiglău

 

Comparativ cu celelalte campanii prezidențiale de până acum, ce fel de campanie electorală trăim acum?

George Jiglău, analist politic: – Este, pe de o parte, o campanie electorală specifică, cu atipicul ei, pentru alegerile prezidențiale în care avem un președinte în funcție, care se află oarecum în situația de a-i fi evaluat primul mandat, acum îl cere pe al doilea, și atunci toată campania este concentrată în jurul a ce a făcut președintele în primul mandat. Unii spun că mai merită unul, alții că nu, dar de aici vin temele generale pentru aceste alegeri.

Campania e oarecum atipică pentru că dacă ne uităm la precedenta situație din 2009, când era Traian Băsescu după oprimul mandat, acum Klaus Iohannis este, clar, mare favorit. Băsescu nu prea era pe atunci, ne și amintim că a pierdut primul tur al alegerilor. Pe de altă parte, și personajele sunt diferite. Iohannis e din foarte multe privințe mult mai diferit decât Traian Băsescu, care monopoliza atenția prin felul în care comunica public, la Iohannis ne-am obișnuit deja că nu face asta, și, cumva specific pentru ce face un om aflat în funcție, îi lasă pe ceilalți mai degrabă să ocupe spațiul public cu mesaje prin care să-și afirme această poziție de challenger.

Din toate astea, rezultă că nu prea era de unde să fie o campanie mai alertă de atât, asta dacă ne gândim și la contracandidații lui Iohannis. Doamna Dăncilă a trecut prin înfrângerea asta din Parlament, și-a pierdut poziția de prim-ministru. Acel moment i-a luat destul de mult din energie, a fost mai mult prim-ministrul care s-a străduit mai mult să-și mențină funcția, decât candidat la funcția de președinte. Acum poate să facă acest lucru, pentru că are mai mult timp. Pe de altă parte, de când nu mai e prim-ministru, e într-o poziție mai dificilă față de propriul partid. Dan Barna vine pe valul acesta de simpatie față de USR, dar pe care nu pare să reușească să-l capitalizeze. A fost și ancheta Rise care a apărut în presă și care i-a ridicat ceva dificultăți de imagine. Iar ceilalți au fost mai degrabă marginali în toată povestea asta când vine vorba de comunicare.

Nu avem, deci, niște candidați care prin felul în care se exprimă, prin felul în care sunt ei, să fi dinamizat mai mult decât de am văzut până acum în această campanie electorală.

N-am avut dezbateri, s-a discutat mai mult despre noul guvern, Iohannis vine postura de favorit, Dăncilă are problemele sale pa partid, dar ceilalți?

Da. Scopul lui Dan Barna este să mobilizeze foarte bine electoratul. Asta este dificultatea lui. Cât privește ancheta apărută în presă, orice moment din ăsta influențează întrucâtva prestația candidatului, felul în care este privit, pentru că e clar că îl pune în dificultate. Trebuie să dea niște explicații, chiar dacă mai toată lumea e de acord că nu s-au petrecut neapărat lucruri ilegale, și cine e familiarizat cu felul în care funcționează industria asta de fonduri europene înțelege destul de bine lucrurile. Sunt niște probleme de imagine, și problema principală este mai degrabă, nu neapărat în zona de legalitate, poate nici de moralitate, ca să folosim cuvinte mari, ci mai degrabă de imagine unde aici USR încearcă să și-o construiască de când a apărut pe piață, anume de oameni competenți vare reușesc să schimbe peste tot în jurul lor, și acum dacă ajung în fruntea țării, să facă asta și acolo. Ei, iată că nu întotdeauna competența prevalează în tot ceea ce facem.

 În urmă cu ceva timp, Dan Barna era văzut principalul contracandidat al președintelui Iohannis…

Este și acum unul dintre principalii contracandidați. Mai toată lumea este de acord că avându-l pe Iohannis ca mare favorit în competiția asta, miza principală este cine intră în turul doi și cu bătaie pe ce se va întâmpla anul viitor. Și aici, sunt cei trei: Dăncilă, Barna și Mircea Diaconu, care în unele sondaje apare ca fiind pe locul doi, și care cred că e plauzibil să aibă poate o șansă mai mare decât o percepem, pentru că vorbim foarte mult de Dăncilă, venită din poziția de prim-ministru, vorbim de Dan Barna, și mai puțin de Mircea Diaconu în general. El nu este foarte vizibil decât într-o parte a mass-media, dar cred că are o șansă rezonabilă de a intra în turul al doilea. Dar, Pro România are acum problemele sale interne, iar ALDE s-a dus cumva în zona în care susține PNL, cele două partide care se află în spatele lui nu mai sunt la fel de sudate între ele și în interior cum erau la începutul campaniei, și poate că asta îi mai alterează din șanse.

Asta e deci mare miza: turul doi, și revenind la felul în care sunt aceste personaje, cum e Dăncilă, Barna și Diaconu, niciunul dintre ei nu cred că are personalitatea politică necesară de a genera niște super-dezbateri în societatea românească. Mai degrabă, și așa e la primul tur, să ne așteptăm la turul doi să fie oarecum diferit, dar e în funcție de cine va intra în turul doi, poate atunci vom avea și dezbateri electorale așa cum suntem obișnuiți, și așa cum așteptăm cu toții, cu cuțitele pe masă. Dar acum, la primul tur este să-ți mobilizezi foarte bine propriul electorat și, eventual, să iei ceva în plus. Dăncilă are, vedem, ceva dificultăți, Barna la fel. Asta s-ar putea traduce de fapt, nu în mai multe voturi pentru Iohannis, cât poate pentru Paleologu. În ultimă instanță, da, beneficiează de aceste lucruri Iohannis, care e oricum deja mare favorit, și e posibil ca prezența la vot să fie un pic mai scăzută tocmai pentru că e un curent de dezamăgire care mai demobilizează electoratul un pic atât la PSD, cât și la USR, dar acest lucru este cred valabil și pentru Pro Români de câteva zile.

Vorbeam de campania asta atipică. Credeți că felul în care decurge această campanie influențează scorurile candidaților?

Cred că ce a influențat cel mai mult ce vedem acum este ce s-a întâmplat la europarlamentare, și, mai mult de atât, faptul că lui Iohannis i-a ieșit mișcarea cu acel referendum pentru justiție. Deci, Iohannis, convocând referendumul, și-a dat lui însuși o campanie electorală în care să nu fie implicat direct. Cu șase luni înainte de campania de acum i-a ieșit, referendumul a trecut cu surle și trâmbițe, și de atunci el s-a urcat pe un val de care acum profită din plin. A fost o mișcare politică inteligentă, deși mulți nu-l suspectau că ar fi capabil de astfel de tactici de succes. Ei bine, de la momentul acela, toți ceilalți, și având în vedere rezultatul de la europarlamentare, au fost oarecum în defensivă față de Iohannis.

PNL, acum, a reușit cu aportul lui Iohannis să dea jos Guvernul, și-a asumat, spre deosebire de ceilalți, guvernarea, a avut victorii pe linie în perioada asta, profitând însă și de incapacitatea celorlalți de a performa mai bine, și e într-o poziție cât se poate de favorizată acum.

Vedeți posibilă o victorie din primul tur a lui Klaus Iohannis?

Nu cred, în primul rând pentru că este un vot politic care, în mare, urmează linii de partid. Acum, Iohannis va fi cu siguranță peste scorul PNL-ului, dar și PSD se va mobiliza, chiar dacă nu la fel de bine cum ar fi făcut-o dacă Viorica Dăncilă ar fi trecut de votul din Parlament și aveau în continuare guvernarea, dar se vor mobiliza totuși, și cred că vor strânge undeva la 20 la sută. Deci, matematic nu văd cum ar putea să iasă victorios Iohannis din primul tur. Apoi, USR va urca și el spre 15-20 la sută.
La primul tur, întotdeauna poți vota mai puțin strategic, deși e bătaia asta pentru locul doi. În turul doi e o altă discuție, e o altă competiție practic.

Nici Victor Ponta în 2014, care venea din poziția de prim-ministru, îi mergea bine, și, cu toate astea, a luat undeva puțin peste 40 la sută.

Un pronostic pentru cine va intra în turul al doilea al prezidențialelor?

Eu mizez, dar așa cumva să fiu contra curentului, cred că doamna Dăncilă este subestimată. Și ea, și Diaconu, sunt un pic subestimați, dar eu o văd pe doamna Dăncilă, și așa cu un PSD de avarie în spate, cred că are prima șansă de a intra în turul doi. Cei care nu-i dau șanse poate că nici nu sunt prea familiarizați cu felul în care funcționează PSD-ul în teritoriu, poate nu-s foarte atenți la asta. PSD nu va face la fel de bine cum ar fi putut să o facă, dar având în vedere că și Dan Barna are dificultățile pe care le are, între cele două aparate de partid, dacă ar fi să facem comparația aceasta, eu cred că în continuare PSD iese în față. Repet, mai poate fi Mircea Diaconu, care pare un candidat neglijat, un fel de răul cel mai mic între cei care se bat pe poziția de a-l înfrunta pe Iohannis în turul doi, dar rămân la părerea că Dăncilă va ajunge în finala cu actualul președinte.

 

Postaţi un comentariu