Vakar Istvan – şef la Consiliului Judeţean Cluj pentru o săptămână

Foto: Dan Bodea

Vakar Istvan va conduce de astăzi Consiliul Judeţean Cluj. Consilierii judeţeni întruniţi în şedinţă extraordinară l-au ales pe vicepreşedintele Vakar Istvan, din partea UDMR, să preia atribuţiile preşedintelui suspendat Horea Uioreanu.

La şedinţa extraordinară au participat 33 de consilieri. Au lipsit Remus Lăpuşan şi Valentin Cuibus. După adoptarea ordinii de zi au fost făcute două nominalizări atât pentru stabilirea vicepreşedintelui care să conducă şedinţa în derulare, cât şi pentru preluarea atribuţiilor de preşedinte al instituţiei. Este vorba despre Ioan Oleleu din partea PSD şi Vakar Istvan din partea UDMR.

Nu au lipsit nici schimburile de replici dure. “Vreau să reamintesc colegilor că în urmă cu doi ani alegerile au fost câştigate de Uniunea Social Liberală, aşa că este firesc ca un vicepreşedinte al acestei uniuni să preia funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Înşelarea electoratului, care a votat într-un anume fel, e un act grav, e o chestiune fără precendet ce se întâmplă azi aici. Cer public ca Horea Dorin Uioreanu să îşi dea demisia indiferent unde se află astăzi. De asemenea, cer public colegului Ioan Petran să îşi dea demisia din funcţia de consilier judeţean. Nu putem sta la aceeaşi masă cu oameni acuzaţi de fapte de corupţie. Ceea ce faceţi acum prin refacerea Alianţei DA care săptămâna viitoare se va numi alianţa corupţieie o pată foarte mare. Aceste judeţ nu a fost niciodată atât de grav afectat din cauza corupţiei. Vă cer public domnule Petran să vă ridicaţi de la această masă şi să părăsiţi sala”, a spus în plen consilierul judeţean PSD, Dan Canta.

“Sunteţi într-o mare eroare colegule Canta. Subsemnatul Ioan Petran nu am fost acuzat de nimic. E o mare diferenţă între faptul de a fi acuzat şi existenţa unei bănuieli rezonabile că aş fi făcut ceva. Vă promit că atunci când voi fi acuzat de ceva îmi voi da demisia”, a replicat consilierul liberal Ioan Petran.

Consilierul judeţean PDL, Călin Tuluc a făcut un amendament ca “delegarea atribuţiilor de preşedinte să se facă pe perioada suspedării din funcţie sau până la adoptarea unei noi hotărâri, amendament votat de 27 de consilieri prezenţi.

La vot, Vakar Istvan a obţinut 23 de voturi pentru, 6 abţineri şi 4 împotrivă, în timp ce Ioan Oleleu a obţinut 7 pentru, 7 abţineri, 17 împotrivă, iar 2 consilieri nu au votat.

În final proiectul prin care Vakar Istvan va prelua atribuţiile de preşedinte al CJ a trecut cu 25 de voturi pentru, 3 abţineri şi 5 împotrivă.

“Vă mulţumesc pentru încredere şi sper să lucrăm cât mai deschis de acum înainte şi să deblocăm situaţia din instituţie”, a spus vicepreşedintele Vakar. Acesta a adăugat că va demara un audit pentru a vedea exact situaţia în care se află diferitele contracte şi obiective de investiţii ale instituţiei.

Vakar Istvan va exercita atribuţiile de preşedinte doar până săptămâna viitoare când va fi convocată o şedinţă ordinară. Atunci liberalii îl vor nominaliza pe consilierul judeţean Mihai Seplecan să preia funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, iar PSD ar urma să îşi pardă poziţia de vicepreşedinte pe care o deţine în prezent, aceasta urmând să revină unui consilier PDL.

“Toate lucrurile de acum înainte vor fi făcute corect, cinstit, pe lege, statutar pentru binele şi interesul cetăţenilor judeţului Cluj. Referitor la schimbarea vicepreşedintelui Oleleu aceste lucruri le vom demara săptămâna viitoare la şedinţa ordinară, ca lucrurile să fie statutare, corecte, pe lege. Această schimbare e normală pentru că s-a schimbat majoritatea în consiliu. I-am dat atribuţiile de preşedinte pentru o săptămână vicepreşedintelui Vakar. A fost în înţelegere, eu am câştigat competiţia internă, iar ulterior am fost desemnat candidatul PNL, PDL, UDMR”, a declarat după şedinţă Mihai Seplecan.

Distribuie:

Postaţi un comentariu