
Gazon de un milion de euro pe Cluj Arena

Gazonul de pe Cluj Arena va fi schimbat în totalitate, pentru prima dată de la inaugurarea stadionului. Vestea bună este că noul gazon va fi unul de o calitate superioară, unul hibrid, o combinație între cel natural și cel sintetic, practic ultima tendință în materie la nivel internațional.
Gazon ca și pe Camp Nou sau San Siro
”În acest an, după festivalul Untold, în luna august, practic, vom începe operațiunea de schimbare în întregime a gazonului de pe Cluj Arena. Gazonul actual are deja 7 ani, a funcționat neîntrerupt atît pentru evenimente sportive cât și pentru spectacole și alt gen de evenimente. Va fi cel mai modern stadion din România, singurul din țară cu un astfel de gazon, în vreme ce în Europa există doar câteva de acest gen în momentul de față, la Barcelona sau Milano, de exemplu.
Odată cu această operațiune, vom face și schimbarea sistemului de drenaj, a celui de încălzire și, de asemenea, vom extinde aparatele de fotosinteză care vor ajuta la refacerea și regenerarea gazonului într-un timp foarte scurt.
Sunt investiții pe care Consiliul Județean le va face în acest an. Undeva în luna martie, după ce vom avea bugetul, vom demara procedura de licitație, iar lucrările, cum spuneam, vor începe după ce se termină Untold. Nu știu încă să vă spun cît vor dura lucrările, în prima fază trebuie să achiziționăm tît operațiunea de manoperă cât și cea de cumpărare a gazonului, pentru că punerea lui presupune tehnologie distinctă, aparate speciale.”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Costul unui asemenea gazon este cuprins între 500.000 și 1 milion de euro și depinde de densitatea firelor de iarbă.
”Este o investiție pe care Consiliul Județean o face pe termen mediu și lung, pentru că avem garanție un număr de ani, gazonul se va regenera mult mai repede, va fi unul de o calitate impecabilă pe care România îl va putea folosi în orice competiție europeană dacă se va dori acest lucru. Clujul va putea fi o alternativă inclusiv pentru următorul campionat european de fotbal din 2020, dacă Bucureștiul va avea probleme în a găzdui meciuri acolo.”, a mai spus Alin Tișe.
Cele mai recente articole
„Clasicul Transilvaniei”, la baschet, se joacă în sferturile Cupei
Luni, la sediul Federației Române de Baschet (FRB),Invitație la o scurtă lecție de istorie
De Septimiu Moga De la înființarea primei bănci dePetrescu nu a suportat eșecul de la Botoșani. Antrenorului i s-a făcut rău după ce CFR-ul a pierdut meciul și locul 1 în clasament
Campioana Ligii 1 a bifat al optulea meci consecutivEgal pentru ”U” în ultimul meci al anului. Alb-negrii au avut un om eliminat, gorjenii au ratat un penalty
Universitatea Cluj a bifat remiza cu numărul 10 dinGalerie foto | Fail on Ice. Mii de oameni veniți la regalul pe gheață de la BT Arena, lăsați cu buzele umflate de organizatori
Mii de oameni veniți la BT Arena sâmbătă searaSalina de la Turda, capitala europeană a întrecerilor cu drone
Salina Turda a fost, vineri și sâmbătă, capitalaDe 6 decembrie Fortech îi dăruiește Clujului 7 defibrilatoare automate
La 16 ani de la înființare, Fortech îi dăruiește7.000 de spectatori la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa organizat la Cluj: „Dictatorul” și „Furtuna”, cele mai vizionate spectacole
Douăsprezece zile de teatru, șaisprezece trupe,CARTE | Aviația clujeană în 300 de pagini: Savanți, inventatori, piloți și aviatoare
După ce în toamna anului trecut, la 70 de ani de laViitorul muncii: 57% dintre joburile din Cluj-Napoca sunt amenințate de automatizare
Cum va arăta viitorul muncii în Cluj-Napoca? Aceasta
Campanii
Opinii
Invitație la o scurtă lecție de istorie
De Septimiu Moga De la înființarea primei bănci de emisiune, fiecare plată făcutăEconomie și cultură românească
Text semnat de Septimiu Moga Economiei țării noastre nu i-a lipsit niciodatăBagatelizarea votului. După 30 de ani
La aproape 30 de ani după alegerile din Duminica Orbului, avem din nou alegeri cu finalNașterea gândirii
de Septimiu Mureșan Parcul central din Cluj îmi trezește amintirea unor duminiciUn fenomen politic neobişnuit. Vara indiană a primarului Emil Boc
Ar putea fi efectul acestei veri indiene care predispune la reverii în natură. Mai
-
EuroNewsletter
Cele mai relevante știri europene.
Pe email, în fiecare joi,Mulțumim!
Sperăm să nu te dezamăgim ;)
ADVERTORIAL
Despre Affiliate Marketing in Romania actuala si beneficiile acestuia pentru cumparatori
Nu e obligatoriu sa fi auzit despre Marketing Afiliat, ca sa iti dai seama ca, in ultimii ani,Pacienții cu stome trebuie ajutați să își ducă viața mai departe, cu demnitate
Programul Stomacare pregătește asistentele pentru specializarea de Stomaterapie, oferă o linieFOTO | TenarisSilcotub a finalizat o investiție de opt milioane de dolari la Zalău
TenarisSilcotub a finalizat cea mai importantă investiție din ultimele 12 luni din fabrica de
Destinație de vacanță
Jurnal din Levant (II). Până la Petra și înapoi
Citiți aici partea I a jurnalului de călătorie După trezirea administrată de muezin la 4.30,Când Scoția e prea mare, mergi pe Isle of Skye
Dacă nu te va convinge să vizitezi Scoția recompensa de un milion de lire pusă pe capulJurnal din Levant (I). Primul contact
Primul contact cu lumea arabă a fost un șoc. După ani în care am călătorit destul de des prin
Cele mai citite
- Galerie foto | Fail on Ice. Mii de oameni veniți la regalul pe gheață de la BT Arena, lăsați cu buzele umflate de organizatori Mii de oameni veniți la BT Arena sâmbătă seara pentru a asista la celebrul spectacol Kings On Ice au...
- De 6 decembrie Fortech îi dăruiește Clujului 7 defibrilatoare automate La 16 ani de la înființare, Fortech îi dăruiește comunității clujene 7 defibrilatoare automate, care...
- În prag de sărbători campioanele de la ”U” Olimpia și-au prezentat noul echipament Fotbalistele de la FC Universitatea Olimpia Cluj-Napoca vor evolua în partea a doua a campionatului...
- Pata de pe Cluj. Fața neplăcută a orașului de cinci stele Deși nu rentează deloc să fii de partea ultimilor, a celor învinși, a celor lăsați la marginea și de...
- Ce faci când locul de parcare îți este ocupat de o altă mașină Una dintre cele mai problematice situații cu care se poate confrunta un șofer este să își găsească l...
- Cristina Laslo riscă să-și încheie cariera la doar 23 de ani! Handbalista Cristina Laslo, implicată în scandalul de dopaj care a cutremurat sportul românesc chiar...
- Gaia, bun venit la Cluj-Napoca După ce anul trecut au adus Luna de pe cer, anul acesta organizatorii festivalului Lights On au adus...
- Teodora, regina Regelui Fotbal! Alți doi jucători și un oficial clujean au fost și ei premiați la Gala Fotbalului Românesc Teodora Meluță a fost desemnată, la începutul acestei săptămâni, „Cea mai bună jucătoare de fotbal”...
- S-a deschis Jumping House: Primul parc indoor de trambuline din Cluj Primul parc indoor de trambuline din Cluj-Napoca și-a deschis porțile în acest sfârșit de săptămână...
- Prof. Anca Buzoianu, prima femeie rector din istoria UMF Cluj-Napoca Prof. dr. Anca Dana Buzoianu a fost aleasă în funcția de rector al Universității de Medicină și Farm...