Copiii de la centrele FRCCF vor afla ce drepturi au, într-o zi cu însemnătate istorică

Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie va organiza joi, 20 noiembrie 2014, în cele patru centre de zi din cadrul proiectului „Educaţia de calitate este pentru toţi!”, o serie de activităţi interactive, prin care copiii să înţeleagă cât mai bine care le sunt drepturile, dar şi responsabilităţile ce decurg din aceste drepturi. Astfel, copiii vor fi introduşi în lumea plictisitoare a legislaţiei prin intermediul desenelor, a compunerilor şi a jocurilor cu tematică, totul din dorinţa de a ne asigura că aceste noţiuni sunt înţelese de ei.

Necesitatea de a extinde protecţia socială acordată copilului a fost enunţată pentru prima dată în Declaraţia de la Geneva, din 1924. De atunci, şi până în 1989, aceasta a trecut prin mai multe etape, de la un document cu titlu de recomandare, la Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU şi semnată de peste 190 de state.

În istorie, 20 noiembrie este ziua în care, în 1959, UNICEF a emis Declaraţia Drepturilor Copilului, iar 30 de ani mai târziu, în 1989, ONU a adoptat Convenţia Drepturilor Copilului.

Principiile directoare ale Convenţiei au la bază interesul superior al copilului, iar cele 54 de articole sunt grupate în jurul a trei mari drepturi: dreptul la supravieţuire şi dezvoltare, dreptul la protecţie şi dreptul la participare.

Proiectul „Educaţia de calitate este pentru toţi” este finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Grantul este în valoare de 249.975, 00 euro.

Citiți și:

Reportaj. „Nici cerșetor nu te poți face fără școală!”

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu