Foto/Video Nuntă în cer pentru opt cupluri pline de curaj

Ziua nunții este prin definiție una specială pentru orice cuplu, însă atunci când evenimentul este oficiat pe o ploatformă aflată la 50 e metri înălțime deasupra orașului Cluj-Napoca, cuvântul „special” abia dacă mai reușește să descrie suficient de bine frumusețea unui astfel de moment. Opt cupluri norocoase au avut această ocazie, de a-și uni destinele la mare înălțime alături de prietenii apropiați dar și de primarul muncipiului, Emil Boc.

Opt cupluri norocoase au avut parte de o nuntă cu adevărat specială, la 50 de metri înălțime, acolo unde fericitul eveniment a fost oficiat. Înțiativa este parte a proiectului Cluj- Capitală Europeană a Tineretului 2015.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Doi dintre norocoși au fost Iulia și Cătălin, care alături de alți 18 prieteni au fost urcați cu platforma amplasată în Parcul Central la „înălțimea de croazieră”

“Am visat mult la ziua asta, dar nu îmi imaginam că o să fie chiar așa. Am fost ieri la probă și am avut emoții, dar azi au fost chiar mai mari pentru că a fost chiar ziua nunții. Am și uitat de înălțime. A fost ca în vis”, a spus mireasă, vizibil emoționată.

Și pentru primarul Emil Boc, cele opt nunți pe care le-a oficiat au reprezentat o premieră care însă nu i-a dat emoții.

„Locul în care am oficiat aceste a fost o premieră. Suntem capitala europeană a tineretului și tocmai de aceea am vrut să le oferim acestor tineri un eveniment special, la fel cum este și căsătoria. Eu nu am avut nicio emoție. Chiar nu am probleme cu înălțimea și oricum aiguranța este totală. Este oarecum și o premieră. Se pare că acestea au fost primele căsătorii din lume oficiate la o asemenea înălțime”, a explicat primarul Emil Boc.

 

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu