FOTO. Punctele şi ideile inovative s-au conectat la TEDxCluj 2018 în prezenţa celor aproape 1.000 de participanţi

Foto: Dan Bodea

Aproape o mie de entuziaști de toate vârstele, de la patru ani și jumătate la 61 de ani, au participat la ediția TEDxCluj 2018 Connecting the dots, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Evenimentul, care a fost sold-out, a însemnat 14 speakeri, doi prezentatori și peste 60 de voluntari care au oferit publicului o experiență marca TED.

Temele abordate

Generația millennials și antreprenoriatul, de ce este important să citim, poezia modernă, fericirea la locul de muncă, calculatorul cuantic și creativitatea au fost câteva dintre temele prezentate de invitații speciali ai TEDxCluj, în cadrul temei Connecting the dots, despre conexiunile pe care trebuie să le facem pentru a înțelege experiențe din trecut și a clădi viitorul.

„Anul începe cu inspirație de la TEDxCluj, așa cum ne-am obișnuit. Un sfert dintre participanți au fost din afara Clujului, inclusiv străini, ceea ce înseamnă că experiența TEDxCluj a depășit granițele orașului nostru”, a declarat Tudor Pasc, project manager TEDxCluj.

Asocierea în afaceri, cheia succesului

În premieră la Cluj, Ernesto Sirolli, autor și unul dintre cei mai populari speakeri TED, a vorbit despre relația “ca într-o căsătorie” dintre companie, produs și clienți.

„99% dintre startupuri dau greș. Nu există nicio companie care să fi fost începută de o singură persoană. Antreprenorii din întreaga lume au o impresie greșită – nu poți să faci totul singur!”, a dezvăluit acesta unul dintre secretele reușitei în afaceri.

Ernesto Sirolli / Foto: Dan Bodea

Cititul, o rețetă pentru dezvoltarea creierului

Scriitoarea și jurnalista Rita Carter a vorbit despre citit ca o rețetă pentru dezvoltarea creierului. “Vorbirea ne este în gene. Dar cititul, nu. Până acum 100 de ani, unii oameni nu citeau deloc. Când citim ficțiune, mai ales, creăm noi zone în creier, iar cititul a 30 de pagini de ficțiune, de exemplu, în fiecare seară, contribuie la dezvoltarea lor”, a spus Rita Carter.

Muzeul eșecului

Muzeul eșecurilor, despre care a vorbit Rebecca Ribbing, ne învață că acceptarea eșecului este calea spre progres, iar curajul de a accepta că ai dat greș este un prim pas.

Rebecca Ribbing Foto: Dan Bodea

„Eșecul continuă să fie o sperietoare, dar societatea trebuie să conceapă mecanisme prin care acesta să fie văzut așa cum este el de fapt: ceva constructiv”, a explicat Rebecca. Ea a vorbit despre importanța lecțiilor ce pot fi deprinse din eșecuri, dar și despre faptul că eșecul poată să „lovească” și cele mai mari branduri.

O lume fără cancer?

Hashem Al-Ghaili, care are o audiență de peste 15 milioane de urmăritori cu pagina sa de Facebook, a provocat audiența să își imagineze o lume în care cancerul a fost eradicat, o posibilă soluție în acest sens fiind modificarea embrionilor. „Să ne imaginăm un viitor în care nu mai există cancer. În 2015 am cheltuit 107 miliarde de dolari doar pe medicamente, dincolo de cercetare. În 2020, costurile vor ajunge la 150 de miliarde de dolari”, a spus acesta, precizând că soluții există, doar că legile trebuie să fie mai permisive în ceea ce privește cercetarea embrionilor.

Hashem al Ghaili – Foto: Dan Bodea

Vestul și Estul în afaceri

Branding advisorul Aneta Bogdan a vorbit la TEDx Cluj despre lupta antreprenorilor români cu contextul istoric și social caracteristic Estului Europei, dar mai ales despre reușita antreprenorilor români care au avut succes cu produsele lor, chiar dacă, în comparație cu Vestul, au pornit cu șansa a doua. „Lecția mea este să înțelegeți exact în ce context trăiți. Dacă oamenii ăștia care au reușit spun că lecția este „do it the hard way”, mai mult ca sigur așa trebui să mergem mai departe”, a spus acesta.

Aneta Bogdan / Foto: Dan Bodea

Ordinea omoară creativitatea

Laura Ionescu, cofondator „Dume de mestecat” și copywriter, a adus în discuție importanța creativității și lupta creativității cu o societate care aleargă în mod obsesiv după ordine. „Creativitatea este opusul ordinii. Creativitatea este joacă. Ca busy sapiens ne jucăm, dar avem nevoie de piese, de cărți și de suport”, a spus aceasta.

Laura Ionescu/ Foto: Dan Bodea

Poetul Mark Grist a deschis cea de-a treia parte a TEDx Cluj 2018 cu un performance poetic. El a vorbit despre relația lui cu poeții clasici, despre cum a trecut de la catedră la „job-ul” de poet și a susținut un performance în care a vorbit despre câinele său în versuri, fiind îndelung aplaudat.

Celelalte discursuri au fost susținute de: Dana Gonț, jurnalist de televiziune și blogger, Cătălina Curceanu cercetător-șef la Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia, Andrei Roșu, sportiv de anduranță, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, Andrei Chivote Amărașteanu, artist și architect, Delia Vîrgă, doctor în psihologie, psiholog principal în psihologia muncii și cea organizational.

Cele zece ore de eveniment au cuprins sute de minute de discursuri și performance-uri oferite de Mark Grist, Cosmin Cioca, Bogdan Simion și Ciprian Iacob.

Urmăriţi în continuare o galerie foto realizată de fotoreporterul Dan Bodea:

01 Cosmin Cioca_DB (2) 002W0A7452 002W0A7780 002W0A8157 002W0A8820 02 Melania Medeleanu_DB (1) 02 Vlad Voiculescu_DB (2) 03 Steve Jobs, Andreea Rosca_DB (1) 08 Andrei Rosu_DB (8) 15 Hashem al Ghaili_DB (2) Ediția 2018 a fost sold out
<
>
Foto: Dan Bodea

Citiţi şi: LIVE TEXT| TEDxCluj 2018 Connecting the dots

Postaţi un comentariu