Fiesta continuă pe ritmurile anului 2017

Lansare noul FORD Fiesta - 28-29 august 2017 | © FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

În fabrica Ford din Cologne, Germania, la fiecare 68 secunde apare de pe o platformă un nou Ford Fiesta gata să ajungă în culorile sale vesele pe unul dintre drumurile de pe mapamond. Dacă vrei să știi cu adevărat cât de bun a fost modelul Fiesta lansat în 2008, poți face o vizită în Mare Britanie. Peste 1.000.000 de mașini din acest model au fost vândute, iar Fiesta a fost lider de vânzări până în iunie 2017, când VW Golf a preluat fotoliul de lider în principal pentru că deja se anunțase apariția noului Fiesta, iar fanii brandului au încetat în mod logic să mai caute vechiul model. Odată cu apariția noului Fiesta, dacă ceva răvășitor nu se întâmplă pe piața mașinilor de clasă mică, buturuga nărăvașă a celor de la Ford ar trebui să revină pe primul loc în topul vânzărilor în condițiile în care, după două zile alături de ea, mașina îți lasă foarte puține motive să pleci cu banii în buzunar.

Mare parte a test-drive-ului nostru s-a desfășurat cu un Fiesta Titanium varianta de motorizare Diesel, 1.5 litri și cutie de viteză manuală, după care în a doua zi am trecut la varianta cu motorizare pe benzină, 100 de cai putere a deja faimosului motor de 1.0 l EcoBoost S/S.

Lansare noul FORD Fiesta – 28-29 august 2017 | © FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Aperitivul înainte de Fiesta

Fiesta este o mașină plăcută inclusiv pentru că îți permite astfel de jocuri de cuvinte. De aici înainte, lucrurile merg tot spre mai bine. Pentru că ochii ne sunt furați la contactul cu ceva nou, merită menționat faptul că noua Fiesta arată în această versiune ca o mașină cât se poate de serioasă. Partea din spate a mașinii are linii mult mai drepte și are un aspect mai…brazilian, fiind mai „bombată” pe laterale, în timp ce dacă ai un Fiesta în oglinda retrovizoare s-ar putea să crezi pentru cel mult o secundă că ești urmărit de -nici mai mult, nici mai puțin- o Tesla Model S. Sigur, comparația departe de realitate. Fiesta vine cu opt variante de culoare și cinci pachete care se diferențiază atât prin dotări cât și prin motorizări: Trend, Titanium, Vignale, ST-Line, Active.

Față de Trend care este pachetul mai low-budget și Vignale, care reprezintă variantă premium a celor de la Ford, Titanium este calea de mijloc pentru cei care doresc un preț echilibrat, confort sporit, dotările de pe lista de noutăți și o experiență nouă cu The New Fiesta. Încă din momentul în care urci în mașină, upgrade-urile noului model sunt cât se poate de evidente. Chiar dacă nu este cel mai intuitiv, ecranul tactil de 8 inch cu care controlezi componentele de multimedia ale mașinii este o caracteristică ce aduce noul Fiesta în lumea bună a mașinilor, în condițiile în care venim totuși din vremuri în care nimeni nu prea spera la asemenea ospăț tehnologic într-o mașină de clasă mică.

Că tot vorbim despre tehnologie, noul Fiesta este varianta pe patru roți a unui sac de cadouri pe care Moș Crăciun îl duce unui pasionat de IT. Asistența la parcare nu mai este o opțiune la care te așteptai doar după ce schimbai un organ vital pentru o mașină. Opțiunea apare acum și pe noul Fiesta. Camera spate a mașini și ajutorul pe care îl oferă atunci când parchezi cu spatele sunt neprețuite în orașele aglomerate, iar dacă nu te descurci cu ieșitul, asistența la parcare te poate ajuta și aici. Tempomatul mașinii a primit un upgrade care îi permite să se regleze automat și în funcție de viteza mașinii din fața ta, sistemul de menținere a benzii îți oferă un masaj foarte plăcut la palme când treci de pe o bandă pe altă, iar unele pachetele includ recunoașterea indicatoarele și „trimiterea” lor în bordul mașinii- chestie utilă mai ales pe drumurile din România, unde multe indicatoare rutiere stau ascunse prin copaci.  

Tehnologia vine și în sprijinul experienței de condus și a confortului, iar Ford SYNC 3 cu al său ecran tactil și funcția de mirroring permite „transplantarea” telefonului mobil în propria mașină. Un mic inconvenient este reprezentat de faptul că printre comenzile de pe volan nu se numără și două butoane „forward-backward”, astfel că trebuie să iei ochii de la drum în cazul în care playlistul ajunge la zona gri cu Justin Bieber sau Nicki Minaj. Fiți însă liniștiți, la acest capitol compensează sistemul audio de 675 wati B&O Play, care vine cu o calitate foarte bună a sunetului. Plafonul de sticlă parțial rabatabil are protecție UV, scaunele pot avea încălzire, iar sistemul key-free te scapă de grija săpatului după chei prin buzunare și genți (atâta timp cât, totuși, o ai). Interiorul poate fi personalizat într-o multitudine de feluri, dar există și pachete predefinite cum ar fi Metal Grey și Chrome Cooper.

Lansare noul FORD Fiesta – 28-29 august 2017 | © FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Volanul de piele face condusul foarte confortabil, iar scaunele te țin bine ancorat pe curbe, dar sunt și suficient de confortabile, astfel încât condusul pe distanțe lungi să fie plăcut. Afișajul din bord montat la 90 de grade și ecranul tactil înfipt țeapăn în consola centrală îți lasă impresia că peisajul din fața ar putea să îți vină în cap la un moment dat, însă de îndată ce pornești în stilul anului 2017, cu butonul Start/Stop și sistemul keyless entry uiți de acest detaliu cu care oricum te obișnuiești după primii 50 de kilometri. Geamurile sunt fumurii, există și varianta de Fiesta cu plafon panoramic (MERITĂ!) și, per-ansamblu, confortul pe care îl oferă mașina este unul ridicat în raport cu ce oferă concurența din clasă, chiar dacă nu este deloc recomandabil să ajungi pe bancheta din spate a mașinii. Un mic minus ar fi faptul că mânerele de sprijin din plafon au dispărut fără nicio explicație. Dacă le căutați, stați liniștiți, nu e defect de fabricație: nimeni nu le are.

Fiesta în desfășurare

Motorizarea 1,5-motorină vine în variantele cu transmisie manuală în 6 trepte cu variantele de 85, respectiv 120 de cai, disponibilă pentru Vignale. Am condus varianta de 120 de cai, coordonați de șoferii Napoca Rally Academy, care ne-au oferit o parte din ceea ce înseamnă experiența probelor speciale de la Transilvania Rally 2017. Drumurile înguste de asfalt, cu curbe ce răsar parcă din mijlocul copacilor direct în fața șoferului nu pun însă probleme noului model Fiesta. Evident, nici noi nu am atacat timpii realizați de Simone Tempestini, dar experiența la volan este una plăcută. Mașina nu adoarme la urcare, direcția răspunde foarte bine, stabilitatea este excelentă, iar motorul îți permite să simți „circuitul” la viteze relativ mari, fără ca nici măcar o secundă să ai impresia că mașina ar putea să nu te asculte. Varianta ST va avea suspensiile adaptate pentru un stil mai sportiv de condus, dar per total, Fiesta bate multe mașini de clasă superioară la capitole precum manevrabilitatea și agilitate pe șosea. Motorul este și el foarte silențios în special pentru vedeta EcoBoost de 1 litru, iar la accelerările puternice dispare bârâitul care este înlocuit cu o sinceră senzație de „mașina chiar poate și are forță”.

Lansare noul FORD Fiesta – 28-29 august 2017 | © FOTO: Mircea Rosca / www.ActionFoto.ro

Pentru varianta Diesel, în ciuda unui stil de condus agresiv și prea puțin eco (apropo, există un buton „Eco”, dacă vi se face totuși milă de mediul înconjurător), consumul mașinii este unul încântător: pe traseul respectiv abia am dus media undeva la 5,8%, în condițiile în care, la un drum în care nu îți cauți instinctele de pilot, consumul mixt anunțat de Ford este 3.5%.

Varianta cu cutie automată este ceva mai însetată și consumul urcă destul de mult, aproape dublându-se față de variantă pe motorină. Confortul este, evident mai mare pentru oraș, însă experiența la volan are mult de suferit, dacă nu cumva folosiți treapta sport a cutiei și implicit adorabilele „flappy-paddles”.

Concluzii

La concluzii vorbim și de bani. Ford vinde produs, spun ei, așa că pachetele au reducerile lor. Prețul pornește de la 12.400 de euro, atât cât costă varianta Trend cu motor 1.1 și 70 de cai. Upgrade-urile costă, iar pachetele vin cu diferite oferte care pot duce prețul până spre 14.000 de euro la o mașină echipată la un nivel mulțumitor.

Experiența oferită este una premium în condițiile în care vorbim despre o mașină de clasă mică. Pus pe șosea, noul Fiesta este o mașină în toată firea care atrage atenția prin design și culorile vii, performanțele sunt peste majoritatea colegelor de clasă și chiar bat spre potența unor mașini de clasă mai mare, în timp ce prețul, deși nu foarte mic, scoate șoferul pe plus atunci când îl raportezi la calitate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu