Lumea IT-ului devine mai simplă cu Simplon

Indiferent de studiile pe care le au, cei interesați de lumea fascinantă a IT-ului pot să-i descopere tainele cu ajutorul programului Simplon (Foto: Nicolas Friess)

Site-urile destinate aplicațiilor pentru smartphone-uri mustesc  de idei dintre cele mai ghidușe pornite din joacă dar care, gândite în spiritul business, au făcut milioane de dolari pentru dezvoltatorii lor. Dacă este să ne luăm după cei care au dat lovitura, sloganuri ca „toată lumea poate face asta” sau „a pornit dintr-o joacă” sunt omniprezente, dar realitatea ne spună că astfel de situații sunt chiar posibile. Un program care sare în ajutorul celor interesați de lumea mai frumoasă a IT-ului este Simplon, un program de șase luni care își învață „studenții” tainele codului și modul în care își pot dezvolta propriul lor website sau startup.

Proiectul educațional a început pe peronul gării Simplon din Franța și are la bază ideea de a prezenta lumea IT-ului într-un mod cât mai… simplu. Prima etapă a proiectul s-a consumat într-o fabrică dezafectată din Franța unde cei interesați de IT erau aduși din toate mediile sociale, prezentându-li-se oportunitatea de a învăța să-și dezvolte o afacere și chiar să primească burse substanțiale.

După șase luni de training alături de experți din domeniu, 30 de novici au primit șansa de a schimba slujbe prost plătite pe proiecte bănoase care să le pună în valoare potențialul și creativitatea. Roxana a bătut Europa în lung și în lat pornind de acasă, din Brăila. A ajuns în Franța unde însă ideile ei nu erau ascultate și luate în serios. Când s-a plictisit de lupta cu morile de vânt, a decis să aducă ideea năstrușnică a Simplonului în România, la București și Cluj.

„Îți dai seama că acolo, nevorbind limba și necunoscând cultura precum un nativ, e foarte greu să aduni oamenii în jurul tău și să îi faci să te urmeze. Ei automat te consideră un străin și e cu atât mai rău cu cât ești român. M-am săturat să mă rog de ei și am decis să vin aici, unde pot face lucruri mult mai mari. Aici am putut implementa o gândire business îndreptată spre calitate cu mai puțini bani. cu 1000 de lei bursă, oamenii cu care lucrăm aici pot veni aici fără să se gândească la banii de chirie sau cu ce o să plătească facturi. Astfel, pot fi concentrați pe învățat”, spune Roxana.

Ideea Simplon se aseamănă în mare măsură cu boot camp-urile din SUA, dar aici componenta de consiliere pe partea de dezvoltare și promovare este mult mai puternică.

„Noi încercăm să promovăm oamenii cu potențial care nu se știu promova singur. Am avut membri care erau efectiv geniali, dar nu erau băgați de nimeni în seamă. De asemenea, sunt mulți developeri care pot face câte aplicație pe sătptămână dar fără a avea o utlitate pentru că ei nu testează piața ca să află dacă oamenii chiar au nevoie de ceea ce ai fac. Îi învățăm că orice idee trebuie testată și proiectată. Nu poți începe să scrii direct coduri fără a avea o idee despre ce ai vrea să faci”, explică tânăra.

Inițiativa este se pare de mare ajutor întrucât, din experiență, Roxana și-a dat seama că mulți tineri cu cunoștințe în IT sfârșesc prin a nu se putea dezvolta tocmai pentru că nu dețin noțiuni de marketing

„Este nevoie de o persoană care știe cum comunică programatorul pe ideea dorită de client. Să găsești un programator sau o echipă care să facă o aplicație pentru un client care își dorește o aplicație un magazin de rochițe nu e foarte complicat. Complicat e să faci cele două părți să se înțeleagă. Și aici intervine product developer-ul, un domeniu neacoperit la noi. El se ocupă de partea de user experience, parte responsabilă cu interacțiunea dintre produs și utilizatorul final.  Punem mare accent pe acest aspect în cadrul proiectului”, spune reprezentanta Simplon în România,

Pata Rât primește un ghiont spre lumea IT

Clujul se pregătește și el să beneficieze de pe urma acestui proiect. Dincolo de cele 10 burse de câte 1000 de lei, copiii din Pata Rât vor fi și ei inițiați în tainele IT-ului.

Încercăm să aducem copii înscriși deja în tot felul de activități pe această temă. Vom merge la aceste asociații și vom încerca să îi convingem să lase copiii la noi, nu să se joace pe maidan cum o fac acum. Noi putem să îi învățăm ceva în cadrul unor ateliere de electronică și jocuri video, care atrag foarte mult. Căutăm oameni motivați dar care au și un spirit pozitiv de hacking care să îi conducă să caute să facă lucrurile obișnuite într-un alt mod, să schimbe ceva, să fie curioși. Vrem oameni descurcăreți și băgăcioși dar care să aibă și foarte multă răbdrare pentur că la început nu vei înțelege nimic din ce apare pe ecran. Abia după trei săptămâni încep lucrurile să se lege atunci când înveți cod și să ai o revelație”, explică Roxana.

De asemenea, Clujul trebuie să se pregătească prin dezvoltarea Simplon de un aflux de aplicații inteligente care să ne facă viața mai ușoară.

„În Cluj este foarte mare nevoie de aplicații pentru oraș. Când mergi pe stradă vezi tot felul de lucruri deranjante care s-ar putea transforma în aplicații utile. De exemplu, ar trebui o aplicație care să îi spună unde sunt coșurile de gunoi unde se pot recicla gunoaiele. genul acest a de probleme am putea rezolva noi, la Simplon. De asemenea, cei care facem astfel de aplicații ar trebui să nu mai simțim că suntem o concurență pentur că nu e așa. Trebuie să colaborăm, să dezvoltăm proiecte împreună și așa să facem niște bani cu care să ne dezvoltăm. Altfel, ne furăm căciula singuri. Clujul a fost dezvoltat pe un tip de IT foarte închis. Toți vor să facă asta pentur că se câștigă bine, nu pentru că le place cine știe cât de bine. Cine vrea să facă ceva de plăcere își face un start-up. Mentalitatea asta se poate schimba dacă suntem mai mulți”, încheie Roxana.

Mai jos puteți viziona o galerie foto realizată de fotograful Nicolas Friess la cursurile Simplon.

Distribuie:

Postaţi un comentariu