Cartea „Recoltarea sângeroasă” scrisă de doi autori nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace va fi lansată la Cluj

Volumul „Recoltarea Sângeroasă – Uciderea practicanţilor Falun Gong pentru organele lor”, scris de David Kilgour, fost secretar al guvernului Canadei pentru Asia-Pacific şi David Matas, reputat avocat de drepturile omului, ce a primit „Ordinul Canadei” pentru merite deosebite în domeniul drepturilor omului, va fi lansat astăzi, 14 octombrie, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” (Sala Media), de la ora 17:30.

Cei doi autori au fost nominalizaşi la Premiul Nobel pentru Pace 2010 pentru cartea „Recoltarea Sângeroasă”. Cartea dezvăluie adevăruri şocante pe care David Matas şi David Kilgour le-au descoperit atunci când au investigat acuzaţiile potrivit cărora guvernul chinez persecută şi omoară practicanţi Falun Gong.

Seara se va deschide cu alocuţiuni ale invitaţilor, urmate de vizionarea filmului „Free China: Curajul de a crede” şi de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Autorii nu vor fi prezenți la eveniment, aceștia fiind reprezentați de traducătoarea volumului.

Falung Gong sau Falun Dafa, cum mai este cunoscut acest concept, este o disciplină spirituală chinezească pentru minte și corp. Constă în mișcări lente ale corpului și meditație. Principiile sale sunt bazate pe adevăr, compasiune şi toleranţă. Practica a fost făcută publică în China în 1992 şi s-a răspândit repede în toată ţara şi apoi în întreaga lume.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu