Expoziția „Casa Regală a României în viața Clujului”, deschisă la BCU

Foto: Dan Bodea

O expoziție dedicată Casei Regale, care surprinde relația acesteia cu Clujul și care conține imagini și documente inedite din viața monarhilor României a fost deschisă vineri, 17 noiembrie, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”

Expoziția are ca scop redescoperirea unor lucruri uitate sau chiar neștiute de către români despre acțiunile Casei Regale.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Numeroasele fotografii cuprinse în expoziția „Casa Regală a României în viața Clujului”, unele necunoscute sau puțin cunoscute, ilustrează acele momente în care Casa Regală s-a implicat în viața comunității clujene în perioada 1919-2016.

„Prin intermediul câtorva sute, cred, fotografii, extrase de presă, documente, multe foarte interesante și inedite, am încercat să documentăm peste 15 importante vizite regale, prima dintre ele având loc imediat după Marea Unire, în mai 1919. Ultima care se regăsește în expoziția noastră este vizita Altețelor Lor Regale principesa Margareta și principele Radu în oraș în 21 septembrie 2016, atunci când au ales Opera Română din Cluj pentru a marca 20 de ani de căsătorie”, a declarat Cornel Jurju, reprezentantul Clubului Monarhiștilor Clujeni, potrivit agerpres.ro. 

Foto: Dan Bodea

Expoziția, care va rămâne deschisă până la sfârșitul acestui an, se adresează tuturor celor interesați de farmecul și ineditul vieții interbelice clujene, dar și de tumultul perioadei postdecembriste.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”, de Clubul Monarhiștilor Clujeni și de filiala Cluj a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei. Parteneri ai evenimentului sunt Muzeul de Istorie al Universității “Babeș-Bolyai” și Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Cluj.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu