FOTO Au dat aripi imaginației și au prins viteză în Parcul Colina din Cluj

Foto: Dan Bodea

Cea de-a doua ediție a Red Bull Soapbox Race din România s-a oprit sâmbătă, 3 septembrie, în Parcul Colina din cartierul Mănăștur unde timp de mai bine de cinci ore peste 40 de echipe au luat startul în cea mai trăsnită cursă pe patru (sau mai puține) roți organizată până în prezent la Cluj. Concurenții, majoritatea din Cluj-Napoca dar și din Sibiu, Brașov, Hunedoara, Bistrița, București sau Suceava au încercat să respecte toate condițiile pentru a nu fi descalificați pe traseu și să ajungă la linia de sosire…întregi. Buștenaul magic, Ionel și defectul de piramidă, Butoiul zburător, Chich Magnet, Flori-n Salam, Mocănița fără frică, Saint Tropez, Lab Rat, Sharky, Crusaders Speed Helmet, Wedding Car, 25-ul, au fost doar câteva dintre echipele care au îndrăznit să viseze că mașinile lor originale le vor aduce un loc pe mult râvnitul podium. Evenimentul a adunat sute de participanți în Parcul Colina din cartierul Mănăștur care au asistat de pe margine la spectacolul oferit de concurenți pe parcursul zilei. Cele mai aplaudate au fost echipele clujene, dar și echipa „Ionel și defectul de piramidă” care a câștigat prima ediție a Red Bull Soapbox Race în România.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Red Bull Soapbox Race este un bal mascat al curselor auto, spun unii, un Halloween pe roți, conform altora. Noi spunem că este un Grand Prix unde șoferii amatori se urcă la volanul unor vehicule artizanale, care funcționează pe bază de curaj și gravitație. De fapt, cele mai importante unelte din cutia lor sunt creativitatea și bucuria competiției. Și bineînțeles, setea de viteză. Acest eveniment unic de racing nemotorizat e o provocare și pentru șoferii experimentați, și pentru amatorii care sunt în stare să deseneze și să construiască niște grozăvenii cu roți și să concureze contratimp într-o cursă la vale, căci acolo e finish-ul”, au precizat organizatorii evenimentului înainte de startul competiției.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

În proiectarea mașinilor, echipele au putut folosi orice material de construcție, cu excepția sticlei, iar sistemul de frânare a fost obligatoriu să acționeze pe cel puțin două roți. „Bolizii” au putut fi puși în mișcare doar de forța gravitațională, fiind excluse bateriile sau alte surse externe de energie. Vehiculele au fost puse în mișcare la start de membrii echipelor participante, prin împingere, fiind apoi lăsate să parcurgă tot traseul la vale. Prestaţia în concurs a fiecărei echipe a constat în executarea unei prezentări a echipei şi a mașinii de concurs cu durata de 1 minut şi lansarea vehiculului de pe rampă. „Ne-am inspirat din desenele Pinky&the Brain și am folosit o structură metalică sudată, am pus polistiren și policarbonat după care ne-am apucat să colorăm. Toată construcția a durat trei săptămâni și sper să reziste până la linia de sosire, deși sunt mari șanse să rămânem fără o roată sau chiar două. Totul ne-a costat în jur de 1200 de lei, dar nu mai contează, important este să ne distrăm”, a declarat Andrei din partea echipei clujene Lab Rat, din care a mai făcut parte Sergiu, Elena și Sorina.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Suntem mari fani ai filmului Mad Max și ne-am gândit să ne facem propria noastră mașină. Am lucrat foarte mult la ea, am folosit lemn și alte materiale ușoare. Am fost tot timpul cu imaginile mașinilor din film în față și cred că am reușit să ne apropiem de ceea ce am văzut. Sper să simțim atmosfera concursului cât mai bine și să ne distrăm” , a spus Daniel Tătaru, membru al echipei War Truck alături de Dragoș, Andreea și Teo.

Echipele au fost jurizate după trei criterii: design și execuție în construcție, creativitate și viteză. Din juriu au făcut parte Bogdan Marișca, pilot profesionist și instructor Napoca Rally Academy, Roxana Ciuhulescu, prezentator tv, jurnalist, blogger, PR, instructor al școlii de off road CORB 44, pilot și navigator, Ileana Badiu specialist în comunicare, Traian Tudorică, actor. Premiile au constat în:  Locul 1- o veritabilă tabără de racing pentru 4 persoane în Austria, pe circuitul internațional Red Bull Ring; Locul 2- o excursie pentru 4 persoane la fabrica Red Bull Racing F1 Team din Milton Keynes, Anglia; Locul 3- o zi de distracție pentru echipa și prietenii lor (10 persoane) la un circuit de karting din România.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu