Farmec a obținut calitatea de Furnizor al Casei Regale a României (P)

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, a devenit Furnizor al Casei Regale a României. Brevetul de Furnizor al Casei Regale a României a fost înmânat directorului general Farmec, Mircea Turdean, de către Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Elisabeta. La ceremonie, alături de Alteța Sa Regală, a luat parte Principele Radu.

Calitatea de Furnizor Oficial conferă companiei Farmec dreptul de a folosi însemnele Casei Regale și mențiunea ”Furnizor al Casei Regale a României”, fiind un simbol al faptului că produsele Farmec sunt utilizate și apreciate de către Casa Regală a României.

Suntem onorați de statutul de Furnizor al Casei Regale a României, o adevărată recunoaștere a calității produselor noastre și a valorii de simbol pe care Farmec o are pentru spiritul românesc. Suntem una dintre cele mai longevive, performante și moderne companii din România, iar produsele noastre create cu talent și iscusință românească sunt apreciate de milioane de consumatori din țară și din străinătate”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Obținerea calității de Furnizor al Casei Regale a fost precedată de vizita Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României, alături de Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, la fabrica de la Cluj Napoca.

Alături de o istorie de peste 125 de ani, Farmec este astăzi o companie 100% românească modernă și performantă, cu o evoluție constantă de la an la an. Succesul companiei se datorează echipei de peste 600 de angajați, managementului performant, precum și inovațiilor permanente din laboratoarele Farmec. Numai în ultimul an, Farmec a lansat pe piață game noi precum Gerovital H3 Derma +, Gerovital H3 Men, Gerovital H3 Evolution Perfect Look, precum și Gerovital Happiness, gamă dedicată tinerilor.


Publicitate

Postaţi un comentariu