Zilele Clujului 2018, ediţie dedicată Centenarului

Foto: Dan Bodea

Zilele Clujului deschid şi în acest an un adevărat sezon de evenimente şi festivaluri care vor acapara oraşul până la sfârşitul verii. Evenimentul va avea loc între 17 şi 20 mai, adică patru zile de distracţie pentru tot oraşul.

Este a opta ediție a Zilelor Clujului, o ediție specială, deoarece tema de anul acesta este Centenarul – Aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. De altfel, municipalitatea are un program special „Cluj 100” pentru a marca împlinirea unui secol de la Marea Unire din 2018, program care îşi propune să reflecte multiplele dimensiuni ale orașului, de la educație și sport, la inovare și cultură. O serie de asemenea activităţi se vor regăsi și în programul Zilelor Clujului. Primăria a adunat în acest sens şi propuneri de idei de la clujeni, dar deocamdată nu a făcut public care evenimente vor fi incluse în programul oficial.

Clujenii cunosc evenimentul, se simt bine an de an. E interesant că deja s-au anunţat peste 12.000 de persoane interesate, 2500 au marcat pe pagina evenimentului de pe FB că merg şi 10.000 că sunt interesate, fără a fi anunţat încă vreun artist din program. Există evenimente tradiţionale din program precum Gala Operelor Clujene, Festivalul Multiculturalităţii, Fun Zone-ul din Parcul Central, Festivalul Internaţional Culinar, care sunt aşteptate an de an de clujeni. Iar surprizele urmează să fie anunţate pe rând. Cert e că străzile vor fi pline de culoare şi veselie”, a spus Diana Apan, director de marketing în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.

Zilele Clujului au adunat anul trecut în cele patru zile de festival peste 250.000 de participanţi. Circa 100 de evenimente au avut loc pe cinci scene şi în alte 30 de locuri din oraş.

Pentru acest an bugetul alocat pentru Zilele Clujului este de 950.000 de lei. Pe capitole de cheltuieli sumele se împart astfel: cheltuieli legate de prestaţiile artiştilor (transport, cazare, masă, onorariu) 480.000 lei, costurile pentru scenă, sonorizare şi lumini 200.000 de lei, promovarea evenimentelor costă 100.000 de lei, spectacolele de artificii, 40.000 de lei, iluminatul arhitectural al luminilor şi show-ul de lasere însumează 60.000 lei, iar cheltuielile cu video maping-ul pe clădirile din zona centrală sunt de aproximativ 70.000 de lei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu