De sărbători toate spitalele din județ asigură asistența medicală. Cinci farmacii din Cluj-Napoca vor fi deschise permanent

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj a anunțat prin intermediul unui comunicat remis redacției că asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească este asigurată în permanenţă în perioada Sărbătorilor de Iarnă in toate unităţile sanitare publice, pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice.

În Municipiul Cluj-Napoca toate unităţile sanitare publice au serviciul de urgenţă asigurat prin gardă permanentă. Pentru populaţia adulta urgenţele medico chirurgicale se vor adresa Unitatii de Primire Urgente din structura Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj, strada Clinicilor nr. 3-5 iar pentru copii la Unitatea de Primire Urgenţe din structura Spitalului Clinic de Urgenţa pentru Copii Cluj Napoca, strada Motilor nr. 68.

În teritoriul Judeţului Cluj, respectiv în Municipiile Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla şi Oraşul Huedin, serviciile de urgenţă sunt asigurate prin compartimentele de primiri urgente, respectiv, prin camerele de gardă ale spitalelor.

Asistenţa medicală de urgenţă stomatologică funcţionează pentru adulti şi copii, în permanenţă, pe toată această perioadă, în Municipiul Cluj-Napoca, Str. Cardinal Iuliu Hossu nr. 37.

Centrele de Permanență funcționează în program continuu sâmbătă, duminică și în zilele de sărbători legale.

  • Centrul de Permanență din Cluj Napoca, str. Băița nr. 9

  • Centrul de Permanență din Turda, str. A. Mureșanu nr. 18

  • Centrul de Permanentță din comuna Mociu, str. Principală nr. 88

Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Cluj funcţionează în regim de permanenţă şi poate fi apelat la numărul de telefon 112.

Farmaciile care asigură serviciul permanent în Cluj-Napoca sunt: Cynara de pe Calea Floreşti Nr. 75, Farmacon din P-ța Cipariu Nr.15 bloc IIIA, Remedium Farm de pe B-dul 21 Decembrie Nr. 131, Farmacia Dona de pe Str. Horea Nr.66 Ap.25 și Viafarm din P-ţa M. Viteazu FN.

Distribuie:

Postaţi un comentariu