De 14 iulie, Vive la France!

Francezii se pregătesc pentru Ziua Naţională, într-o atmosferă plină de emoţii amestecate – pe de o parte, euforia adusă de noul preşedinte, Emmanuel Macron, cel mai tânăr din istoria ţării, pe de altă parte, ameninţarea terorismului şi instabilitatea Uniunii Europene. Anul trecut, un atentat pus la cale chiar de 14 iulie, la Nisa, a lăsat în urmă zeci de morţi şi răniţi.

Instaurată în anul 1880, Ziua Naţională a Franţei celebrează două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei. La Fête Nationale este sărbătorită în fiecare an pe 14 iulie, şi nu doar în Franţa.

Căderea Bastiliei

Prima semnificaţie a sărbătorii de 14 iulie este aniversarea Revolu?iei din 1789 – atunci când  revoluţionarii parizieni au luat cu asalt închisoarea Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului monarhic. Aceştia erau însufleţiţi şi de proaspăta Declaraţie a drepturilor omului şi ale cetăţeanului, adoptată de Adunarea Naţională Franceză în august 1789, care spunea: „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi” – pe scurt, „Libertate, egalitate, fraternitate”, cuvintele din care s-au inspirat apoi multe democraţii occidentale când şi-au scris Constituţia.

„Reprezentanţii poporului francez, constituiţi în Adunare Naţională, considerând că ignorarea, nesocotirea sau dispreţuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirii publice şi ale corupţiei guvernelor, au hotărât să expună într-o declaraţie solemnă drepturile naturale, inalienabile şi sacre ale omului, astfel ca această declaraţie, mereu prezentă înaintea tuturor membrilor societăţii, să le reamintească fără încetare drepturile şi îndatoririle lor”, se afirma în Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului, ale cărei concepte fundamentale au marcat trecerea Franţei la epoca modernă şi sunt prezente şi astăzi în documentele internaţionale.

Cel de-al doilea motiv de sărbătoare este aniversarea Sărbătorii Federa?iei (Fête de la Fédération) de la 14 iulie 1790 – sărbătoarea reconcilierii ?i unită?ii tuturor francezilor, unde regele Ludovic al XVI-lea a jurat credin?ă Na?iunii ?i legii. Evenimentul a avut loc pe Champ de Mars, locul care pe vremea aceea se afla în afara Parisului, iar astăzi găzduieşte turnul Eiffel.

La Sărbătoarea Federaţiei au participat circa 100.000 de francezi din cele 83 de departamente nou înfiinţate şi o jumătate de milion de parizieni.

Sărbătoare oficială

O a doua Sărbătoare a Federaţiei a fost organizată în 14 iulie 1792, cu doar două luni înainte de proclamarea primei Republici Franceze, dar nu s-a mai bucurat de entuziasmul primei sărbători.

Apoi, la 14 iulie 1795, în mod oficial, “La Marseillaise”, melodia cântată de soldaţii republicani din Marsilia la intrarea lor în Paris, a devenit imnul naţional al Franţei.

O altă mare sărbătoare în onoarea Republicii Franceze a fost organizată pe 30 iunie 1878 (imortalizată de Claude Monet într-o pictură celebră), apoi o alta, în anul următor, din nou la 14 iulie.

Din 1880, la propunerea deputatului Benjamin Raspail, ziua de 14 iulie avea să devină Ziua Naţională a Franţei. În acel an, Republica a sărbătorit grandios. Ministrul de interne a cerut prefecţilor să organizeze festivităţi atât de strălucite, pe cât permit resursele locale, iar la Paris, pe hipodromul din Longchamp, a avut loc o mare paradă militară, în faţa a 300.000 de spectatori şi în prezenţa preşedintelui Jules Grévy. Tot atunci s-a inaugurat şi monumentul din Place de la République şi au fost peste tot concerte şi focuri de artificii.

Din 1880 şi până astăzi, parada de Ziua Bastiliei a fost organizată în dimineaţa de 14 iulie. Iar din 1918, aceasta se desfăşoară pe Champs-Élysées, cu participarea invitaţilor speciali ai francezilor, reprezentanţi ai Aliaţilor, aşa cum sunt ei trecuţi în Tratatul de la Versailles. Evenimentul a fost organizat la Londra în perioada în care Parisul se afla sub ocupaţie germană (1940-1944), sub conducerea generalului Charles de Gaulle.

Parada trece pe Champs-Élysées, de la Arcul de Triumf până în Place de la Concorde, acolo unde aşteaptă preşedintele Republicii, alături de reprezentanţi ai Guvernului şi invitaţi străini. Este cea mai veche şi mai mare paradă militară din Europa, un eveniment important pentru francezi, care este transmis în direct de televiziuni.

Speranţa francezilor: Emmanuel Macron

Anul acesta, în Place de la Concorde vor fi cel puţin două figuri politice noi. Primul este proaspătul preşedinte francez, Emmanuel Macron, care, la 39 de ani, a preluat mandatul de la Francois Hollande şi a devenit cel mai tânăr şef de stat din istoria ţării.

Emmanuel Macron a devenit al 25-lea preşedinte al Republicii şi al optulea al Republicii a V-a, după ce, în luna mai, a învins-o pe Marine Le Pen (Frontul Naţional, extremă dreapta), cu 66,1% din voturile exprimate.

Întreaga Europă a privit cu nelinişte alegerile din Franţa, cuprinsă de un val de naţionalism, în contextul problemei refugiaţilor şi a terorismului.

Emmanuel Macron s-a născut pe data de 21 decembrie 1977, a urmat cursurile de Filozofie la Universitatea Paris Nanterre şi are un masterat în afaceri publice la Institut d’Etudes Politiques de Paris. A început să lucreze în domeniul public în 2004, în cadrul serviciului de Inspecţie a Finanţelor, după un an primind diploma de inspector. Din 2008 a lucrat ca bancher la Rotschild. Acesta a fost membru al Partidului Socialist între anii 2006 şi 2009, din 2009 menţinând o poziţie independentă.

Macron a intrat în politică în anul 2012, atunci când a ocupat postul de consilier al preşedintelui Francois Hollande. Ulterior, el a fost ministru al Economiei, până în 2016, moment în care a demisionat, dorind să se axeze pe candidatura sa la preşedinţia Franţei.

Până de curând a fost un necunoscut, inclusiv pentru mulţi dintre francezi, însă a reuşit să transorme acest lucru într-un avantaj. La începutul lui 2016 a înfiinţat mişcarea En Marche! (În mişcare!) – sau EM, ca iniţialele sale, şi a prezentat un program de inspiraţie social-liberală.

Speranţă şi pentru UE

Emmanuel Macron a fost considerat de la bun început alternativa şi totodată salvarea din calea valului de naţionalism care i-a cuprins pe francezi. Criticii au spus că este „plin de contradicţii”, iar el a îmbrăţişat această descriere, declarând că nu se consideră „nici de dreapta, nici de stânga”, ci mai degrabă un politician „pragmatic”. Specialiştii au remarcat că Macron are politici de stânga, în sensul menţinerii statului asistenţial, dar pledează pentru o serie de măsuri economice de dreapta.

Pentru liderii europeni, Macron a fost, încă din campanie, speranţa că Uniunea Europeană mai are şanse de supravieţuire, căci el s-a declarat în mod constant în favoarea apartenenţei Franţei la UE şi zona euro – spre deosebire de contracandidata sa de extremă dreapta.

În ultimii ani, Uniunea Europeană s-a confruntat cu criza imigranţilor şi o ascensiune a populismului, ambele fenomene contribuind la votul britanicilor în favoarea ieşirii din UE. Criza pare să fie depăşită acum, iar echilibrul restabilit, cât de cât, după eşecul formaţiunilor eurosceptice în alegerile din Olanda, Austria şi Franţa.

Un sondaj de opinie realizat în luna martie indica faptul că peste 70% din cetăţenii francezi se opun ieşirii din zona euro. Iar Macron a început să lanseze invitaţii voalate şi britanicilor, să se răzgândească în privinţa Brexit. Chiar luna trecută, după o întâlnire cu premierul britanic, Theresa May, el a declarat că Uniunea Europeană menţine deschisă posibilitatea rămânerii Marii Britanii în Blocul comunitar până când negocierile pe tema Brexit nu se vor încheia. Iar ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaueble, l-a susţinut, spunând că Marea Britanie va fi din nou binevenită în Uniunea Europeană, dacă decide să renunţe la Brexit.

Trump, la parada din Paris

Emmanuel Macron pare să se înţeleagă bine şi cu Angela Merkel, cancelarul german, alături de care va conduce procesul de relansare a Uniunii Europene după Brexit, după cum au declarat cei doi politicieni, într-o conferinţă de presă comună. „Când Franţa şi Germania comunică cu o singură voce, Europa poate avansa. Nu pot exista soluţii pertinente, dacă nu sunt pertinente pentru Franţa şi Germania”, a susţinut pre?edintele francez.

A doua figură nouă din Place de la Concorde va fi cea a preşedintelui american, Donald Trump, şi el ales în funcţie recent. Figură destul de controversată în politica internaţională, Trump a fost invitat de Macron să asiste la defilarea de la 14 iulie, pentru a marca astfel un secol de la intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial. Astfel, potrivit unui comunicat al Palatului Elysée, ”militari americani vor participa la defilare alături de camarazii lor francezi”.

Americanii au intrat în primul război mondial în 1917, însă primele trupe au ajuns pe frontul din Franţa un an mai târziu. Totuşi acum 100 de ani a început mobilizarea a aproape trei milioane de soldaţi. Un milion dintre ei au fost trimisi în Fran?a în 1918. Unităţile americane au intrat in luptă în vara lui 1918, iar ofensiva de 100 de zile a dus, în cele din urmă, la încheierea armistiţiului.

Misiunea forţelor de securitate franceze este, aşadar, una deosebit de dificilă. Deja, Procuratura din Paris a anunţat că a dejucat un posibil atentat care îl viza pe Emmanuel Macron, arestând un individ de 23 de ani, care a fost pus sub acuzare pentru terorism. Acesta ar fi plănuit să comită atacul în timpul ceremoniilor de Ziua Franţei.

Atentate care au zguduit Franţa

Preşedintele francez va asista la parada militară la Paris, apoi se va deplasa la Nisa, unde va participa la comemorarea victimelor atentatului terorist de anul trecut, soldat cu 86 de morţi şi zeci de răniţi. Atunci, un camion a intrat în mulţimea care ieşise să vadă artificiile de Ziua Naţională.

Franţa a fost lovită de mai multe atacuri teroriste în ultimii ani, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic. Pe 13 noiembrie 2015, mai mulţi bărba?i înarma?i ?i atacatori sinuciga?i au comis un val de atentate la Paris, care au vizat restaurante, o sală de concerte ?i zona adiacentă Stade de France şi s-au soldat cu 130 de mor?i ?i sute de răni?i.

În jur de 20 de cetă?eni străini s-au numărat printre cei uci?i; opt atacatori ?i-au pierdut via?a în atentate, dintre care ?apte s-au aruncat în aer. Patru dintre ace?ti agresori au murit în sala de spectacole Bataclan, dintre care trei ac?ionând o centură cu exploziv, ultimul fiind ucis în timpul asaltului for?elor de ordine. Trei kamikaze au murit la Stade de France, iar altul pe bulevardul Voltaire, în apropiere de Bataclan. În paralel, terori?ti au deschis focul cu arme automate la restaurante ?i terase.

Un alt atac şocant a avut loc pe 7 ianuarie 2015, la sediul publica?iei franceze de satiră Charlie Hebdo din Paris. Atunci, 12 persoane au murit și alte zece au fost rănite de trei atacatori înarmaţi.

Una dintre cele mai importante ţări ale lumii

Franţa se numără printre membrii fondatori ai ONU, în 1945, este unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, este membru fondator NATO, în 1949, al Consiliului Europei în 1949, al Uniunii Europene în 1952, al zonei Euro şi al Spaţiului Schengen.

Franţa, o partizană a conceptului de Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic, este unul dintre statele-membre cele mai influente şi dinamice din Uniunea Europeană şi acţionează împreună cu Germania pentru promovarea celor mai importante reforme de domeniu ale UE. Este una dintre cele cinci ţări recunoscute oficial ca “State posesoare de arme nucleare” prin Tratatul de neproliferare nucleară, fiind a treia putere nucleară, iar armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa.