Dosar penal pentru tânărul care a pătruns ilegal în cabina unui avion pentru a-și face sefie

Unui tânăr clujean i s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei după ce a intrat pe pista Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca şi, profitând de neatenţia personalului, a urcat într-un avion care era garat.
Tânărul şi-a făcut fotografii cu telefonul mobil, în cabina pilotului, pe care le-a postat apoi pe o reţea de socializare.
Tânărul a fost depistat de personalul aeroportului, care a raportat mai departe incidentul, a precizat purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, Fabian Bădilă.
„Tânărului i s-a deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, a declarat miercuri, Fabian Bădilă.
La rândul său, directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a explicat că tânărul a reuşit să ajungă pe pistă după ce a ajuns la subsolul clădirii aeroportului dintr-o zonă care era nerestricţionată şi apoi a spart un geam. Potrivit directorului, avionul în care s-a urcat tânărul era garat pentru lucrări de mentenanţă şi nu urma să decoleze.
Ulterior incidentului, s-au luat măsuri suplimentare de întărire a securităţii, geamul spart a fost înlocuit şi s-a dispus o anchetă în cadrul echipei care se ocupa de mentenanţa avionului respectiv.
David Cideo a mai afirmat că tânărul nu a fost reţinut şi că nu există suspiciuni de terorism în acest caz.
Distribuie:

Postaţi un comentariu