Federația Fabrica de Pensule și Asociația Fapte din Cluj, printre nominalizații la Premiile AFCN

Foto: Vlad Cupșa

Cea de-a cincea ediție a Galei Premiilor Administrației Fondului Cultural Național pentru organizații neguvernamentale și manageri culturali își va anunța câștigătorii marți 14 ianuarie 2020, în pre-Ziua Culturii Naționale. Federația Fabrica de Pensule și Asociația Fapte din Cluj se numără printre nominalizații la Premiile AFCN. Printre altele, Asociația Fapte este co-organizatoare a Festivalului Jazz in the Park, în timp de Federația Fabrica de Pensule a fost fondată în 2009 ca organizație umbrelă a peste 50 de artiști, galeriști, manageri culturali care au pus bazele spațiului independent de artă contemporană Fabrica de Pensule de pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca.

Organizată în parteneriat cu Institutul Francez din România, Gala de decernare a premiilor AFCN va avea loc începând cu ora 19:00, la Sala „Elvire Popesco”, Bd. Dacia 77, București.

Juriul compus din Mihaela Cîrjan – Asociația Actorilor Romi /Giuvlipen (București), Ovidiu Daneș – Fundația Dala (Sibiu/ București), Mara Mărăcinescu – Asociația Punctart (București), Timotei Nădășan (Cluj-Napoca), Alina Negru – Asociația REcult (Timișoara), Ozana Nicolau – Asociația Art Revolution (București), Laura Orlescu – One World Romania (București) și Dumitru Rusu – Asociația Birou pentru Artă şi Cercetare Urbană (București), a făcut următoarele nominalizări:

PREMIUL PENTRU REZISTENȚĂ ÎN CULTURĂ
se acordă unei organizații care continuă să-și desfășoare activitatea de peste 10 ani

  • Asociația Centrul pentru cultură contemporană „Club Electroputere Craiova”
  • Asociația Jumătatea Plină
  • Asociația Simultan
  • Federația Fabrica de Pensule
  • Fundația Cartea Călătoare

PREMIUL PENTRU ACTIVARE CULTURALĂ ÎN RELAȚIE CU SPAȚIUL PUBLIC
se acordă unei inițiative de activare a spațiului public care valorizează memoria colectivă și redefinește identitatea locului.

  • Asociația culturală AltIași – Iași Multicultural App
  • Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 – Apele Unite ale României – confluențe de patrimoniu natural și cultural
  • Asociația PRIN BANAT – „Heritage of Timișoara” – Elisabetin
  • Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate – ARCEN – Via București
  • Fundația pentru Arhitectură și Urbanism „Simetria” – Parcuri istorice 360

PREMIUL PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ ȘI DIALOG INTERCULTURAL
se acordă pentru o inițiativă care a implicat grupuri minoritare și/sau categorii defavorizate

  • Asociația Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale – Buletin de Telciu. Platformă rurală de educație prin cultură
  • Asociația culturală Moldavia – InZIDerabilii
  • Asociația O2G – I.A.R. – Istorii Alternative în România
  • Asociația PARADAIZ – American Gypsy
  • Asociația Vanner Collective – Monster

PREMIUL PENTRU ANTREPRENORIAT CULTURAL
se acordă unei organizații care a derulat proiecte culturale sustenabile și a promovat potențialul acestora de generare de venituri

  • Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, Timișoara
  • Asociația Dance Spot, București
  • Asociația Centrul Multimedia Teatrul Fix, Iași
  • Asociația Fapte, Cluj-Napoca
  • Asociația Unteatru, București

PREMIUL PENTRU COMUNICARE ȘI MEDIERE CULTURALĂ
se acordă unui proiect care a vizat promovarea rolului culturii în modelarea societății, formarea și/sau dezvoltarea de categorii noi de public

  • Asociația Antistatic – Portrete de Cartier
  • Asociația Cultură’n Șură – Teatru de vară la țară
  • Asociația Minitremu – Opțional de Artă Contemporană
  • Centrul de Cercetări Culturale și Sociale „Romane Rodimata” – Deportarea romilor în Transnistria
  • Rețeaua Națională a Muzeelor din România – Curatorii de minuni

PREMIUL PENTRU ACTIVARE INTERDISCIPLINARĂ
se acordă unei inițiative care a implicat colaborarea dintre artiști și/sau specialiști din diverse domenii creative.

  • Asociația Culturală Contrasens – TMcult
  • Asociația culturală Solitude Project – Imagine Human
  • Asociația Developing Art – Nu o lua personal
  • Asociatia Nucleu 0000 – Spam- platforma online de promovare a artei digitale în România
  • Asociația UNDA – TechnoTransa

PREMIUL PENTRU ACTIVAREA PATRIMONIULUI IMATERIAL
se acordă unei inițiative care a adus în actualitate și a făcut relevant pentru societatea contemporană patrimoniul imaterial, punându-i în valoare resursele identitare.

  • Asociația Culturală pentru Educație prin Artă – La anul (și la mulți ani)
  • Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți „De Basm” – Caravana Nes(u)puselor
  • Asociația Salonul de proiecte – Arhiva fotografică: memorie și cercetare
  • Centrul de fotografie documentară – Realități posibile
  • Societatea de Studii Istorice din România – Eternity143

PREMIUL PENTRU SOLUȚII INOVATOARE ÎN PROMOVAREA PATRIMONIULUI
se acordă unei inițiative care contribuie la promovarea patrimoniului cultural prin activarea creației contemporane, a noilor medii și/sau prin activarea participativă.

  • Asociația ARCHÉ – Patrimoniul cultural prin obiectiv
  • Asociația Arhitectură. Restaurare. Arheologie – Adoptă o Casă la Roșia Montană
  • Asociația Gaspar, Balthasar & Melchior – Țigănești-Piscu-Țigănești – pe firul istoriei dus și întors
  • Asociația Igloo – Habitat și Arhitectură – București. Modernism Art Deco 2.0
  • Asociația Letea în UNESCO – Chemarea la clacă; școala de vară pentru arte și meșteșuguri deltaice 2019

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CULTURII ROMÂNE ÎN LUME
– se acordă unei inițiative care a activat colaborări și parteneriate internaționale și a prilejuit întâlnirea publicului internațional cu artiști/producții artistice din România

  • Asociația 4Culture – eXplore Festival
  • Asociația culturală Notes&Ties – Cluj International Music Competition
  • Asociația Secția de Coregrafie – dans::danse
  • Asociația Tangaj Dance – Bucharest International Dance Film Festival
  • Institutul Prezentului – 24 de argumente: O perspectivă asupra artei românești la începutul anilor ‘70

PREMIUL PENTRU MANAGEMENT CULTURAL
– se acordă unei persoane care a contribuit prin activitatea depusă la demararea unui proiect important pentru creația contemporană și pentru comunitatea artistică și/sau la crearea unei structuri de referință.

  • Mihai Mihalcea
  • Echipa managerială Tranzit.ro (Raluca Voinea, Lidia Pancu, Attila Tordai)
  • Cristina Modreanu
  • Andrei și Andreea Grosu
  • Diana Marincu

PREMIUL PENTRU SOLUȚII INOVATOARE ÎN PROMOVAREA CULTURII SCRISE
– în 2019 se acordă un premiu special, pentru proiecte menite să stimuleze apetitul pentru lectură, pentru explorarea, înţelegerea și interpretarea textului scris

  • Asociația Arta nu mușcă – Tramvaiul Poeziei
  • Asociația Fala Português! – Față/Verso
  • Asociația inCAP – Inițiative în Cinematografie și Arte Performative – Prezent! Cort de lectură la Petrila
  • Asociația Vis-a-Vis – Lectoriada
  • Fundația Ștefan Câlția – Sounds like a book
Distribuie:

Postaţi un comentariu