Galerie FOTO/Tablouri de iarnă în apropiere de Cluj: Agârbiciu, Râșca și Dealu Mare

La începutul acestei săptămâni iarna și-a intrat în sfârșit în drepturi și în județul Cluj cu ninsori mult așteptate de agricultori, dar și de copiii ai căror părinți nu își permit foarte des vacanțe în stațiunile de munte din țară sau din alte colțuri de lume. Și, până la urmă, cine mai are nevoie de alt munte când zona în care locuiești este recunoscută pentru frumusețea și unicitatea ei. Pentru acești copii ninsoarea de duminică seara a făcut minuni, pregătindu-le terenul pentru o săptămână la derdeluș pe dealurile din satele și comunele din apropierea Clujului, sau chiar pe drumurile înzăpezite și puțin circulate din comunele sau satele în care locuiesc.

Pentru a surprinde câteva tablouri de iarnă care devin imposibil de admirat în mijlocul orașului, împreună cu fotoreporterul Dan Bodea am făcut o incursiune în decurs de câteva ore pe drumul care duce în comuna clujeană Râșca, situată la aproximativ 50 de km de Cluj-Napoca, cu oprire în pitorescul sat Agârbiciu, dar și în Dângău Mare, Dângău Mic și Mărcești. Din Râșca, am continuat drumul spre un alt sat de poveste în acest anotimp, Dealu Mare, pentru a urma apoi drumul spre casă pe traseul Mănășturu Românesc-Mănăstireni-Huedin.

Am descoperit o zonă rurală deosebit de frumoasă, unde mirosul curat al iernii l-am simțit la fiecare pas. În Agârbiciu nu a nins foarte mult în iarna asta, însă cu o seară înainte ninsoarea a căzut necontenit. În jurul amiezii, ai puține șanse să găsești oameni pe ulițele satului. Într-o curte însă, îl zărim pe domnul Ioan Iancu, un bărbat viguros, cu o lopată plină vârf de zăpadă, pe care o golește într-o roabă. Aflăm de la el că locuiește „de când lumea” în Agârbiciu. La cei 65 de ani pe care îi are fața îi este aproape lipsită de riduri.

„Zăpada o tragem cu roaba, la vale, să se topească. În curte degeaba o lăsăm că mai circulăm, mai avem animale, dacă vine animalul și o calcă se bătătorește. Cu ce trăiesc?Păi cresc animale. Am trei cai și o vacă și merge treaba. Și porci am avut șase la Crăciun și i-am dat la preț de 8-10 lei/kg. Din păcate nu mai avem lăptărie în sat că s-a desființat. În rest oamenii se descurcă și ei cum pot. Mai vând lapte de bivoliță, mai au pensie”, spune bărbatul.

Din fața porții casei lui, pe deal, zărim biserică românească din lemn din secolul al XVII-lea, unica din această zonă care mai păstrează fresce pe pereții exteriori. „Biserica aia e demult acolo, de sute de ani. Are hramul Arhanghelilor Mihail și Gavril și se mai fac slujbe în ea la sărbători. Sigur că merg și eu. Avem un ARO și putem urca oriunde cu el”, spune, cu mândrie, domnul Iancu. În timp ce povestim, Ursu’ un câine prietenos își face apariția lângă noi.  „El e Ursu’ și șase luni are. Nu-l lăsați că vă linge telefonul. Noaptea e rău, nu lasă pe nimeni”, aflăm de la bărbatul de 65 de ani.

„Cu o mână îi dă, cu o mână îi ia”

Puțin mai departe, pe drumul principal din sat, trei femei povestesc cu însuflețire. Râsetele lor le auzim de la mare distanță și când ne apropiem le zărim și fețele extrem de îmbujorate. Una dintre aceste trei doamne este factor poștal și ține în mână câteva facturi.

„Este un proverb: «Poștașul în sus, poștașul în jos, dar cu lucru de folos». Așa sunt eu. De 37 de ani sunt poștaș în Agârbiciu. Am ieșit la pensie, dar mă duc la patru ore. Am stat trei luni acasă și am început din nou. Mai fac un pic de mișcare. Cunosc pe toată lumea aici în sat. Aici am crescut”, aflăm de la doamna Lenuța.

După 36 de ani de muncă, doamna Lenuța are acum 800 de lei pensie, mărită recent de la 772 de lei. În fiecare zi parcurge pe jos cel puțin cinci kilometri. „La doamna poștășiță i-ar trebui un telefon care să îi numere pașii”, glumește una dintre sătence.  „Lumea de obicei mă întreabă câți bani am numărat până acum, nu câți pași am făcut. Mai mult de doi kilometri are satul dintr-un capăt în celălalt și eu stau în capătul din sus. Merg pe toate ulițele. Pe puțin cinci kilometri fac pe zi”, spune doamna poștaș.  „Chiar ați prins vreme frumoasă. Azi noapte a nins tare, tare. Copiii se dau pe derdeluș cu sacul, cu sania. E tare frumos”, spun doamnele pe care le-am întrerupt din conversație pentru câteva fotografii. „Veți apărea în Transilvania Reporter!”, le spunem la plecare, aflând totodată cu surprindere că unul dintre locuitorii din Agârbiciu este abonat fidel al ziarului nostru.

Din Agârbiciu pornim spre Dângău Mare, Dângău Mic și Mărcești. Pentru scurte momente, soarele pare să își facă apariția atât cât să ne ofere tablouri uluitoare. Fotografiile vorbesc de la sine și nu mai au nevoie de descriere. Spre Râșca, mai avem doar câțiva kilometri și ne oprim pentru câteva minute pe marginea drumului în dreptul unui stand cu produse specifice locului: cartofi, ceapă, morcovi, miere polifloră și de salcâm, sirop de zmeură și de afine. O zărim pe doamna care are grijă de stand într-o gospodărie din apropiere. Are cizme de cauciuc și se grăbește să ne vină în întâmpinare. E bucuroasă că a venit zăpada și că holdele au acum destulă umiditate. Ne oferă zâmbind un borcan cu gem de caise, să vedem cum e și cumpărăm cu zece lei o sticlă cu suc de mere produs de cineva din satul Mărcești.

Ajungem în Râșca și mergem mai departe în direcția Dealu Mare. Pe drumul înzăpezit, dar destul de practicabil, facem loc unui autobuz care transportă elevi. În rest, mașinile care circulă în această zonă sunt rare, iar lipsa oamenilor pare să indice că satul este practic nelocuit. Revenim în Râșca și urmăm indicatorul care arată că mai avem cinci kilometri până în Mănăstireni. Înainte de a ne îndrepta spre Huedin, în direcția Cluj-Napoca, mai facem câteva opriri tânjind la săniuțele pe care le vedem pe ulițele comunei Mănăstireni. Trei fetițe ne fac cu mâna și așteaptă momentul potrivit să ne impresioneze. Săniile lor alunecă uluitor și ne depășesc în viteză în timp ce noi ne îndreptăm resemnați spre mașina parcată undeva pe margine.