Liviu Dragnea, audiat la DNA

Liviu Dragnea

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea a fost audiat în această seară de către Direcția Națională Anticorupție, în dosarul referendumului.

Dragnea a stat aproximativ 10 minute în sediu, declarând la ieșire că a studiat dosarul referendumului și că este nevinovat, conform MEDIAFAX.

“Am apucat să văd ceva (…) Nu ştiu dacă e vorba de probe, dar sunt foarte multe declaraţii, foarte multe dosare de declaraţii, pentru că au fost audiaţi foarte mulţi oameni”, a spus Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în 6 septembrie 2012 în dosarul privind referendumul de demitere a şefului statului și a fost acuzat că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru obținerea unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.

În 16 iulie, Valer Marian, a depus un denunţ la adresa vicepremierului Liviu Dragnea, acuzându-l de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu