Deratizarea continuă: două funcționare din Primăria Cluj-Napoca, acuzate de luare de mită

Primăria Cluj| Foto: Dan Bodea

Acțiunea de „deratizare” a procurorilor DNA în Primăria Cluj-Napoca are și primele victime. După ce miercuri, 7 octombrie, procurorii au verificat contractele pe care Primăria Cluj-Napoca le-a încheiat în ultimii ani cu firma Coral Impex SRL, astăzi cad și primele capete. Două funcționare din cadrul Serviciului Tehnic Reparații Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilități Publice din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca sunt urmărite penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al DNA, șefa, respectiv o consilieră a Serviciului Tehnic Reparații Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilități Publice din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca au primit în mod regulat, cu titlu de mită, diverse sume de bani dar și bunuri materiale de la angajați ai Coral Impex SRL Ploiești.

În schimbul mitei, cele două angajate se angajau să „se ocupe”  de aprobarea creşterii tarifelor pentru serviciile prestate de către societatea comercială menţionată, includerea de noi suprafeţe pentru realizarea deratizării şi dezinsecţiilor prin încheierea de acte adiţionale la contractele deja existente, prelungirea contractelor anterior încheiate, fără verificarea legalităţii,  avizarea nejustificată a statelor de plăţi (chiar şi în cazul în care serviciile atribuite în acte nu au fost prestate deloc ori au fost prestate parţial, ori în condiţii de calitate inferioară) sau aprobarea preferenţială a decontării facturilor emise de societatea menţionată.

Potrivit comunicatului DNA, „Capota Mariana, în calitate de consilier la Serviciul Tehnic Reparații Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilități Publice – Primăria Cluj-Napoca, a primit în mod repetat, de la reprezentanţi ai SC Coral Impex SRL Ploieşti, mai multe sume de bani în cuantum de 8.600 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu respectiv verificarea și întocmirea documentației pentru plată referitoare la serviciile DDD (Dezinfecție, Dezinsecție, Deratizare) prestate de firma respectivă”.

În ceea ce-l privește pe angajatul Coral Impex SRL, cel care se ocupa de relația cu cele două angajate ale primăriei, comunicatul DNA arată că acesta „a remis lunar, cu titlu de mită, unor funcţionari cu atribuții de control din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, suma de câte 500 lei şi produse alimentare, pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească obligațiile de serviciu și anume să nu inspecteze activitățile de deratizare, dezinsecție, dezinfecție, realizate de către angajații firmei respective, pe raza municipiului Cluj-Napoca.”

Distribuie:

Postaţi un comentariu