De la Viena la Bistrița. Anita vine să cânte acasă

transilvaniareporter.us18.list-manage.com

Anita este fiica cea mică a familiei Hartig. Tatăl, Thomas Hartig, se ocupă de ani buni de toate treburile executive ale Forumului Germanilor din Bistrița. Andreas este fiul cel mare al familiei. El este preot în Codlea și cântă într-o trupă de muzică ușoară, Trio Saxones. Știe să cânte la nouă instrumente. Mama, Garofița Hartig, este femeia care, având mult talent cu care nu prea avea ce face, l-a dat copiilor. Și-a mai dat și tot sufletul și tot timpul și toată viața ei. Astfel că, după mulți ani de trudă, a putut să-și vadă copiii cântând. Pe Anita cântând pe marile scene ale lumii. La Viena, la New York, la Barcelona, la Milano… Povestea ei e cunoscută, dar v-o spun pe scurt.

Într-o zi pe când ștergea praful de pe mobile și mama făcea ciorba, Anita a pus la pick-up un disc de vinil pe care-l primise de la o prietenă. Și discul a început să cânte. Pe măsură ce discul prindea viață, casa, deși geamurile erau deschise, nu mai putea cuprinde vâltoarea. Vocea Mariei Callas se răsucea în mijlocul încăperii, se zbătea în spațiul strâmt al casei și se revărsa apoi slobod în văzduh ca o pasăre prea mare pentru colivia în care apăruse. Anita, cu cârpa de praf în mână, a rămas încremenită în fața pick-upului. Niciodată nu mai simțise așa ceva. Vocea aceea o pătrundea ca un fluviu, o copleșea. Când a deschis gura a spus doar atât: eu asta voi face!

A urmat o parte grea. După liceul de muzică, Academia de muzică la Cluj. Dar nu asta a fost partea  grea, ci ce a urmat. N-a avut loc la Opera din Cluj. N-a avut! S-a întors acasă, profesoară de canto în Bistrița. După o vreme s-a dus la tatăl ei și i-a spus: „Tată, nu mi-e bine, nu asta am vrut să fac cu viața mea. Eu am vrut să cânt. Trebuie să merg mai departe.”

Și a plecat la București. Auzise că acolo se dau niște probe cu Ioan Holender, venit de la Opera din Viena. A dat proba și s-a întors acasă. S-a așezat așteptarea. După o vreme s-a șters și așteptarea. De la Opera din Viena nu sosea niciun răspuns.

Trecuse un an când cineva a anunțat-o că a găsit o adresă într-un sertar de birou, la Opera din București. Era răspunsul de la Viena, venit cu un an în urmă. Fusese acceptată. Dar cineva închisese scrisoarea într-un sertat. Anita era descurajată, ce ar mai putea face? Dar tatăl Hartig i-a spus: nu te lăsa, scrie la Viena și spune adevărul, spune că n-ai primit scrisoarea și vor înțelege.

Și așa a fost. Anita le-a scris și au primit-o pentru trei luni , de probă. După trei luni au angajat-o definitiv la Opera din Viena. Apoi a fost invitată să cânte la Metropolitan în New-York, la Scala din Milano, la Barcelona, la Roma… Anita este o stea. Postul de televiziune CNN i-a dedicat o emisiune eroinei noastre. A fost urmărită de o lume întreagă.

Când tatăl ei i-a spus acum că pregătește un spectacol dedicat Centenarului României, la Centrul Cultural Dacia din Bistrița, cu Fanfara din Petrești, fanfara lor din oraș și mai cântă și trupa fratelui ei, dar ce bine ar fi dacă ar putea veni și ea să cânte, Anita a zis: Bine, vin !

Și a venit. Vineri seara era obosită. De la Viena a trebuit să mergă la Roma și de la Roma venise la Bistrița. Peste zi a fost cald. Anitei îi era dor să stea în patul ei, să doarmă, să tacă și să-și asculte părinții trebăluind prin casă. Sunetele acelea din copilărie.

Dar s-a ridicat, și-a luat rochia de sectacol, pantofii albastri, toate obiecele acelea nelipsite pentru costumație și machiaj, sacoșa ei de spectacol. Și a pornit spre „Dacia”.

Casa Dacia este o construcție comunistă, renovată ieftin, fără cabine de machiaj, fără pretenții, așa cum sunt toate casele de cultură din România. Dar o cunoaște. Știe că asta este țara ei, și o acceptă așa cum e.

Tatăl Hartig s-a ocupat de organizare. E emoționat, obosit, îngrijorat că poate spectacolul nu începe la timp. Știți, sașii pun mare preț pe punctualitate. Dar invitații încep să sosească. Cei în alb sunt „Fanfara din Petrești”. Vin tocmai de lângă Sebeș și tocmai din 1879. Atunci s-a înființat fanfara lor. Și de atunci cântă neîntrerupt. Unii sunt mecanici, alții ceferiști, alții dascăli. Vin de la serviciu, se spală, se schimbă și merg să repete cu fanfara. Așa au făcut toți cei dinaintea lor. Asta este viața lor. Muncă,  nașteri și morți, războaie și revoluții, dar peste toate a fost ea, Fanfara.

Spectacolul începe la timp. Fanfarele se întrec în pricepere. După ce-și termină numărul, Fanfara din Petrești se ridică în picioare și cântă „La mulți ani” pentru România.

De ce ați rămas aici, domnule Hartig?, îl întreb. „Pentru că am simțit că e nevoie de mine și de copiii mei aici. ”

După fanfare vine Trio saxones, trei preoți mai altfel, sași iubitori de muzică. Ei cântă melodii dansante, un fel de muzică ușoară săsească. Cel din drepta, de la clape, e Andreas, fratele Anitei. El slujește la biserica lutherană din Codlea. A venit la chemarea tatălui Hartig să cânte de sărbătoare, la Bistrița.

După ei intră în scenă o orchestră profesionistă. Și cu ea, vine Anita. Pe micuța scenă din casa de cultură din Bistrița, Anita pare o închipuire, un vis. Strălucește și glasul ei umple sala, se întoarce din pereții prea strâmți și intră în sufletele oamenilor, se cuibărește unde găseștel loc. Anita îi vrăjește.

Undeva, în sală sau pe hol, la garderobă, o fată de școală va rămâne încremenită și când va deschide gura va spune: Eu asta voi face! Voi cânta!

– De ce vii, Anita? De ce te întorci de fiecare dată?

– „Eu aici am rădăcinile. Tot restul este o excursie, chiar dacă poate dura o viață.”

Colegele ei de școală o îmbrățișează, vecinele, profesoarele, prietenii, vin să-i dea flori. Anita, Anita! O strigă din sală! Anita s-a descălțat și vine să-i strângă în brațe.

Undeva, în colțul străzii Șincai, pe peretele unei cafenele, cineva a atârnat un tablou recuperat dintr-o veche casă săsească. Pe hârtia ei decolorată sunt desenate treptele vieții femeii săsoaice. Se naște, crește, se căsătorește, naște copiii, îi crește, începe să coboare… își crește nepoții, se sprijină pe un umăr bătrân și gata. Scara se termină.

Acum, Anita adăugă pe scara asta o altfel de treaptă.

Postaţi un comentariu