FOTO Clujul, orașul-poartă, te invită să intri

Poarta de fier forjat de pe Strada Avram Iancu/ Foto: Dan Bodea

Martori tăcuţi ai oraşului de-a lungul vremii, multe din porţile Clujului au rămas în picioare şi se lasă încă descoperite. Ele reprezintă azi elemente importante în arhitectura urbană a oraşului de pe malul Someşului şi vorbesc despre momente importante din viaţa comunităţii clujene. Din respect pentru trecut, porţile merită atenţia celor care trăiesc în acest oraş. În prezent, nu există un traseu al porţilor însă un inventar sumar ar acestor „bijuterii” demonstrează că ele pot propune un intinerar, o întoarcere în timp, pentru a recupera poveştile frumoase ale acestui oraş. Chiart și stema tradițională a orașul reprezintă o poartă deschisă, apărată de trei turnuri. 

„Construiesc şi nu separă”

În Evul Mediu, când Clujul era numit „oraşul comoară”, porţile făceau parte din oraşul-cetate. Încă din anul 1405, regele Sigismund trece oraşul Cluj în rândul oraşelor libere, dându-i drept să se împrejmuiască cu ziduri şi întărituri. „Porţile oraşului sau porţile din spaţiul privat sunt zone de demarcaţie. Ele apar istoric vorbind în evul mediu când oraşele-cetate, oraşele-fortificaţii se dezvoltă”, afirmă sociologul Ioan Hosu. Cu trecerea timpului în Cluj, la fel cum s-a întâmplat şi în alte oraşe europene, porţile au îmbrăcat un alt rol având o simbolistică aparte. „Porţile au devenit construcţii-simbol arhitectonice. Aşa s-a întâmplat în cazul Arcului de Triumf, a Porţii Brandenburg”, exemplifică sociologul clujean.

Ceea ce este foarte interesant şi special pentru Cluj este că porţile îşi pierd din prima funcţie, ca fiind parte a unui angrenaj, a unui oraş fortificat şi îndeplinesc roluri constructive pentru diferitele comunităţi, români, maghiari, şaşi, evrei. Astfel, în Cluj vorbim mai degrabă de porţi şi turnuri. Porţile şi turnurile sunt locuri cu semnificaţii aparte, sunt mai degrabă locuri care marchează nişte treceri simbolice, care păstrează blazoane, elemente de identificare a unor familii. Sociologul clujean vede porţile Clujului ca nişte elemente care construiesc în jurul lor armonie şi nu dezbină: „Sunt locuri care nu te îndepărtează, care construiesc şi nu separă. Dacă în secolele XIII-XVII porţile erau menite să blocheze lumea, să separe intra muros de extra muros, în secolul al XIX-lea ele au alte funcţii, arhitectonice. Sunt gândite ca elemente într-un peisaj urban. Prin industrializare şi urbanizare porţile îşi pierd rolul de apărare şi marchează treceri importante”.

„Bijuteria” din fier forjat

Această linie în dezvoltarea urbană a fost urmată de oraşele transilvane şi mai cu seamă de Cluj. Oraşele rămân „cetăţi urbane”, iar porţile reprezintă locuri prin care se marchează treceri simbolice, ritualice. Pentru clujeni, cea mai reprezentativă în acest sens este „Poarta lui Avram Iancu” de pe strada cu acelaşi nume. Pe clădirea veche de la numărul 17 o inscripţie aminteşte „Aici a locuit în timpul studiilor academice 1841-1844 Avram Iancu conducător al Revoluţiei transilvane de la 1848, luptător înflăcărat pentru dreptate socială şi naţională”. Poarta a fost realizată la începutul secolului al XIX-lea, fiind unica poartă din fier forjat păstrată din această perioadă. „Poarta este compusă din două canate mobile din fier, în centrul canatului din dreapta deschizându-se un canat central cu închidere semicirculară, pentru asigurarea accesului pietonal. Canatele sunt decorate cu motive tipice stilului empire, cu motive de forma unor săgeţi, rozete şi ghirlande, amestecate cu motive clasice, tipice stilului renaşterii”, explică muzeograful Melinda Mihaly din cadrul Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei Cluj-Napoca.

De asemenea, în ceea ce priveşte zona privată porţile marchează momente istorice importante, indică un anumit statut social, nu au doar o funcţie estetică, ele nu doar împodobesc o clădire, ci marchează ceva din trecut, din istorie. Porţile pot fi abordate şi ca nişte coduri care odată descifrate oferă informaţii preţioase pentru istoria Clujului: „Aceste porţi trebuie citite într-o cheie istorică, antropologică, etnografică, dar şi una sociologică sau sociourbană. În evoluţia comunităţilor urbane, putem vorbi de porţile care fac trimitere la comunitatea românească, la comunitatea maghiară. Ele vorbesc despre istoria comunităţilor şi despre anumite momente importante din viaţa acestor comunităţi”, spune Ioan Hosu.

Poveştile din spatele porţilor nu se cunosc încă pentru că porţile Clujului nu au făcut obiectul unor cercetări în acest sens. Dar cu siguranţă, în cadrul unui traseu al porţilor, poveştile ar încânta pe toţi cei care iubesc Clujul,

Invitaţie la o călătorie în timp

Într-un traseu al porţilor Clujului este imposibil de ocolit centrul istoric. Pe strada Inocenţie Micu Klein sunt două porţi superbe din lemn, casa cu numărul 12 dispune de o uşă cu motive florale. La numărul 11 întâmpină vizitatorii o uşă cochetă din lemn cu un gemuleţ mic deasupra şi feronerie de culoare neagră.

Apoi, pe strada Avram Iancu, la numărul 12, se află casa care a aparţinut în cursul secolului al XIX-lea profesorului universitar Károly Szabó. Poarta acestei case păstrează şi azi clanţa originală masivă, realizată din fier forjat. Poartă se închide cu mâner în formă de coş, ”încadrată de un ancadrament din calcar, decorat în axa centrală cu relieful unui cap bărbătesc matur, cu barbă şi mustaţă. Canatele sunt prevăzute cu decoraţii specifice stilului empire, cu frontoane triunghiulare preluate din arhitectura clasică, cu rozete şi palmete, datând realizarea porţii la începutul secolului al XIX-lea”, explică muzeograful clujean.

Pe strada I.C. Brătianu se află alte două piese de valoare. La numărul 8 uşa este însoţită de un însemn specific celor care au făcut parte din breasla croitorilor. „Ancadramentul este decorat în axa centrală cu o semnul breslei croitorilor, combinat cu anul realizării 1795 şi monograma proprietarului, atestând faptul că poarta datează din anul 1795, fiind comandată de către un meşter croitor din Cluj. Poarta este compusă dintr-un canat fix în partea superioară, şi trei canate mobile în partea inferioară, cea centrală fiind destinată accesului pietonal. Canatele sunt decorate cu casete simple şi romburi. Poarta este o operă specifică barocului târziu”, descrie muzeograful Melinda Mihaly.

De asemenea, o altă poartă frumoasă de pe strada I.C Brătianu este cea cu feroneria sub formă de săgeţi. Nu departe de aceste piese se găseşte o uşă din lemn cu geamuri de sticlă şi feronerie asortată. Adresa: 23 August, nr. 32. ”Uşa este decorată cu elemente clasice, cu casete dreptunghiulare simple şi de forma diamantului, precum şi cu ornamente din fier forjat de forma unor vrejuri, frunze şi o rozetă cu patru petale. Poarta este tipică stilului eclectic, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, completează informaţiile muzeograful Melinda Mihaly.

Alte două porţi deosebite se găsesc pe strada Moţilor. La numărul 54 se află casa Schilling, iar muzeograful Melinda Mihaly oferă detalii interesante despre poartă: „Poarta este compusă dintr-un fronton fix, două canate mobile, în centrul acestora deschizându-se un canat central cu închidere semicirculară, pentru accesul pietonal. Canatele sunt prevăzute cu decoraţii specifice stilului empire, cu frontoane triunghiulare preluate din arhitectura clasică, cu stele, rozete încadrate de romburi şi palmete, datând realizarea porţii la începutul secolului al XIX-lea”.

La numărul 12 se află o poartă interesantă vopsită în albastru deschis şi ea încântătoare privirilor trecătorilor. „Poartă carosabilă încadrată de un ancadrament din calcar, prevăzut cu pietre-tampon, ambele având închidere semicirculară. Poarta este compusă dintr-un canat fix superior şi două canate mobile. Canatul fix este decorat cu motive specifice stilului neogotic, compus din motive polilobe. Canatele mobile sunt articulate cu casete dreptunghiulare, adâncite, casetele superioare având închidere semicirculară”, afirmă muzeograful clujean. Decoraţia porţii este specifică stilului neogotic, fiind realizată probabil în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Vopsită tot în culoare albastră este poarta de pe strada Memorandumului, numărul 20, cu o clanţă sub formă de cerc, confecţionată din fier.

Feronerie sub formă de trandafiri, sticlă şi lemn compun uşile de la mai multe clădiri de pe strada Iuliu Maniu. Privirile cunoscătorilor sunt atrase adesea de o poartă veche de pe bulevardul 21 Decembrie 1989, nr 14. Este una dintre puţinele porţi carosabile gotice ale oraşului. În afară de acesta, în Cluj, se mai păstrează încă o poartă carosabilă gotică, aflată pe faţada principală a clădirii parohiei romano-catolice din Piaţa Unirii nr. 15, decorată cu blazonului fostului paroh al Clujului din secolul al XV-lea, Georgius Schleynig.

„Poartă carosabil de pe bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 14 este încadrată de un ancadrament gotic în arc frânt, cu o profilatură bogată în partea superioară, decorat în axa centrală cu blazonul fostului proprietar al clădirii, reprezentând o stea, o cruce şi un fragment din monograma acestuia (S). Poarta se compune dintr-un canat fix în partea superioară şi două canate mobile. Canatul fix este decorat cu vrejuri traforate, canatele mobile cu casete dreptunghiulare simple, adâncite şi câte o stea cu doisprezece ramuri. Ancadramentul din calcar al porţii este tipică stilului gotic, datând din secolul al XV-lea, canatele fiind realizate în stil empire, la începutul secolului al XIX-lea. Azi clădirea adăposteşte reşedinţa episcopului unitarian”, aduce lămuriri interesante acelaşi muzeograf.

Tot pe strada 21 decembrie 1989, la numărul 20, se află casa Simo. Muzeograful clujean Melinda Mihaly descrie în întregime piesa de la intrare: „Poartă carosabilă cu închidere de forma mânerului de coş, încadrată de un ancadrament din calcar, decorat în axa centrală cu relieful unui cap bărbătesc matur, cu barbă şi mustaţă. Poarta este compusă din două canate mobile, din care partea centrală a fost tăiată pentru asigurarea accesului pietonal. Canatele sunt decorate cu elemente preluate din arhitectura clasică, precum o semicoloană centrală, cornişe profilate şi câte un şir de decoraţii dispuse vertical, asemănătoare săgeţilor. Poarta aparţine casei Simó, fiind tipică stilului empire, datând de la începutul secolului al XIX-lea”.

Uşile supărate

Toate porţile amintite se găsesc în stare bună. Există însă şi „uşi supărate” , într-o stare avansată de degradare. Pe strada Universităţii, numărul 4, uşa nu mai are balamale şi se ţine sprijinită de pereţi, culoarea abia că se mai observă. Pe strada Samuil Micu, numărul 2, o uşă foarte frumoasă are placaje în loc de geamuri, iar trecerea timpului şi-a lăsat amprenta şi asupra „înfăţişării”. Este vorba despre o poartă pietonală cu închidere semicirculară, fără ancadrament. „Poarta este compusă dintr-un canat fix în partea superioară şi două canate mobile. Canatul fix este prevăzut cu un grilaj din fier forjat elegant, canatele inferioare fiind ornamentate cu casete dreptunghiulare şi câte o deschidere cu închidere semicirculară, prevăzute de asemenea cu grilaje din fier forjat, decorate cu motive în formă de vrejuri şi motive geometrice”, afirmă muzeograful Melinda Mihaly care recunoaşte şi transformările „nefericite” prin care a trecut această piesă deosebită: „Poarta a suferit mai multe intervenţii ulterioare, canatele mobile fiind reparate într-un mod grosolan, cu grilaje blocate cu plăci din lemn presat, clanţa fiind de asemenea schimbată cu una modernă”. Poarta de pe strada Samuil Micu, nr. 2 este tipică stilului eclectic, datând probabil de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX.

Există porţi care au avut parte de o soartă mult mai rea, au fost nevoite să suporte relele tratamente sau „mutilările”. Pe strada Bolyai, nr 12, o uşă chipeşă cândva, are acum geamuri fără sticlă, iar feroneria unuia dintre geamuri este acoperită de o bucată de carton. Pe o altă stradă, poarta de pe Universităţii, numărul 2, arată într-o stare jalnică, cu porţiuni de culoare răzuite parcă cu şpaclu. Tocul uşii nu mai există, iar cel mai frapant este imaginea dată de o clanţă de uşi termopane agăţată la o uşă veche.

[nggallery id=297]

Postaţi un comentariu