Cutiile negre ale avionului care a ratat aterizare vor fi trimise în Franța

FOTO: Transilvania Reporter

Cutiile negre ale avionului Blue Air care a ieşit de pe pistă, joi, la aterizarea pe Aeroportul „Avram Iancu” din Cluj vor ajunge în Franţa, pentru a fi decodificate, iar apoi Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) va emite un raport care va fi făcut public, incidentul fiind încadrat ca unul grav.

„După ce vom analiza datele şi, cu informaţiile culese de la ROMATSA, echipaj şi aerodrom, le vom pune cap la cap, se analizează, iar apoi se va întocmi un raport final ce va fi făcut public. Nu ştim cât va dura această analiză, depinde de ce vom găsi acolo”, au declarat, sâmbătă, reprezentanţii CIAS, citați de Mediafax.

Potrivit acestora, incidentul este catalogat ca fiind unul grav.

„Conform reglementărilor în vigoare, e încadrat ca şi incident grav, adică a existat o probabilitate mare de a se întâmpla un accident grav. Ieşirea de pe pistă este incident grav, aşa sunt încadrate. Este un cumul de factori ce s-a întâmplat acolo şi datoria noastră este să găsim toate cauzele care au dus la acest incident”, au precizat reprezentanţii CIAS.

Un avion al companiei Blue Air, la bordul căruia se aflau 116 persoane şi care efectua o cursă charter de la Bucureşti, a ieşit, joi dimineaţă, la aterizare, de pe pista Aeroportului „Avram Iancu” din Cluj, fără să existe persoane rănite.

Distribuie:

Postaţi un comentariu