Emil Boc promite subvenții părinților care nu au loc pentru copii la creșele de stat

Foto: Dan Bodea

Ședința Consiliului Local a fost ocazia potrivită pentru părinții ai căror copii au rămas fără locuri la creșele de stat de a-și expune problema în fața edilului orașului. Emil Boc a spus că va face tot posibilul pentru rezolvarea acestei situații în limitele cadrului legal.

Numele a 905 copii apar pe lista de respinși pentru un loc la una dintre creșele din oraș. De aceea, părinții acestora au ieșit public să ceară ajutorul autorităților. Mulți dintre ei nu au rude care să-i ajute cu supravegherea copilului, nu își permit să plătească o bonă sau o creșă privată și trebuie să se întoarcă la serviciu.

Repartizarea locurilor s-a făcut în funcție de mai multe criterii, fiecare criteriu având un punctaj. La final, cele mai multe puncte le-au avut persoanele cu domiciliul în Cluj-Napoca (stabil sau reședință), familiile cu mai mulți copii sau cele monoparentale și cazurile sociale. Astfel, a rezultat o listă de admitere pe care apar copii din Florești sau Apahida ai căror părinți au viză de flotant și doi sau mai mulți copii în defavoarea celor din Cluj-Napoca cu un singur copil. Aceasta a fost principala nemulțumire a celor 10 persoane prezente astăzi la ședința Consiliului Local.

Emilia Farcău, mama unei fetițe de doi ani, căreia concediul de creștere a copilului i se termină și dorește să se întoarcă la lucru, a luat cuvântul în fața primarului municipiului și a consilierilor locali și, după ce a expus problema, a oferit alternative: „persoane din afara Clujului își fac viză de flotant aici, copiii lor sunt acceptați pe locurile de la creșele de stat, iar cei care plătesc taxe și impozite aici nu reușesc. Noi nu vrem să cerem excluderea lor, dar vrem schimbarea regulamentului de admitere în care, conform legii 292/2011, să se facă o diferență clară între domiciliu și reședință pentru că acestea sunt definite diferit din punct de vedere juridic.”

Aceasta a adăugat că așa cum s-a făcut această precizare și prioritizare în funcție de domiciliu pentru acordarea drepturilor de parcare, așa se poate proceda și în cazul atribuirii locurilor la creșe, grădinițe și chiar școli. De asemenea, și în numele celorlalți părinți aflați în aceeași situație, Emilia Farcău a propus oferirea unui ajutor financiar din partea primăriei părinților care nu vor avea ca alternatică decât o creșă privată.

Primarul Emil Boc a fost foarte receptiv la această problemă, ba chiar a adus-o prima pe ordinea de zi a ședinței. El a spus că nu vede un impediment legal pentru care regulamentele de admitere nu vor putea fi modificate, fără a fi discriminatorii, dar asta nu va rezolva problema începutului de an școlar din septembrie 2018, ci va fi o soluție doar pentru anii următori. Acordarea de subvenții este însă o rezolvare care poate fi aplicată într-un timp scurt.

„Mă voi consulta cu colegii mei, dar cred că ne permitem să oferim un ajutor de 400 de lei pe lună timp de 11 luni pentru 800 de copii care ar rămâne fără loc după ce și creșa de pe strada Donath va fi inaugurată (n.r.: creșa de pe strada Donath are 80 de locuri). Asta înseamnă aproape un milion de euro, dar cred că avem resursele necesare. E o propunere pertinentă, vom verifica cadrul legal, dar nu cred să existe vreun impediment pentru a face asta. Eu personal mă voi ocupa de acest subiect. Vom face un colectiv de lucru și luni dimineață la ora opt acesta va fi primul subiect”, a declarat Emil Boc.

Din colectivul de lucru vor face parte și Olah Emese, viceprimar, Anna Horvath, fost viceprimar, dar și Corina Croitoru, consilier local în comisia de învățământ, care s-a oferit voluntar să ajute în găsirea unei soluții în cazul admiterii la creșe, dar și grădinițe și școli.

În momentul de față, orașul Cluj-Napoca dispune de 15 creșe cu un număr total de 1.142 de locuri. Până la sfârșitul anului va mai fi inaugurată o unitate pe strada Donath, în cartierul Grigorescu, care va mai adăuga un număr de 80 de locuri și sunt urmate procedurile pentru începerea unei construcții de 120 de locuri pe strada Grigore Alexandrescu, în cartierul Mănăștur. La admiterea din acest an au fost depuse 1.475 de cereri de înscriere pentru 570 de locuri disponibile.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Caia Rodica says:

    Fiind gravidă m-am întors în România pt a naște, după 1 an m-am angajat împreună cu soțul pt a avea posibilitatea de a găsii un loc la creșă pt a trăi frumos in Romania.copilul meu a fost respins.Locuim de 33 ani in cartierul Grigorescu având aceeași adresă nici prin gând nu mi-a trecut că vom fi respinși cu 20 puncte.acum v- a trebui unul dintre noi sa rămânem fără servici pt a putea sta cu copilul! Ce e de făcut ? Singura soluție e sa plecam de unde am venit pt că aici unde am crezut că e liniște și un loc al nostru a devenit străinătate curată! Păcat că plătim atâtea taxe și suntem batjocoriți pe banii noștri! Mai bine slugi in alte tari cu drepturi!!! TOȚI COPIII AU NEVOIE DE ÎNGRIJIRE SI EDUCATIE!!!!

Postaţi un comentariu