Forrest Gump de România: s-a vindecat de epilepsie cu ajutorul sportului, a stabilit mai multe recorduri mondiale și a înființat un ultramaraton unic în lume

Înainte de a citi, pregătiți-vă adidașii de alergare. Țineți-i aproape, pentru că la finalul textului cu greu vă veți putea stăpâni dorința de a alerga măcar câțiva kilometri. Pentru voi, dar în cinstea lui. În cinstea supraomului Bogdan Chiorean, turdeanul care doboră record după record, după ce, la 16 ani a reușit să iasă triumfător în lupta cu viața și să se vindece de epilepsie cu ajutorul sportului de anduranță practicat în mod constant. Tânărul trăiește din 2003 în Italia, unde este gardă de corp, antrenor personal, dar și organizatorul unui ultamaraton unic în lume, Trans Italia, eveniment la care ține enorm.

Trans Italia

Trans Italia

Bogdan s-a născut în Turda. A locuit o perioadă în Cluj, după care, din 2003 a plecat în Italia. A început să alerge la vârsta de 7 ani, avându-l drept model pe bunicul său care era profesor de gimnastică. La 11 ani participă deja la prima competiție, un semimaraton organizat la Cluj de Gheorghe Funar, iar la 16 ani aleargă prima ultradistanță. (+42 de kilometri, cât este un maraton obișnuit). Deși a alergat mult, mărturisește că maratoanele de suflet din România sunt Maratonul Retezat și Maratonul Apuseni.

„Am peste 300 de motive pentru care am renunțat să mai locuiesc în Romania. Sunt gardă de corp, lucrez în prima linie cu actori, regizori, artiști, politicieni. În rest, duc o viața simplă, modestă, folosesc un telefon  ieftin fără internet, mă trezesc dimineața la cinci și mă antrenez minim șase ore. Sunt foarte organizat, nu pierd timpul. Timpul nu se poate recupera, cumpăra sau împrumuta, timpul este tot ce avem mai de valoare”, explică acesta.

A învins moartea

„Cea mai mare provocare din viața mea a fost să mă lupt cu moartea. La 16 ani am intrat în comă epileptică, colaps cerebral. Îi putem număra pe degetele de la o mână pe cei care au scăpat din așa ceva. Am făcut șapte atacuri epileptice în 10 minute. Medicii erau ferm convinși că voi muri, le spuneau părinților mei că sunt mort.  Acele momente mi-au schimbat viața pentru că eu auzeam totul. Am dus o luptă care nu poate fi explicată în cuvinte. Cu multă voință și cu o putere de titan mi-am revenit și în mai puțin de șapte ani, cu ajutorul sportului de anduranță și cu ajutorul unui psihic de oțel, am fost declarat vindecat. Sunt singurul caz din istoria medicinei neurologice declarat complet vindecat de dr. Zaccara, specialist în Epilepsie Ideopată”, povestește Bogdan.

deschidere

Pentru el sportul de anduranță este un stil de viață. Fie că aleargă, pedalează, înoată, face lupte sau îi antrenează pe ceilalți, acesta încearcă mereu să își depășească limitele, să fie tot mai bun în ceea ce face. „Când alerg nu mă gândesc la nimic, mă concentrez pe fiecare mișcare, sincronizez respirația cu biomecanica corpului. Concentrarea este baza. Dacă nu alergi concentrat folosești de trei ori energia necesară, iar pe ultra distanțe este foarte esențială fiecare bucățică de energie. Ultra distanțele mă mențin sănătos și fericit. Alerg spontan. Dacă mă trezesc la două noaptea și am chef de alergat, mă echipez rapid, îmi iau un bidon cu apă și plec să alerg. Alergatul mă face fericit, este un mod de viață. E important să alergi corect și sincronizat. Alergatul poate să facă și rău”, spune tânărul care face sport de mai bine de 21 de ani.

Bogdan își ia porția de adrenalină

Bogdan își ia porția de adrenalină înaintea unei competiții de anduranță, alergând pe marginea unei clădiri, la mare înălțime

Tehnici romane de antrenament 

Bogdan este legitimat la două cluburi din Italia: Clubul Sportiv ASSI Firenze și la ProBike ASD Firenze. Are centură neagră cu trei dani la JJAFU-JiuJutsu Brazilian și aleragă sute de kilometri fără oprire. Ca sportiv de performanță care a excelat în mai multe domenii, dar și ca antrenor personal acesta știe că sportul făcut după ureche poate dăună. „Metodele mele de coaching vin din șapte sporturi. Concentrarea, sincronizarea, respirația și stilul de alergat sunt primele lucruri pe care le predau cursanților mei. Toți oamenii pe care îi pregătesc își schimbă modul de gândire și modul de viață. Folosesc technici de antrenament puțin convenționale, tehnici împrumutate din US-Marine Corps,  tehnici de îmbunătățire a rezistenței pe care le foloseau romanii în anii 190 Î.H.  Vara mă antrenez la 40°C în zone aride, la soare, iar iarna fac baie la -13 grade în lacuri înghețate. Folosesc tehnici spartane.  Forțez accelerarea adrenalinei în corp înaintea unui ultramaraton. Alerg pe bordura unui bloc cu 12 etaje, de exemplu”, spune turdeanul.

trans alpina toscana

Toscana, Trans Italia

Maraton du Sable a avut o mare infleunță asupra sa, ambiționându-l să organizeze un ultramaraton al cărui traseu traversează toată Italia. „La un moment dat am urmărit la TV pe MTV un documentar despre Marathon Du Sable. M-am ridicat din fotoliu, am pregătit un rucsac cu mâncare pe două zile, haine de schimb, o hartă și am plecat să înființez un ultra maraton. Acest lucru se întâmpla în 2013. Trans-Italia este singurul ultramaraton care traversează o țară întreagă, separă două mari ( Adriatica și Ligurică ), care traversează trei regiuni de țară: Emiglia Romagna, Toscana și Liguria, și două parcuri naționale : Parcul Național Apenin și Parcul Național Conque Terre, cu finish în Porto Venere , cel mai frumos port din lume, situat la 300 de metri de insula Palmaria”, povestește sportivul.

La finalul cursei Trans Italia

La finalul cursei Trans Italia

Pentru a ajunge la final, participanții trebuie să alerge 269 de kilometri, iar traseul nu este cel mai prietenos nici măcăr pentru cei mai curajoși și antrenați atleți. „Primii 100 de kilometri sunt foarte greu de dus pentru că zona respectivă este aridă, e foarte cald, iar aerul e umed. Aici, se aleargă în mare parte pe asfalt. După kilometrul 100, când ești deja foarte oboist, începe zona de munte, abia când ajungi la jumătatea ultramaratonului începe cu adevărat greul: începe urcarea pe munte,  iar clima Apeninilor este una rece. Dupa o zi în soare, la 40°C, vei avea parte de temperaturi care nu depășesc 5°C, uneori ajungând la maxim 1°C . După traversarea Apeninilor, ajungi în zona Liguria, unde ai din nou parte de o atmosferă umedă  (98% umiditate în aer și caldura de minim 38°C) . Cel mai dificil este să dozezi energia și să rămai cu psihicul la cote înalte, în caz contrar, vei abandona cu siguranță”, explică Bogdan.

Acesta nu numai că a organizat competiția, ci a și parcurs întregul traseu. „Dacă vă spun că este complicat să organizezi o competiție care traversează 93 de localități și 18 orase sunt foarte indulgent. Sunt nopți nedormite, ore de vorbit la telefon pentru o singură autorizație și foarte mulți bani investiți. Din acest motiv sunt în căutarea unui sponsor care să aibă încredere în acest proiect unicat”, mărturisește sportivul.

kilometri

La ediția din 2015 a Trans Italia, s-au adunat la linia de start patru participanți, dintre care au ajuns la final doar doi. „Nu îmi doresc foarte mulți participanți la start cum își doresc majoritatea fondatorilor, eu îmi doresc să vină cei care sunt capabili într-adevăr să ducă la capăt acest ultramaraton, dar, bineînțeles că nu voi refuza  niciun doritor care vrea să își testeze propriile limite”, spune Bogdan.

Acesta aleargă minim 20 sau 30 de kilometri pe zi sau pedalează peste 200 de kilometri atunci când iese cu bicicleta. „Cel mai mult am alergat 24/h ca timp, non-stop, fără pauză, iar ca distanța 259, 7 km în cadrul Trans-Italia 2014”.

Record mondial de alergare pe verticală în Salina Turda

Pe 16 februarie 2015, turdeanul a stabilit un record mondial în Salina Turda. A urcat și a coborât cele 500 de scări de lemn situate în mina Rudolf de zece ori, în 28 de minute și 7 secunde, prima tură din cele zece repetări reușind să o bifeze în doar două minute și 10 secunde. Ce înseamnă 500 de scări? 13 etaje , 45 m diferență pozitivă, înclinație de 47% , plaja de sprijin a piciorului 5, 5 cm, umiditate 90% , mișcarea aerului 0, 6%. „Am încercat să stabilesc două recorduri, unul de viteză și unul de durată. A fost omologat doar recordul de viteză, pentru recordul de timp trebuia să îmi aleg o altă zi în care să fiu odihnit.  Am încercat să stabilesc recordul de timp la 36 de minute după ce am stabilit recordul de viteză. Pentru acest record m-am antrenat trei luni din care 10 zile în Salina Turda pe scările unde am stabilit recordul”, a precizat tânărul.

salina

Recordul din Salina Turda nu este singurul pe care tânărul și l-a trecut în palmares de-a lungul timpului.

Vrea să facă înconjurul lumii în alergare 

„ Anul trecut am urcat cu bicicleta în timp record Crosti și Monte Zoncolan, cele mai dure șosele de ciclism din lume, având impresionanta înclinație de până la 24%. Pe viitor vreau să fac Dublu Mortirol și tot lanțul muntos până la Passo dello Stervio – sunt 12.000 m diferență de nivel pozitivă într-o singură etapă. Dacă o duc la sfârșit va fi declarată cea mai dificilă etapă de ciclism din toate timpurile. Am în plan să alerg înconjurul lumii în patru ani. De asemenea, am un proiect împreună cu alpinistul român Marius Roca. Ne propunem să ajungem cu bicicletele pe cei mai periculoși munți din lume , expediție în cadrul căreia vom pedala peste 9.000 kilometri”, spune Bogdan.

Acesta mărturisește că are un proiect inedit de alergare pentru România, dar pe care preferă să nu îl dezvăluie deocamdată, întrucât cu alte ocazii i s-au furat ideile. Dorește de asemenea să înființeze o echipă profesionistă de ciclism, pentru că, spune el, „În România avem cicliști extrem de buni în care nu investește nimeni”.

Pe lângă imensa pasiune pe care o are pentru sport, Bogdan colecționează ceasuri, obiecte de artă și instrumente muzicale.

ceasuri

Distribuie:

Postaţi un comentariu