Galerie Foto | Primăria Cluj achiziționează încă 60 de autobuze Mercedes noi pentru transportul în comun

Primarul Emil Boc a anunțat astăzi, pe pagina sa de facebook, că 30 de autobuze vor ajunge la Cluj până la sfârșitul acestei luni, restul de 30 urmând să intre în parcul Companiei de Transport Public până în 15 decembrie 2018.

”Prețul unui autobuz este de 1.046.994 lei/buc +TVA, valoarea totală a acordului cadru pentru 60 buc autobuze este de 62.819.640 lei+tva. Autobuzele corespund tuturor normelor Europene in domeniu, garanția este de 5 ani sau 350.000 km. Capacitate totală de transport: 104 călători din care 26 locuri pe scaune și 78 locuri in picioare.

Lungimea autobuzului este de 12m, podea complet coborâtă, rampa pentru persoanele cu dizabilități. Autobuzele au 3 uși duble (cu câte 2 foi fiecare), sistem de încălzire, sistem de aer condiționat, ventilație naturală, ventilație forțată, sistem de iluminare interioară a salonului cu lămpi de tip LED, afisaje de traseu exterioare cu LED-uri (fata, lateral și spate), 1 indicator vizual interior de stații cu LED-uri, 1 monitor tip LCD extrawide pentru vizualizarea întregului traseu a tuturor stațiilor și a poziției curente a autobuzului pe traseu, 1 monitor tip LCD pentru anunțuri publicitare, anunțarea vocala a stațiilor in salon, stație de amplificare, radio-CD și microfon, sistem de supraveghere video in interior și exterior, sistem de Ticketing, computer de bord, internet gratuit WI-FI pentru călători, prize tip USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile montate pe barele din salon, anunțarea vocală a numărului de traseu si a directiei de deplasare în exteriorul autobuzului pentru informarea persoanelor cu deficiențe de vedere.”, a anunțat primarul Emil Boc.

Municipiul Cluj-Napoca este primul din țară în care circulă autobuze electrice în sistemul de transport public. 11 astfel de vehicule sunt acum în circulație, urmând a fi achiziționate alte 30 autobuze electrice, cu fonduri europene. În prezent, 1/3 din flota de transport public este nepoluantă.

În prezent, transportul public de persoane în Cluj-Napoca este realizat cu 250 de autobuze, 84 de troleibuze, 27 de tramvaie și 10 microbuze.

autobuze 1 autobuze 2 autobuze 3 autobuze 4 autobuze 5 autobuze 7
<
>
Foto: Dan Bodea
Distribuie:

Postaţi un comentariu