Fostul ministru PSD pentru Dialog Social a demisionat din partid: „Grup infracțional aflat la vârful PSD”

Aurelia Cristea

Aurelia Cristea, fost membru marcant al PSD Cluj, parlamentar în legislatura 2012-2016 și ministru delegat pentru Dialog Social și Relația cu Societatea Civilă, și-a demisia din partid, miercuri, 1 februarie, ca urmare a adoptării OUG cu privire la modificarea Codului Penal. În argumentarea demisiei, Cristea a scris că la ora actuală PSD este condus de „un grup infracțional”

„În cursul zilei de astăzi (miercuri – n.r.) am depus demisia mea din rândurile Partidului Social Democrat. O decizie luată în zorii unei zile care a urmat unei seri și nopți negre pentru România și pentru noi toți”, a scris Aurelia Cristea într-o comunicare publică afișată pe Facebook. Acestei comunicări, fostul membru PSD i-a atașat o captură de ecran după e-mailul prin care și-a anunțat demisia:

„(…) Eu nu pot acorda girul meu, chiar din calitatea de membru, unui grup infracțional aflat vremelnic în fruntea PSD și, din păcate, al țării. Sunt convinsă că există un număr suficient de mare de membrii ai Partidului Social Democrat care se ghidează după aceleași principii sănătoase. Sunt convinsă că exact ei vor sta la baza reformării necesare și reconstrucției de credibilitate pe care o consider vitală în acest moment”, a mai spus fostul ministru.

Aurelia Cristea – inițiatoarea Legii Antifumat – a intrat într-un con de umbră după ce PSD a renunțat să-i susțină candidatura pentru postul de primar al Clujului, preferându-l în acest sens pe independentul Octavian Buzoianu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu