Floriile, sărbătoarea care vestește Paștile

Cu o săptămână înaintea Paștilor creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cum mai este cunoscută această sărbătoare în popor. Aceasta este cea mai importantă sărbătoare care vestește Învierea Domnului, aducându-ne aminte de intrarea lui Iisus în Ierusalim. Totodată, în această zi sunt sărbătoriți toți cei care poartă nume de flori.

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor ( n.r. ramurile de salcie sau măslin, cu care a fost întâmpinat  Iisus la intrarea în Ierusalim) este unul din cele 12 praznice împărătești din cursul anului bisericesc. Menționată pentru prima dată în secolul  al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, orașul unde a și început să fie celebrată, a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creștină, fiind celebrată cu mare fast. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregătește pe credincioșii ortodocși pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Hristos asupra morții din duminica următoare, cea a Învierii.

Semnificația religioasă a sărbătorii

În duminica Floriilor, în toate bisericile ortodoxe, credincioșii poartă în mâini ramuri de salcie, care au fost sfințite la slujba de dimineață, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului, care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din seara Duminicii de Florii intrăm în Săptămâna Patimilor, care va culmina cu Sfânta zi de Joi când a avut loc Cina cea de Taină și cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

De Florii se mănâncă pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hristos își arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. În urma minunii săvârșite, mulțimile strânse la porțile cetății l-au întâmpinat cu flori și l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creștinătate, dar cu înțelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeții.

La început, Duminica Stâlpărilor a fost ținută numai de comunitatea creștină din Ierusalim. Având un caracter local, nefiind cunoscută și de alte biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în ”Constituțiile Apostolice” – document elaborat spre sfârșitul secolului al IV-lea. Este menționată însă de Sfântul Ioan Gură de Aur (407), de Sfântul Epifanie de Salamina (403), de Sfântul Chiril al Alexandriei (444), precum și de pelerina spaniolă Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte. 

În timpul secolelor al VI-lea și al VII-lea, sărbătoarea se răspândește și în Occident, fiind menționată de Isidor de Sevilia (636). Tot în această perioadă, se introduce și binecuvântarea ramurilor de finic, aduse de credincioși la biserică, iar procesiunea se mută dimineața.

După modelul mulțimii din cetatea Ierusalimului, care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârșirea Sfintei Liturghii, să se sfințească ramurile de salcie aduse de credincioși. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfințire a salciei, ținând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinței vieții asupra morții, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. Semnificația creștină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraș călare pe un măgar fiind întâlnite frecvent în pictură.

Tradiții și superstiții de Florii

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morților. Ziua aceasta este numită și ”Moșii de Florii” sau ”Lazărul”, obișnuindu-se ca femeile să facă ”plăcinte lui Lazăr” și să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morții, care așteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopții dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc și cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând ca în acest fel să le crească părul frumos și bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunțească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite trei mâțișori întregi în ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri de gât. Tot la sate există credința potrivit căreia, dacă aprinzi mâțișori și afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere. În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele pe la sate se coc pâini din făină de grâu împletite și ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

În unele sate (mai ales în sudul țării) se mai păstrează obiceiul de a colinda de Florii. Astfel, copiii colindă cu crenguțe de salcie sfințite la biserică de preotul satului pe la fiecare casă, cântă și urează de bine și sănătate. Așa cum își amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte, numai bune pentru pregătitul Sfintelor Paști. Oamenii puneau uneori aceste crenguțe de salcie și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teamă ca aceștia să nu rămână fără rod.

Totodată, de Florii își sărbătoresc ziua onomastică toți cei care la botez au primit nume de flori, precum Narcisa, Garofița, Florin, Florina, Florica, Floare, Iris, Margareta, Camelia și altele.