Sociologul Traian Vedinaş, specialist în sociologie rurală: „Ministerul Agriculturii este înstrăinat de fenomenul dezvoltării  rurale româneşti”

Reporter: Cum vedeţi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi ce părere au fermierii români?

Traian Vedinaş: Fermierii sunt împotrivă. Orice program agricol care ţine de dezvoltarea rurală în diversitatea ei, dacă nu reuşeşte să promoveze şi educaţional formulele de performanţă riscă să nu iasă din el nimic. Am văzut în urmă cu mulţi ani oferta pe care a făcut-o Finlanda pentru dezvoltarea durabilă, la Comunitatea Europeană. Am văzut-o şi pe a României. Noi am rămas cu milioane de hectare nedeclarate, că n-au fost specialişti care să spună corect ce putem face acolo. Cea mai importantă problemă a dezvoltării rurale este includerea în proiectele de dezvoltare a bonitării teritoriale. Bonitarea înseamnă să măsori calitatea terenului şi să spui: aici punem vie, dincolo creşte grâu şi dincolo păşune etc. Sunt nişte reguli. Din păcate, ai noştri nu şi-au găsit specialiştii, Ministerul Agriculturii, ca să facem ceva. Ei vor comasări, dar comasarea nu este o soluţie. Soluţia reală e să ştii ce produce terenul. Aici facem legumicultură, dincolo pomicultură etc.

Rep: Fermierii sunt împotriva PNDR?

TV: Da, pentru că nu este favorabil fermierilor. Proiectele care se fac din birou nu corespund realităţii.

Rep: Detaliaţi, vă rog, de ce fermierii se opun PNDR?

TV: Pentru că nu există o înţelegere reală şi coerentă din partea echipei ministeriale în legătură cu doleanţele fermierilor, cu aspiraţiile lor. Eu am întrebat în urmă cu 20 de ani cum sprijină Ministerul Agriculturii agricultura franceză. Mi s-a spus: cu împrumuturi cu 1% dobândă. Deci, fermierii români n-au facilităţi, dar tot timpul li se pun greutăţi în faţă. Am povestit cu cineva venit din Israel şi zice, domnule, Israelul are un singur râu, Iordanul, şi asigură apa în tot Israelul. Noi câte râuri avem?! Nu ştiu ce specialişti are Ministerul Agriculturii, dar nu controlează la modul performant şansele agriculturii româneşti. Există o tendinţă normală a fermierilor de a se dezvolta, iar proiectele Ministerului Agriculturii nu sunt sincronizate la această năzuinţă a dezvoltării fermierilor. Fermierii ştiu ce au de făcut, iar ministerul ştie ce ştie el şi dacă nu se sincronizează lucrurile, sigur că sunt conflicte şi o să apară altele.

Rep: E o noutate în PNDR. Prin programul pentru 2014-2020 vor să încurajeze fermierii mici şi mijlocii să se organizeze în asociaţii care să investească în lanţuri de aprovizionare, vor să facă un fel de fermier mai complet.

TV: Sunt de acord cu ideea de asociere, dar nu ne asociem cu comasarea pământurilor. Ne asociem pentru vânzarea de produse, spre obţinerea de credite. Există formule de asociere performante. Nu poţi uni pământul prost cu pământul bun. Dar poţi găsi acei proprietari care, să zicem, unul are vie şi livadă şi care se asociază cu cineva ca să poată vinde produsele. Deci pentru comerţ. În Japonia, de exemplu, terenul pe locuitor în rural e de un hectar şi ceva şi-s mai performanţi decât mulţi, pentru că e organizarea bună. Deci, asocierea presupune nu fosta colectivizare şi comasarea terenurilor.

Rep: George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii spune aşa: „Cheia succesului în următorul proiect este o cooperativă de ferme mici sau medii, care depune un proiect de investiţii ce are în vedere realizarea unui lanţ scurt de aprovizionare”.

VD: Asta-i limbă de lemn. În minister sunt funcţionari străvechi. Nu de aprovizionare e vorba, că aprovizionarea şi-o face fiecare, ci pentru plasarea produselor, să zicem, şi pentru achiziţii de fonduri europene. Aici suntem într-o dificultate majoră, pentru că toată lumea aşteaptă de la guvern şi guvernul zice prostii când, de fapt, realităţile satului sunt altfel şi mai dinamice. Poţi, de exemplu, să faci asociaţie pe oi, pe vaci şi pe modul în care-ţi vinzi produsele. Dacă într-o zonă, o microregiune, sunt foarte mulţi producători de lapte şi au resurse minimale, ei trebuie să se asocieze să cumpere o fabrică de prelucrat. Deci, asociaţie spre investiţie. Pot să spun că Ministerul Agriculturii este înstrăinat de fenomenul dezvoltării  rurale româneşti. Toată lumea vede satul numai pe agricultură, dar acolo sunt lucruri complexe. Agricultura şi dezvoltarea rurală nu trebuie să fie o chestiune politică, nu trebuie să ţină de un partid, ci de un proiect de ţară.

Rep: Cum simţiţi ca sociolog specializat în sociologie rurală că au influenţat banii europeni satul românesc?

TV: Nu l-au influenţat aproape deloc. În sensul că primăriile şi consiliile locale –am văzut şi o analiză SWOT- n-au specialişti. Primăriile locale care au probleme de dezvoltare rurală, cu infrastructura, cu teritoriul, cu toate, n-au specialişti care să ştie cum se pune la cale un proiect.

Rep: Deci banii europeni care au intrat în satul românesc au intrat degeaba?

TV: Păi, n-au putut intra. Suntem în 2015 şi cu fondurile europene suntem încă în 2013. La nivelul organizării locale, a primăriei nu există specialistul care să gestioneze corect proiectul şi utilizarea lui. Dau un exemplu. O echipă de biologi, la care au participat şi sociologi, au avut un proiect pentru salvarea unei specii de fluturi în comuna Dăbâca. Acolo trebuia ca un teritoriu agrar să rămână lucrat tradiţional, ca acei fluturi să reziste. Întâmplarea a făcut ca eu să transmit un interviu la Primăria Dăbâca legat de proiect şi am cosntatat că ei nu ştiau de faptul că un proiect finanţat lucrează pe teritoriul lor. Primăriile noastre au un personal foarte bine situat politic, dar nu şi profesional. Pot să prezint şi o situaţie din Feldru. Acolo întâmplarea a făcut ca primarul să facă un concurs pentru cel care conduce proiectele şi astfel a ajuns un sociolog şef de proiect şi a obţinut câţi bani au vrut ei. Dacă nu există consonanţa –şi asta e foarte important pentru proiecte- între limbajul ofertei de finanţare şi problema dezvoltării pe care o pui în proiect…

În agricultura românească sau, mai general, în spaţiul rural trebuie reorganizate instituţiile statului. De exemplu, e funcţia de secretar. Cândva era funcţia de notar, care era absolvent de drept şi el rezolva toate chestiunile legate de problematica satului. Aici principala responsabilitate nu este numai a Ministerului Agriculturii, ci e o lipsă de coordonare între diversele ministere şi dezvoltarea rurală. Acolo trebuie educaţie, trebuie sănătate, toate trebuie să fie puse la unison, fiecare să se înţeleagă cu celălalt. În Franţa, de exemplu, toate liceele agricole, şcolile profesionale pe profil agricol depind de Ministerul Agriculturii, nu al Educaţiei. Şi acolo e o concurenţă foarte mare pentru a merge la aceste şcoli, că-s plătiţi mai bine profesorii. Aş vrea să închei cu un lucru. Se spunea pe vremea lui Maiorescu că de ce vin străinii să achiziţioneze teren, să fie arendaşi etc, iar Maiorescu are o singură propoziţie: când se vor educa şi românii să fie competitivi pe acelaşi domeniu, nu va mai fi nici o problemă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu