Cresc amenzile de circulaţie

De la 1 mai salariul minim brut pe economie a urcat de la 1.050 de lei la 1.250 de lei. Ca atare a crescut şi punctul de amendă de la 105 la 125 de lei, fapt care determină şi creşterea amenzilor primite pentru încălcarea regulilor de circulaţie.

În urma creşterii, cea mai mică amendă va fi de 250 de lei, faţă de 210 cât este acum, iar cea mai ridicată amendă va ajunge la 12.500 de lei. Potrivit Codului Rutier, amenzile pentru abaterile la regulile de circulaţie se calculează de la două puncte de amendă în sus.

Pentru şoferii care depăşesc cu puţin viteza legală, amenda este echivalentul a trei puncte. Aici, de duminică, sancţiunea va creşte de la 315 lei la 375 de lei. Pentru conducătorii auto care sunt prinşi fără centura de siguranţă, amenda va creşte tot la 375 de lei, faţă de 315 de lei cât era. În cazul şoferilor prinşi că au consumat băuturi alcoolice, amenda va putea ajunge chiar şi la 2.500 de lei.


Publicitate

Postaţi un comentariu