Foto| Ziua 1 la Untold. Dannic: „Publicul Untold, cel mai bun din lume”

Foto: Dan Bodea

Este abia prima zi de Untold și artiștii din festival nu mai contenesc cu laudele la adresa evenimentului aflat la cea de-a treia ediție. Olandezul care vine din Breda, orașul natal al giganților Tiesto și Hardwell, a explicat înainte de show-ul său din prima zi de festival că abia aștepta să revină la Cluj-Napoca, mai ales că recent a început o colaborare cu Inna.

După un show întrerupt de taifun și un concert în Croația, Dannic a ajuns la Cluj, unde zeci de mii de oameni și temperaturi de deșert îl așteaptă să facă spectacol.

„E un public minunat. Printre cei mai minunați oameni din lume. Când am anunțat în social media că voi reveni la Untold,  foarte mulți români mi-au scris că abia așteaptă să mă vadă și este incredibil să se întâmple așa ceva. A fost unul dintre cele mai bune show-uri ale mele din anul trecut și sunt foarte onorat să mă aflu aici din nou.  Nu am mai avut nici un concert la care să pot prezenta atât de multă muzică nouă cum am acum, așa că sunt foarte entuziasmat.nu am văzut scena principală, doar backstage-ul pentru că abia am ajuns aici. Este uimitor, ca de obicei și am auzit că scena este acum mai mare decât anul trecut”, a explicat el.

Dannic a promis că muzica lui îi va surprinde pe fanii săi veniți la Untold, mai ales în contextul în care în ultima perioadă a lucrat la mai multe proiecte muzicale pe care le va și prezenta la Cluj. În plus, artistul olandez lucrează și cu românca Inna.

„Nu folosesc niciodată aceleași set-uri pentru că urăsc să fac asta. Tot timpul fac ceva nou, iar acum am două piese noi, am pregătit o versiune de club a unei piese semnată de Fedde le Grand, două producții solo și ceva ce voi testa pentru că încă nici nu e gata. Am o colaborare cu Inna, dar piesa nu este gata așa că nu o voi cânta. Este ceva ce s-a născut aici, la Untold, pentru că am fost întrebat dacă știu artiști români talentați și am spus „Inna”, pentru că știu multe piese de-ale ei. A făcut o treabă extraordinară cu ceea ce i-am oferit, ar trebui să apară anul acesta, dar poate o auzim anul viitor aici, la Untold, cu ea pe scenă”, a mai spus el.

Referitor la Untold. unde se află pentru al doilea an consecutiv, Dannic a spus că, de la an la an, Untold reprezintă o concurență tot mai mare pentru jucătorii mari din domeniu, cum este cazul Tomorrowland-ului.

„Este un festival foarte important, pentru că anul trecut am primit un feedback foarte bun. Concertul meu va fi transmis live pe internet și asta este este oarecum o presiune în plus pentru mine. Ce se întâmplă acum este doar începutul festivalului Untold, pentru că Untold va fi din ce în ce mai mare și i-aș transmite festivalului Tomorrowland să fie atent, pentru că Untold vine. Dorința mea nespusă e ca Untold să nu se termine niciodată și toată lumea care vine aici uită de toate problemele pentru a avea o experiență minunată”, a mai spus el.

Mai jos, o galerie foto realizată de fotograful Dan Bodea.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu