Foto. Ultimele pregătiri pentru Untold 2016. Cum arată scena festivalului

Untoldiștii au ajuns la Cluj / Foto: Dan Bodea

Cozi imense pentru ridicarea brățărilor 

Primii untoldiști au început să sosească la Cluj, încă din cursul dimineții. După ce și-au lăsat bagajele au mers să își ia brățările de acces pentru a se putea bucura începând de acum de atmosfera de festival, cu toate că adevărata „nebunie” va începe abia mâine, festivalul urmând să aibă deschiderea oficială joi, 4 iulie, de la ora 22:00.

Preschimbarea biletelor în brățara de festival se face începând de astăzi, la zona de check in, de la singura intrare în festival, amplasată în Parcul Central dinspre Opera Maghiară. Aceasta este singura zonă în care festivalierii pot schimba biletele sau abonamentele în brățări. Cei care doresc să-și achizitioneze bilet de o zi în perioada festivalului pot să o facă de la cele cinci case de bilete de la intrarea în festival. Cozile imense nu au lipsit nici anul acesta din peisaj, acestea întinzându-se pe câteva sute de metri.

Citiți și: Festivalul UNTOLD 2016 este sold out

Scena Untold 

Scena principală, Ursus Untold Arena,  este mult mai mare decât cea de anul trecut, are 28 de metri înălțime și peste 120 de metri baza. Puterea instalată de energie electrică la mainstage depășește 2500 kw, asta înseamnă consumul lunar de energie a 5 comune mari din România.  La această scenă au fost folosite nici mai mult și nici mai puțin de 35 km de cabluri electrice, de fibră optică și de semnal sunet și video.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Perimetrul festivalului este împrejmuit de 8 km de gard.

Citiți și: Untold închide o parte din Cluj

Măsuri de siguranță 

Peste 600 de politiști din toate structurile Inspectoratului General al Poliției Române, 400 de jandarmi, dar și 125 de polițisti locali vor asigura liniștea și siguranța în acest an la Festivalul UNTOLD. În plus vor exista și 500 de agenți de securitate privați care vor activa in perimetrul evenimentului.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj va avea două spitale de campanie, unul amplasat în zona stadionului Cluj Arena și unul de rezervă. De asemenea toate camerele de gardă ale tuturor spitalelor din Cluj Napoca, dar și din județ vor fi deschise pentru sprijin medical, în caz de nevoie.

Citiți și: UNTOLD 2016: Cel mai sigur loc din România în perioada 4-7 august. Niciun polițist în concediu pe durata festivalului

[stextbox id=”custom”]

UNTOLD, BEST MAJOR FESTIVAL 2015 ȘI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, W&W, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Naughty Boy, Labrinth, Kadebostany, Ummet Ozcan, Tanya Stephens, Skream, Steve Lawler, Damian Lazarus, Lefto, Aquarius Heaven, Highroller, NU, Jacob Groening,   Loewenthal, Luca Musto, Pedestrian, Stavroz și Yokoo, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaștere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant național al industriei de marketing și comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

[/stextbox]

Programul complet al festivalului poate fi vizualizat aici.

Citiți și: Cum circulă autobuzele pe perioada Untold

Restricții de circulație în zona Cluj Arena pentru Festivalul Untold

Distribuie:

Postaţi un comentariu