De la hobby, la o afacere ”dulce”, prin Start Up Nation

eepurl.com

Peste 8.500 de antreprenori, la început de drum sau cu experienţă în afaceri, au decis anul trecut să îşi deschidă o afacere nouă în România, prin programul Start-Up Nation. Printre ei se numără şi clujeanca Rodica Chezan, care după 20 de ani a decis să lase lumea contabilităţii, a cifrelor, şi să păşească într-o lume mai…dulce, a produselor de cofetărie şi patiserie.

Recent aceasta şi-a deschis laboratorul, numit poate neaşteptat, Sănătate prin tradiţie”. „Am aplicat în 2017 pentru finanțarea maximă acordată prin acest program, 44.000 de euro, pentru mine a fost o oportunitate fantastică, n-aș fi reușit prin resurse proprii, pentru că şi investiția în amenajarea spaţiului a fost destul de mare. De ce Sănătate prin tradiţie? Ideea de la care am pornit era ca folosind o rețetă tradițională să oferi un produs nou, pe care să îl aduci în zilele noastre, şi care totuşi să păstreze cât mai fidel gustul unei prăjituri din copilărie, a dulciurilor de altădată, prăjitura făcută acasă de bunica sau de mama. Laboratorul de cofetărie-patiserie pe care l-am deschis este o primă etapă în această afacere”, spune Rodica.

De la idee la faptă a trecut peste un an de zile, cu multă muncă, drumuri, eforturi şi bineînţeles, bani investiţi. Într-o asemenea afacere un element cheie este să ai un spaţiu bine amenajat pe care să îl dotezi corespunzător. Iar utilajele performante sunt costisitoare. „Utilajele reprezintă o mare parte din întreaga finanţare cerută de mine. Eu am apelat la un credit punte, ca să pot porni cât mai repede, dobânda nu e extraordinar de mare, 2,38-2,48%, am găsit deschidere din partea băncilor, o colaborare excelentă, dorință să te ajute, să te îndrume. Iar în prezent urmează să fac prima cerere de plată şi să vedem în cât timp o va onora statul prin acest program. Revenind la utilaje, sunt cu valoare foarte mare, pentru că vorbim și de inovație, de softuri inovative de ultimă generație, ceea ce le crește valoarea semnificativ, dar te și scutesc de muncă serioasă. Sunt cu adevărat utilaje inteligente, sunt importate din Italia. Tocmai am fost la un workshop să învăț să îmi folosesc cuptorul și este extraordinar, e cu wi-fi, poate fi programat de acasă, pot să îi dau drumul de pe telefon, e chiar ultima generație, și bineînțeles și prețul e direct proporțional. Amenajarea spaţiului am făcut-o din resurse proprii, am respectat tot ceea ce cere legea, dar în timp vor mai fi îmbunătățiri, am investit cred că un sfert din valoarea proiectului, nu doar în amenajare ci și în ustensile profesionale”, povesteşte cofetarul clujean. Rodica Chezan crede că programul guvernamental este o oportunitate pentru cei care chiar doresc să pornească o afacere şi că poate fi îmbunătăţit printr-o mai bună organizare şi respectare a termenelor.

Moştenire” de familie

Deşi a profesat 20 de ani în cu totul alt domeniu, contabilitatea, Rodica Chezan a decis că e momentul să aibă propria afacere cu produse de cofetărie, pentru că aceasta a reprezentat un hobby încă de când era copil. Model a avut-o pe mama sa. „Eu am făcut prăjituri şi torturi de când mă ştiu, acasă, pentru prieteni, e un hobby şi obișnuiam să îl folosesc ca și momente de relaxare, când ieșeam dintre hârțogării, din contabilitate. Și când eram copil o ajutam pe mama, la 14 ani făceam torturi pentru vecini. Deci pasiunea e veche și se moștenește din familie, de la mama și mătușa mea. Când m-am dus la cursuri şi am văzut cum e această meserie la nivel profesionist, am intrat în panică, am zis că nu ştiu nimic. Cofetăria nu e de fapt că spargi un ou și pui o lingură de zahăr și una de făină, cofetăria e mult mai mult și te uimește. Am avut niște experiențe extrem de plăcute și fascinante. La cursuri începi și tu să devii mai creativ, începe să nu îți mai fie frică să combini, să testezi”, povesteşte aceasta.

Iar meseria, dacă vrei să o faci la modul serios, nu de deloc uşoară. „Am făcut un curs de cofetar, un curs de patiser, un curs de brutar, am fost la cursuri de figurine din zahăr, la cursuri de flori din zahăr pe care le iubesc, am fost la un curs pe care un renumit pastry-chef italian, Ricardo Mani, l-a ținut în România, mă duc la workshopuri ori de câte ori am ocazia, pentru că deși poţi să vezi o rețetă pe internet cap-coadă, dacă nu ești prezent acolo, ca să vezi ce nu apare în rețetă, nu e sigur că îţi va ieşi produsul la final. Sunt chestii pe care le găsești explicit numai la cursuri. Chiar dacă e o rețetă veche, de exemplu o amandină, nu mai poți să o faci cum era pe vremea bunicilor, trebuie să o aduci la zilele noastre și atunci mai schimb din ingrediente și o adaptez atât la ce îmi place mie, cât și la ce cere publicul”, adaugă Rodica.

Dulciuri tradiţionale, dar înnoite

Clujeanca are şi câteva reguli de la care nu se abate în privinţa produselor sale, nu foloseşte margarină şi nici coloranţi artificiali sau potenţiatori de arome. Asta pentru că doreşte să le ofere clienţilor ei dulciuri cât mai sănătoase şi gustoase. „Eu nu folosesc margarină sub nicio formă, nu folosesc nici zahăr vanilat sau potențiatori de arome, folosesc păstăi de vanilie, folosesc unt de cea mai bună calitate, folosesc doar frișcă naturală. În general, folosesc produse premium, pentru că această materie primă îmi garantează un produs premium. Dau ca exemplu, o prăjitură la care e nevoie de coajă de portocală pentru aromă. Cojile de citrice din comerţ nu mai sunt o opţiune, fiind tratate cu pesticide şi tot felul de substanţe toxice, aşa că am înlocuit coaja de portocală cu ulei din coajă de portocală, un produs bio. Tinerii şi lumea în general, caută gusturile din trecut, când nu ne era teamă să mâncăm un produs, că e prea plin de E-uri și de pesticide sau supus la tot felul de tratamente chimice, sintetice ca să fie păstrat cât mai mult”, explică cofetarul.

Ce caută clienţii de azi la o prăjitură sau un produs dulce? „Clienții caută imagine, gust, sănătate, dar și să fie ieftin. Pot să le ofer gust, imagine, produse de foarte bună calitate, dar nu ieftin, că nu am cum. Dacă până acum o făceam ca hobby, ca pasiune, acum trebuie să gândesc din punctul de vedere al bussiness-ului”, adaugă Rodica.

Afacerea sa este una de familie şi doreşte să rămână aşa și pe viitor. „Prefer să fac produse de casă la o scară mai mică, nu vreau să trec la producţie industrială, dar îmi doresc în primul rând ca afacerea să funcţioneze şi sigur pe viitor și să se dezvolte. <Sănătate prin tradiție> se referă la produse făcute în casă, nu produse de duzină. Și nu mă refer numai la prăjituri sau produse de patiserie, ci și la alte produse pe care îmi doresc să ajung să le produc în următoarea etapă. Dau un exemplu, dulceața de coji de lebeniță, pe care am făcut-o acasă și pentru prieteni. Nu foarte multe lume o știe, dar e extraordinară. Vreau să fac câteva produse care să surprindă, făcute de mână, pe care lumea să şi le dorească în continuare, cum e ketchup-ul de casă făcut din legume româneşti sau dulceaţa de ardei iute făcută manual. Aceasta ar fi următoarea etapă, de dezvoltare, după laboratorul de cofetărie” spune aceasta.

Produsul „vorbeşte”

Ca orice antreprenor şi clujeanca îşi promovează afacerea, iar recomandarea clienţilor s-a dovedit că este încă cea mai eficientă metodă. „M-am promovat prin foarte multe mostre de produse oferite, niciodată nu am cerut cuiva să cumpere de la mine fără să fi gustat înainte, las produsul să vorbească de la sine. Cea mai bună promovare e cea din vorbă în vorbă, și asta se întâmplă în cazul produselor noastre, așa că nu insist să conving pe cineva să cumpere neapărat de la mine. Folosesc bineînţeles reţelele de socializare şi am în lucru un site unde îmi voi prezenta produsele. Am în jurul meu niște persoane extraordinare care m-au sprijinit permanent, în primul rând familia, dar şi prietenii, pentru că fără ei visul meu de a deschide o asemenea afacere nu ar fi devenit realitate” subliniază Rodica.

8.531 de dosare au fost acceptate anul trecut la Start-Up Nation, la finele lunii martie 1.500 dintre acestea depuseseră deconturi pentru achiziţiile făcute. O nouă ediţie a fost anunţată deja şi pentru 2018.

Postaţi un comentariu