Emil Boc: Codul Penal, frână la investiții

Emil Boc/ Foto: Dan Bodea

România ar putea pierde fonduri europene şi investiţii directe dacă modificările la Codul Penal vor fi promovate, a declarat miercuri Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Acesta este de părere că niciun stat din Uniunea Europeană nu va fi de acord cu o legislaţie în care demnitarii sunt protejaţi de tragerea la răspundere pentru eventuale fapte de corupţie.

„România – dacă această legislaţie se promovează – va pierde fonduri europene şi investiţii străine directe. Va pierde fonduri europene pentru că nicio ţară din UE nu va da bani într-o ţară unde hoţia este ridicată la rang de lege, unde demnitarii sunt scoşi din categoria conflictelor de interese şi unde infracţiunile de corupţie nu se mai aplică demnitarilor”, a declarat Emil Boc într-o conferinţă de presă.

Profesorul de drept Emil Boc susţine că, în Codul Penal, „se face referire la funcţionarul public într-un sens mai larg decât au înţeles să interpreteze acei parlamentari care au votat ca demnitarii să fie scoşi din această categorie”.

El crede că scoaterea demnitarilor din categoria funcţionarilor ar fi trebuit dublată de o altă prevedere care să arate ce sancţiuni li se aplică, totuşi, în caz de corupţie, ori de luare sau dare de mită.

„Codul Penal foloseşte în sens larg denumirea de agent public pentru a fi încadrat acolo orice demnitar, la fapte de corupţie. Nu vorbeşte de funcţionarul de la primărie Codul Penal, sau nu numai. Iar scoaterea lor din această categorie largă a funcţionarilor publici înseamnă legalizarea conflictului de interese, a traficului de influenţă, de luare de mită. Pentru că dacă spuneau ‘da, îi luăm din categoria funcţionarilor publici, dar li se aplică exact aceleaşi sancţiuni’, putea fi ceva. Dar ei au scos şi nu au pus nimic în loc”, a spus Boc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu