Emil Boc este audiat ca martor la DNA Ploiești

Emil Boc/ Foto: Dan Bodea

Emil Boc, Adriean Videanu şi Ion Artion sunt citaţi la DNA Ploieşti în dosarul în care Vasile Blaga este cercetat pentru trafic de influenţă.

Potrivit Mediafax, primul care a ajuns la DNA Ploieşti, la ora 9.20, a fost Ion Ariton, fostul ministrul Economiei, care a spus că a fost citat de procurori în calitate de martor. Acesta a fost urmat la de Adriean Videanu, care a ajuns 40 de minute mai târziu. Cei doi, alături de fostul premier Emil Boc, sunt citaţi la DNA în calitate de martori în dosarul în care Vasile Blaga este cercetat pentru trafic de influenţă.

DNA a pus sechestru pe averea lui Vasile Blaga în acest dosar, fostul lider PNL fiind cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă după ce ar fi primit suma de 700.000 de euro, din care 500.000 de euro de la Gheorghe Ştefan.

Potrivit DNA, Vasile Blaga este urmărit penal pentru trafic de influenţă, Gheorghe Ştefan pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, iar omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă pentru cumpărare de influenţă. În urmă cu mai bine de o lună, Vasile Blaga, atunci copreşedintele PNL, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, apoi a anunţat că îşi depune demisia din funcţie şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an.

Vom reveni cu detalii

Distribuie:

Postaţi un comentariu