Dorin Negrău, designer clujean: „Foarte târziu am înțeles ca sursa mea de pornire în colecții a fost, este și va fi costumul tradițional românesc”

Designerul clujean Dorin Negrău

Designerul clujean, Dorin Negrău, este prezent de mai bine de 20 de ani în lumea fashion. Deși inițial și-a dorit să devină medic, pasiunea pentru modă l-a determinat să „opereze” materialele din atelierul său, astfel încât acestea să ajungă adevărate opere de artă, ambasatoare ale numelui său în lume.  De curând acesta a prezentat „Brides’s – the story continues”, o colecţie inspirată din portul tradiţional românesc al femeilor măritate din Transilvania, la Mercedes-Benz Fashion Week de la New York, în aceeaşi zi cu creaţiile caselor Ralph Lauren, Calvin Klein şi Mark Jacobs. Colecția s-a vândut în întregime la New York, iar în urma prestigiosului eveniment, Dorin Negrău a fost nominalizat la premiile americane CLIO.  Transilvania Reporter l-a provocat pe celebrul designer la o discuție despre începuturile sale, dar și despre munca din spatele brandului său.

Reporter: Ați urmat Universitatea de Arte și Design la Cluj-Napoca. Sunteți mulțumit de alegerea făcută? Ați fi dorit să studiați în București sau în străinătate dacă ar fi să o luați de la capăt?

Dorin Negrău: Aș merge pe același drum, dar cu siguranță aș încerca să depășesc granițele Clujului mai repede.

Reporter: Când ați decis să vă lansați în lumea modei? Vă amintiți prima creație?

Dorin Negrău: A fost o întâmplare, o joacă, o nevoie de a ocupa timpul și într-un final de a beneficia de vacanțele ce veneau prin Casa de Cultură a Studenților 😉

Reporter: Cum a fost prima prezentare?

Dorin Negrău: A fost ciudat pentru că nu știam că trebuie să aduc și coloana sonoră, dar una dintre manechine a avut o caseta cu Phil Colins și totul a ieșit perfect pe scena Teatrului de Vară din Costinești.

Reporter: Cât de greu este să răzbați în lumea modei? Câtă muncă e în spatele unui brand?

Dorin Negrău: Foarte multă muncă și multă răbdare, perseverența, dar cel mai important și mai greu este să te menții, să asiguri vânzări constante ca să poți asigura salariile oamenilor din spatele brandului care muncesc alături de tine, oamenilor care cred în tine. Nu există o piață tocmai matură pentru designerii aflați pe piață, fie ei consacrați sau la început de drum. Comercianții nu poartă niciun respect pentru munca lor, doar au nevoie să își decoreze magazinul cu marfa lor.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides'S - the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015,   inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides’S – the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015, inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Reporter: Care sunt aspectele care diferențează creațiile dumneavoastră de ale celorlalți designeri? Ce stil vă reprezintă?

Dorin Negrău: Foarte târziu am înțeles că sursa mea de pornire în colecții a fost, este și va fi costumul tradițional românesc. Sunt un designer foarte practic care are o linie mai mult clasică decât arhitecturală, dar de fiecare dată fac asocieri de materiale și piese inedite, ceea ce m-a diferențiat în timp… și clar nu sunt un designer care să accepte să decoreze magazinele românești cu marfă!

Reporter: Ați participat la New York Fashion Week de curând. Cum a fost?

Dorin Negrău: Este experiența pe care orice designer și-o doreste: să trăiască și să lucreze într-un sistem matur profesionist și bine pus la punct. Acolo, fiecare detaliu este la locul lui.  Important este ca tu să fii pregatit, să ai o colecție pe măsură care se vinde singură și care este dorită de către agenți.

Reporter: Ați prezentat o colecţie inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania „Brides’S – the story continues”. Ne puteți spune câteva cuvinte despre aceasta? Cum v-a venit ideea?

Dorin Negrău: Așa cum spune și titlul, este o continuare a poveștii prin care broderiile transilvănene sunt integrate într-un sistem de fashion internațional coerent și care au fost cerute de sistem și încurajate să fie dezvoltate într-o nouă viziune de colecție pentru sezonul iarnă 2015-2016.

Reporter: Portul tradițional începe să fie din ce în ce mai apreciat pe plan mondial. Care credeți că va fi viitorul acestuia? Considerați că va avea un parcurs ascendent?

Dorin Negrău: Eu cred că va fi ascendent pentru că designerii români sunt pe o pantă ascendentă în industria de fashion internațională și sper să auzim de câți mai mulți care vor fi în calendarele oficiale ale acestor fashion week și bineînțeles în magazine.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides'S - the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015,   inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides’S – the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015, inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides'S - the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015,   inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides’S – the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015, inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides'S - the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015,   inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides’S – the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015, inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Reporter: Vor putea fi achiziționate creațiile prezentate în cadrul Mercedes-Benz Fashion Week de la New York și în România?

Dorin Negrău: Colecția va fi disponibilă din septembrie numai on line în România pe www.negrau-shop.com.

Reporter: Ce credeți că trebuie îmbunătățit în lumea modei, în România?

Dorin Negrău: Cred c trebuie implementat un sistem de vânzări organizat matur și care să își asume responsabilitățile pentru ca designerii și branduri foarte bune sunt la fel ca cei din afară.   La fel, școala românească este recunoscută internațional.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides'S - the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015,   inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides’S – the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015, inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides'S - the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015,   inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Designerul Dorin Negrău și-a prezentat colecția „Brides’S – the story continues” în cadrul Mercedes-Benz New York Fashion Week Fall 2015, inspirată din portul tradiţional românesc din Transilvania.

Reporter: Cât de des ajungeți la Cluj. De ce vă este cel mai dor din orașul natal?

Dorin Negrău: La Cluj vin de câte ori este nevoie lucrez cu fabricile și meșterii populari din zonă. Îmi este dor de dealurile și pădurile din zona de evadare cu bicicleta din aceste locuri atât de ancestrale uneori.

Reporter: Care sunt planurile dumneavoastră de viitor?

Dorin Negrău: Să fac bani să trăiesc și să îmi plătesc datoriile, dar și să cresc brandul așa cum cred eu și până unde vreau eu și, de ce nu, să ajung în cataloagele de tendințe internaționale cu modelele realizate și inspirate din portul transilvănean.

Distribuie:

Postaţi un comentariu