„Dacă DNA ar candida, ar câştiga alegerile în Moldova”

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova bat la uşă. Duminică, 30 octombrie, moldovenii sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege noul lider. Cele mai mari şanse le au Igor Dodon şi Maia Sandu, adică liderul Partidului Socialiştilor, respectiv reprezentanta aripii care ţinteşte eliminarea oligarhiei, femeia în care moldovenii îşi pun marile speranţe ale unei schimbări în bine şi a deschiderii către Europa.

Confuzie, revoltă şi speranţe

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova ar putea declanşa un conflict între partidele pro-ruse şi partidele pro-occidentale. Indiferent de cine câştigă preşedinţia în Moldova de dincolo de Prut, cetăţenii încă mai aşteaptă o schimbare. Alexandru Vakulovski, scriitor şi editorialist, a prefaţat pentru Transilvania Reporter starea de spirit a conaţionalilor săi, înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale. „La alegerile prezidenţiale de acum, Moldova e ca întotdeauna – la răscrucea drumurilor. Un drum spre Europa, nu doar spre normalitate, ci şi spre eliberarea din laţul de gubernie rusească. Iar celălalt – spre o uniune vamală euro-asiatică inexistentă”, este analiza scurtă, la rece, a scriitorului care şi-a petrecut ani buni la studii în Cluj-Napoca.

De aproape 10 ani Vakulovski s-a întors la Chişinău, pentru că, deşi a avut posibilitatea de a rămâne să muncească în România, a simţit chemarea „de acasă”, cum îi place să spună. A găsit o ţară aşa cum o lăsase atunci când a venit la studii, la Cluj-Napoca. Cetăţenii sunt confuzi, frustraţi şi revoltaţi, dar încă optimişti că ţara lor poate intra într-o eră a normalităţii, în care oamenii să aibă încredere în cei pentru care îşi dau votul. „Fotoliul de preşedinte nu e extrem de important în Moldova, dar nu e nici de aruncat la gunoi. Dacă îl vom avea pe Dodon preşedinte – ar fi ruşinos şi el ne-ar trage înapoi în anii 90. Maia Sandu are multe şanse, mai mulţi candidaţi au ieşit deja din cursă în favoarea sa, cred că aceasta ar fi o alegerea potrivită pentru viitorul Moldovei, dar asta este părerea mea. Sondajele arată că Igor Dodon rămâne favorit”, mai spune Vakulovski.

O ţară sărăcită din interior

Foarte mulţi tineri moldoveni aleg să rămână în România, sau alte ţări în care merg să studieze. PIB-ul este mai mic decât al României, salariile sunt mici, sărăcia e la ea acasă în Moldova, iar influenţa Rusiei este puţin prea evidentă şi prea apăsătoare, consideră Vakulovski. „S-a falimentat sistemul bancar din Moldova sub conducerea unor lideri politici ascunşi sub drapelul UE, după ce ţara a fost jefuită şi de comunişti – de aici vine şi furia, şi indecizia alegătorilor moldoveni. În schimb, dacă ar fi candidat DNA-ul românesc, cu siguranţă alegerile ar fi câştigate încă din primul tur. Atât sunt de disperaţi moldovenii să scape de hoţii de la conducere”, spune scritorul. Există şi un dram de speranţă. Asemeni lui, care a ales să se întoarcă „acasă”, tot mai mulţi tineri fac pasul înapoi către Moldova şi militează pentru instaurarea unei stări de normalitate. „Din cauza sărăciei şi a hoţiilor, moldovenii sunt confuzi, nu mai ştiu pe cine să creadă, deşi numărul celor care militează pentru un parcurs european este în creştere. Moldovenii se întorc acasă, nu toţi, dar cei care revin au viziuni progresiste şi acest lucru ar trebui să ducă inevitabil spre acea normalitate pe care noi ne-o dorim”, a încheiat Vakulovski.

Distribuie:

Postaţi un comentariu