Galerie foto| Mii de oameni și o parte a familiei regale, la Slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană

Foto: Dan Bodea

Principesa Margareta şi Principele Radu au petrecut noaptea de Înviere la Cluj, unde au participat, la miezul nopţii, la slujba oficiată de mitropolitul Andrei Andreicuţ, în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din oraş, în prezența a câtorva mii de enoriași.

Foto: Dan Bodea

Potrivit Agerpres, Înaltul prelat a fost cel care a oferit lumină cuplului princiar, după care a coborât treptele Catedralei şi s-a apropiat de mulţimea de oameni care participa la slujbă pentru a-i lăsa să îşi aprindă lumânările de la cea pe care o ţinea în mâini. În câteva minute, lumina a ajuns, de la un om la altul, la toate cele aproximativ 3.000 de persoane care se aflau în piaţa catedralei.

Principesa Margareta şi principele Radu au sosit la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj-Napoca puţin înainte de începerea slujbei, au participat la momentul oferirii luminii şi la rostirea Pastoralei de către mitropolit, iar apoi au părăsit adunarea. Cei doi nu au făcut nicio declaraţie.

Înaltul ierarh a vorbit enoriaşilor în Noaptea de Înviere despre icoană şi despre imagini şi despre puterea lor de a aduce divinitatea sau răul în sufletele creştinilor.

În finalul Slujbei de Înviere oamenii au înconjurat Catedrala, alături de preoţii care au participat la oficierea slujbei, după care au putut să ia Paşte pentru a-l duce acasă, alături de Lumina Învierii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu