Facultate la noi, master în afară

Foto: Dan Bodea

Clujul, în topul preferințelor

Elevii clujeni au vizitat „în valuri” târgul Riuf, cel mai mare târg de universități din Europa de Sud și Est. Cu toate că târgul a adus în fața lor peste 6.000 de programe de studiu de licență, masterat și doctorat din peste 15 domenii de activitate precum industrii creative, drept, business, medicină, IT sau științe sociale, elevii clujeni se interesează în mod special de programele de masterat, continuând astfel „tradiția” absolvenților de liceu de anul trecut care au ales universitățile din țară pentru prima etapă a studenției. Anul trecut, conform statisticilor oferite de conducerea Liceului Teoretic „Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca, în anul şcolar 2016-2017 din numărul total de 125 de absolvenţi doar patru au decis să îşi urmeze studiile în afara ţării, spre deosebire de anul şcolar 2015-2016, când dintr-un număr total de 120 de elevi, 15 au plecat la studii peste hotare.

Elevii au venit la târg cu clasa, pe cont propriu sau însoțiți de părinți. 90% dintre vizitatorii târgului au fost elevi, studenții fiind o prezență rar în cadrul acestuia.

Se interesează pentru viitor

„M-am interesat de mai multe universități din Anglia. Vreau să fac acolo un master de arhitectură. Mi se pare foarte mult șase ani de arhitectură în altă țară. Voi face facultatea la Cluj și voi pleca ulterior. Mă sperie singurătatea. În plus, am în Cluj toate condițiile de care am nevoie, iar facultățile noastre sunt foarte bune”,  consideră Diana Miruna Cojocariu, 17 ani. „Nu am o țară specifică unde vreau să studiez. Mă interesează un program de master, momentan sunt studentă în anul I și vreau să mă interesez referitor la un program de public health”, spune Oana Veronica Ciupe în vârstă de 19 ani.

„Aș vrea să studiez în Olanda sau Germania, în domneniul istoriei. Mă intereseaz pentru master, nu pentru facultate. Mi-ar plăcea să fac aici, la Cluj, facultatea”, consideră Radu Roșian, 17 ani.

„Eu voi opta pentru un masterat în afară. Mi se pare că Clujul este un centru universitar de top și nu știu dacă merită să îmi fie atât de greu în primii ani de studenție. La Cluj am tot ce am nevoie. Îmi e frică de faptul că nu aș putea să mă adaptez. Voi merge la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, iar la master undeva în afară. Doresc să mă specializez pe arhitectură. Cred că o experiență în afară e de bun augur, dar m-aș întoarce după studii acasă” este de părere Iulia Rebreanu în vârstă de 18 ani.

„Îmi doresc să merg la UTCN, la Facultatea de Informatică și apoi eventual să studiez în afară pentru masterat, dacă găsesc ceva interesant. Deocamdată studiez oferta, dar Anglia mi se pare cea mai interesantă țară”, Andrei Moisin, 16 ani. „Am găsit un masterat de programare interesant în Danemarca. Facultatea cred că o voi face aici, la Universitatea Babeș-Bolyai. Acum mă mai uit și dacă găsesc ceva interesant, mai adaug și alte opțiuni pentru viitor”, spune Dragoș Preia, 17 ani.

Părinții sunt de asemenea bulversați când vine vorba despre viitorul tinerilor adolescenți. Mariana Costescu, în vârstă de 51 de ani a venit la târg cu fieul ei de 18 ani pentru a găsi cele mai bune opțiuni pentru facultate. „Dorim să căutăm o facultate în afară și să vedem în dacă o astfel de opțiune se merită sau nu, în funcție de ce oferte găsim. El este pasionat de tehnologie, îi place să creeze, dar aș vrea să facă și ceva pe partea economică. O școală dedicată antreprenoriatului care să conțină și o parte tehnică cred că ar fi ideală pentru el, dar până la urmă alegerea îi va aparține. Eu sunt aici doar pentru a-l consilia și pentru a încerca să găsim împreună cea mai bună opțiune pentru el. Mi se rupe sufletul când mă gândesc că ar putea pleca, dar îmi doresc un viitor mai bun pentru el”, a declarat femeia.

Ediţia din acest an a târgului internațional universitar RIUF reunește, în Cluj-Napoca, peste 50 de universități din România și din străinătate, precum și școli de limbi străine sau ONG-uri studențești, pentru a le oferi vizitatorilor o perspectivă completă asupra oportunităților educaționale pe care le pot accesa.

La standul UBB, candidații au putut găsi informații despre cele peste 600 de programe de licență și master, dar și despre cele peste 25 de școli doctorale sau despre parteneriatele internaționale și oportunitățile de studiu în străinătate oferite de universitate.

Postaţi un comentariu