„DARniţa la Tarniţa”, susţinere pentru Roxana pentru a termina liceul

Echipa InfoTrafic organizează campania „DARniţa la Tarniţa”pentru a o susţine pe Roxana, o elevă de clasa  a XI-a, să termine cu bine liceul. Campania va culmina cu ziua de 8 iulie 2017, când echipa InfoTrafic va înota pentru Roxana în lacul Tarniţa, porţiunea de lângă Hanul lui Blaj.

“Anul şcolar este deja gata. Pe 16 iunie 2017, Roxana termină clasa a XI-a, urmând ca, din toamnă, să intre în ultimul an de liceu – probabil, cel mai dificil. În mod normal, în acest moment ne-am fi pregătit pentru o nouă ediţie Swimathon – din păcate, însă, în acest an, Fundaţia Comunitară Cluj nu va mai organiza acest eveniment, pe care l-am îndrăgit şi l-am susţinut în ultimii 6 ani. Acest lucru ne-a motivat să găsim resurse şi să ne continuăm proiectul, să facem tot posibilul ca să o susţinem pe Roxana în ultimul an de liceu, atunci când are mai multă nevoie de sprijin. Am hotărât să organizăm prin eforturi proprii o campanie de strângere de fonduri, inspirată puţin şi din Swimathon – în sensul că vom înota din nou pentru Roxana, însă, de data aceasta, în Tarniţa”, spun cei de la InfoTrafic.

Echipa speră să aibă din nou alături prieteni şi susţinători, la fel ca şi în anii precedenţi. Fundaţia Comunitară Cluj va gestiona în continuare strângerea de fonduri, la fel ca şi bursa Roxanei, şi pune la dispoziţie modalităţile de plată:

  • Plată prin bancă (date bancare Fundaţia Comunitară Cluj: Cluj, Cluj-Napoca, CF 231 02 190, IBAN RO95BTRL 0130 1205 J303 07XX, Banca Transilvania, cu menţiunea pe OP “Contribuţie campanie InfoTrafic – DARniţa la Tarniţa”.
  • Online, accesând http://www.fundatiacomunitaracluj.ro/doneaza.php.
  • Plată prin POS/BT sau numerar – se poate efectua la sediul Fundaţiei Comunitare Cluj (Cloşca 6/2) unde se va tăia şi chitanţă.

Anul trecut, în urma campaniei şi a participării la Swimathon, echipa InfoTrafic a strâns de la donatori peste 6.500 de lei. Din această sumă, FCC îi acordă Roxanei o bursă lunară de 400 lei, completată cu diverse lucruri de care are nevoie un elev. Ea a primit de Crăciun un laptop performant, care să o ajute în şcoală şi, poate, în viitoarea meserie; iar de Paşte, şi-a dorit şi a primit un set de boxe.

Roxana T., o adolescentă cu rezultate foarte bune la şcoală, provine dintr-o familie modestă, iar bursa o ajută să îşi poată continua studiile fără griji materiale. Povestea Roxanei, pe larg, o puteţi găsi pe site-ul swimathon.infotrafic.biz.

Distribuie:

Postaţi un comentariu